Alpha(EXO)

Capitolul 39-Scuze?

~Luhan~
Karina tocmai m-a pupat?
Mă uit urât la ea.
-Ce te-a apucat?
-Păi...
-Nu încerca să faci oamenii geloşi.
-Îmi pare rău.
-Ah...
-Te rog să mă ierţi Luhan. A fost o prostie ce am făcut. Nu se va mai repeta.
-Te iert. Nu-i aşa o mare problema. Dar atâta timp cât nu se mă întâmplă este bine.
Îi zâmbesc forţat după care continui cu căutările.
Peste vreo 30 de minute de căutări găsesc o pereche de sandale argintii foarte frumoase cu toc.
Caut numărul ei... 36. Are un picior mic.
Le iau şi le duc la casă
-Bună ziua. Aş vrea să cumpăr aceste sandale.
-Bună zi...A! E Luhan din EXO!
-Da. Eu sunt. Poţi să îmi împachetezi aceste sandale? Te rog?
-I-I-imediat. Se bâlbâie faţă de la casă.
Am un sentiment de deja vu. Când s-a mai întâmplat asta?
Îmi iau sandalele şi plec împreună cu Karina. Şi-a amintit că trebuie să aibă grijă de nişte copii.
Teo conduce cu 180km/h deci ajungem repede.
Karina fuge la etaj.
-Jessy~y!
-Vin acum! Ce a durat aşa mult să te întorci?
O văd pe Jessy îmbrăcată sexy. Wow. Blugi mulaţi, tricou cu puţin decolteu şi tocuri. Roar.
-Mergem? Întreabă ea.
-Da.
Se aranjează puţin în oglindă de pe hol.
Nu mă pot stăpânii şi o iau în braţe. Îmi lipesc pieptul de spatele ei firav în timp ce mâinile mele se joacă cu cureaua de la pantaloni.
-Lulu. Ce tot faci?
-Îmi iau la revedere?
-Aşa?
-Dacă nu îţi place facem altfel.
O întorc cu faţa la mine.
Îmi împing buzele în ale ei. Fac la fel ca şi ea şi o muşc de buză reuşind să îi deschid gură. Mă joc puţin cu limba ei după care o mai muşc odată şi o las să plece.

~Jessy~

După sărutul impresionant al lui Luhan am plecat împreună spre destinaţie. Îmi plac copii deci nu o să fie ceva inconfortabil.
Ajungem în faţă unei case imense.
-Aici. Bate tu la ușă. Zice Karina.
-E. Fie ce o fi. Trag de mânerul ce atârna de uşa şi bat de trei ori.

~Lee Min~

-Dar mama!
-Nici un dar! Eu şi tatăl tău plecăm pentru 2 ore şi nu vrem să faci prostii. Plus că surioara şi fratele tău nu pot sta singuri.
-Am eu grijă de ei.
-Lasă.
-Ah. Cred că au şi ajuns. Ce punctuale.
-Sunt două?
-Păi. Pe o fată o cunosc. Părinţii ei au lucrat cu mine la birou. Şi pe cealaltă... nu o cunosc, dar domnul Carlos mi-a spus că e de treaba... deci ele au grijă de voi. Comportă-te frumos cu ele.
-Mama. Ce băiat de vârstă mea are nevoie de bonă?
-Să mă gândesc... tu.
-Pf.
Mama se duce la uşa şi o deschide.
Rămân uimit. Ce caută Jessy Colline la uşa mea?
Mă ascund în sufragerie. O aud pe mama cum le invită în casă.
-O bună, Karina. Ce mai faci scumpete?
-Bună ziua...ă....
-Doamna Lee. Continuă mama.
Fata asta mi-a făcut o impresie mişto: e uitucă, dar simpatică.
-Aşa... sper să nu mai uit...
Îmi aşez freza şi ies cu un mers de diva.
-A. Bună.
Jessy se uită mirată la mine.
-Lee Min? Întreabă ea confuză.
-Da. În carne şi oase. Îi răspund eu la mişto
Jessy se uită uimită la mine.
-Va cunoaşteţi? Ce bine. Să nu pui la suflet ce zice Lee Min. E cam rece la vorbe. Zice mama
-Mamă! Strig la ea.
-Tu să taci că am dreptate. Fetelor, o să aveţi grijă şi de Lee Min. Să asculţi de ele. Ceilalţi doi copii sunt Codrin şi Sabina.
-Sabina! Codrin! Veniţi încoace!
Îi văd pe frăţiori mei coborând pe scări
-Mami, Oppa/Hyung !zic ei sincron.
-Uitaţi dragilor. Acestea sunt Karina şi Jessy. Până se întoarce mami o să aibă grijă de voi.
-Bine, mami.
-Pa, scumpilor. Fetelor. V-am lăsat numărul meu pe frigider pentru orice fel de urgenţă.
-Da.

