Alpha(EXO)

Capitolul 63

-Am avut un coșmar...
-Ești bine? Ce ai visat mai exact?
-Nimic care necesită atenție.
Las capul ușor în jos încercând să evit privirea Dianei.
Ea își poate da seama foarte ușor dacă mint sau nu. Iar la acest moment... Nu am chef să îi dau explicații. Nu mă simt în stare.
-Hm. Îmi povestești tu mai târziu.
Aceasta se uită suspicios la mine.
-Trebuie să mănânci. Deci. Ce îți poftește inimioara?
Stau puțin și procesez. Nu îmi e foame. Dar am nevoie de un moment de liniște pentru a-mi pune ordine în gânduri.
-Un turn de clătite acoperit cu ciocolată albă elvețiană și căpșuni românești.
-Dar nu ești deloc pretențioasă.
-Te rog?
O văd pe Diana cum pufăie și iese din cameră puțin nervoasă. Nu îi stă în fire. Ea e o persoană foarte drăguță și sociabilă. Are momente când se pierde, dar își revine. Rare sunt momentele în care e supărată sau nervoasă. Clar se întâmplă ceva ciudat aici.
Cum a ieșit pe ușă, am simțit o usturime îngrozitoare. Am dus mâna instinctiv la șold.
Mă rugam să nu fie ceea ce credeam eu.
Am tras ușor de pantaloni. Ochii mi se măriseră instant. Urma aceea...
Încă mai era. De ce nu am văzut-o până acum? Am dovada! Totul e un vis nenorocit.
Continui să îmi studiez corpul. Nu am mai găsit nicio dovadă...
Diana intră zgomotos în cameră cu tavă plină de clătite.
-Poftă bună.
-Um... Mulțumesc.
-După ce mănânci mergem la școală.
-Poftim?! Ești nebună? Cum să merg la școală?
-Păi gata. Te-ai trezit. Ești ok. Aptă pentru învățătură.
-Tu chiar nu ești Diana.
-Te-ai lovit din nou undeva?
-Nu...
Capul începu să mă doară. Camera se învârtea cu mine.
★Te rog! Te rog! Întoarce-te la mine!★
Parcă un cuțit îmi intră în inimă. Vocea aceea...
-Și eu vreau să mă întorc... Iubitule.
Las lacrimile să iasă. Am ajuns la performanța să plâng și în vis și în "realitate".
Vocea lui. Îmi răsuna în cap.
-Jess... Sper că nu faci asta și la liceu. Se va speria profu' de mate de tine. Va zice că ești posedată.
Arunc cu o pernă în ea și o fac să plece din cameră.
Îmi mănânc cu greu clătitele. Nu puteam să înghit. Iar apa îmi era cel mai mare dușman la acel moment.
După ce "am terminat", m-am îmbrăcat într-o perche de blugi negrii, un tricou larg portocaliu și niște teneși negrii.
Mi-am luat câteva cărți și am ieșit în fața casei.
Diana... Ca de obicei întârzia. Sau nu?
O văd așezată pe marginea trotuarului cu o țigare în gură. Stai. Ce?! Țigare?!
-Diana!
-Ă? Ah. Ai venit.
Aruncă chiștocul pe jos și se ridică scuturându-se de praf.
-De când fumezi? O întreb revoltată.
Aceasta se uită la mine cu dezgust și o ia înainte.
Ce a pățit? Acum o oră mă sufoca cu îmbrățișările. Iar acum e un sloi de gheață.
Alerg după ea și încerc să țin pasul.
Parcă ....mă evita.
După un drum predominat de liniște, am ajuns la liceu. Ce bucurie...
Nicole nu era cu niciun băiat. Stătea singură într-un colț, îmbrăcată în negru, șuvițe roz și un cercel foarte mare în buză. Chestia aia e legală?
Trăgea cu patos dintr-o țigare.
Eram șocată. Ea nu e așa. E fix opusul...
Urăște negrul și e alergică la fum, la fel ca mine.
Trec pe lângă ea analizându-i ținuta pentru ultima oară.
-Nu te mai holba la oameni. Pari o ciudată. Nu că n-ai fi. Îmi scuipă Diana cuvintele în față.
Și colegii mei s-au schimbat. Toți purtau măști urâte de tristețe și depresie, măscărite cu tatuaje nesimnificative sau machiaj mult prea întunecat. Nimic normal. Sau... Poate eu sunt aia anormală și ei normalii.
Într-un sfârșit ajung la dulap. Îmi las geanta și îmi iau cărțile pentru ora de matematică.
Picioarele îmi amorțiseră brusc. Cum am făcut un pas, am ajuns pe jos.
Toată lumea se uita la mine, dar nimeni nu făcea nimic.
Un băiat... Care mi se părea cunoscut, mă luă de subțiori și mă ridică.
-Ești bine?
-Da...
Îmi strânge caietele de pe jos și mi le înmânează.
-Mulțumesc... Lee Min?!
-Ne cunoaștem?
-Poftim? Ești dușmanul meu.
-Dușman? E prima oară când te văd.
-Nu are sens...
-Um. Scuze. Am oră. Pa.
Îl privesc până dispare din raza mea.
Îmi strâng caietele la piept și merg spre clasă. Care clasă? Fosta clasă era acum un loc pentru drogați și fumători.
Mirosul de tutun îmi invadă nările.
Încep să tușesc.
-A venit Colline. Strigă unul din ei. Te-ai trezit, frumoaso?
Încerc să îl ignor și mă așez în bancă.
O fată așeză pe masă niște boxe.
Muzica începu să urle în clasă. Draperiile fuseseră trase, iar întunericul se instală peste tot.
-Ce se întâmplă?
Toți fumau și dansau.
Deci... Asta e foarte ciudat. Ce se întâmplă? Nu are sens! Cum de s-a transformat sala de clasă în club?
Un ciudat îmbrăcat în piele stârnii sufletul celorlalți. Dansa cu o fată, plimbându-și mâinile pe corpul ei într-un mod foarte obraznic.
Instinctul îmi zicea că trebuie să plec.
Dau să plec și sunt trasă brutal de mână.
-Unde pleci, păpușă? Te-ai mai gândit la propunerea mea?
Seth stătea impunător în fața mea cu un rânjet idiot pe buze.
-Nu.
-Cred că ai avut timp...
-Răspunsul e nu.
-Cred că ai greșit cuvântul.
-Tu ești un nimic! Singurul pe care îl iubesc este Luhan!
-Și el unde e?
-Lasă-mă.
-Iubito. Acum ești în lumea mea! Nu mai scapi!
-Ce?!
-Hm. Acum îmi aparți.
-Nu. Niciodată.
-Oh ba da. Cred că îl mai ți minte pe țâncul ăla de nivel E...
-Poftim?
-Sângele tău. Îmi aparține!
Simt cum își înfige mâna în mine. Încep să țip de durere.
-Luhan... Zic cu lacrimi în ochi. Salvează-mă...
Seth își retrage mâna. Își linge sângele de pe degete și se uită satisfăcut la mine.
-Ai un gust minunat.
Îmi dă un brânci și cad pe podea.
Ochii îmi era închiși și prea grei pentru a-i deschide.
Simțeam cum corpul îmi e zgâlțâit.
★Nu mă lăsa. Te rog deschide ochii! Te rog!★