~Jessy~
După ce doamna Lee a plecat de acasă m-am întors către cei doi
-Bună, Sabina. Eu sunt Jessy. Vrei să ne jucăm? Dar tu Codrin?
-Ula! Ne jucăm.
O iau de mânuţa pe Sabina şi pornesc împreună cu cei doi pe scări. Probabil spre camera lor.
-Să îţi facem turul! Zice Codrin care pare foarte încântat.
-Ok.
Ajungem la etaj.
-Uite. Aici este camera părinţilor.
O camera mare cu un pat cu baldachin, draperii de mătase, covoare scumpe, plus multe bibelouri şi vaze scumpe.
-Cred că ar fi bine să nu intrăm aici. Zice Karina venind lângă noi.
-Da. Ai dreptate. Ies din camera şi mă las condusă de cei doi.
Mergem puţin şi intrăm în alta.
Codrin mă împinge în mijlocul camerei urmând că el să sară pe pat.
-Asta e camera lui Lee Min şi a mea.
Zice el zâmbind.
-Ow...
Mă uit prin camera. Foarte curată.
-Uite. Aici este patul meu. Iar ăla de acolo a lui hyung. Al meu este cu maşini de pompieri şi al lui cu carouri.
-Foarte frumos.
-Ial eu stau şi mă joc împleună cu oppa şi Codlin tot în camela asta.
-Eşti aşa drăguţă, Sabina. Zic eu zâmbind la ea.
-Mulţumesc.
În camera apare Lee Min agitat.
-Ce faceţi aici?
-Îi arătăm lui Jessy camera.
-Codrin!
-Scuze, hyung.
Mă enervz.
-Ce ai cu el?
-Nu vreau să intri la mine în camera.
-Lasă-l în pace! Nu are nici o vină.
Codrin se ascunde după mine şi îmi îmbrăţişează șoldurile.
Lee Min se uită la mine uimit de curajul pe care îl am.
Pleacă capul şi se aşează pe patul sau.
-Jessy... plânge Codrin.
-Nu-i nimic. E totul bine.
Îl iau în braţe şi îl mângâi pe cap.
-Vleau şi eu să fiu îmblatișată!
O iau pe Sabina în braţe şi o strâng cât de tare pot.
-Ce vreţi să facem? Îi întreb pe amândoi.
-Îmi e foame! Strigă Sabina.
-Ok. Voi staţi cu Karina în timp ce eu pregătesc masă.
Sabina şi Codrin aleargă spre Karina.
Karina îmi aruncă o privire gen:" Serios? Mă laşi cu mucoşii ăştia?"
Zâmbesc la ea şi ies din camera.
Ce să le fac piticilor de mâncare. Defapt trebuie să îi fac şi lui Lee Min. Dar ce?
Iau nişte cartofi şi nişte carne din congelator. Curăț cartofii, îi spăl, îi tăi şi îi pun la prăjit.
După ce fac şi carnea îi chem la masă pe copii.
Primul care vine este Lee Min.
-Aşează-te, te rog.
-Stai. Mi-ai făcut şi mie de mâncare? Întreabă el râzând în batjocoră.
-Da. Am făcut pentru toţi trei. Te rog să te aşezi.
Se uită mirat la mine şi se pune pe scaun.
Peste 5 minute apar şi ceilalţi.
Codrin şi Sabina o ţineau pe Karina înfăşurată într-o sfoară şi legată la gură.
-Jessy! Ţipă ea prin bucată de material.
-Oh. Te ajut eu. La masă copii.
Îi dau drumul Karinei din strânsoare.
-Jessy! Urăsc copii!
-Ha ha ha. Trebuia să te gândeşti mai înainte.
Pun tacâmurile şi farfuriile pe masă.
-Poftă bună.
-Tu nu mănânci? Mă întreabă Codrin.
-Nu. Mâncaţi voi.
-Bine.
-Hai. Poate mi-ai pus otravă în mâncare! Strigă Lee Min.
-Sigur. Plus un ac ca să mori.
-Aha! Deci ai pus ceva în mâncare.
-Oppa. Jessy nu vlea să te omoale! E plea dlaguțã! Strigă Sabina la Lee Min.
-Da da. Sigur. De unde ştiu că nu vrea să mă otrăvească.
-Gustă. Zic eu puţin iritată.
-Nu.
-Gustă.
-Nu.
-Gustă!
-N-U!
Mă enervez şi îi îndes furculiţa în gură.
-Mestecă!
Îl văd cum mestecă cu încetinitorul.
-Ai murit? Te ducem la morgă? Întreabă Karina supărată.
-Nu. Dar eu nu mănânc aşa ceva.
-Trebuie.
-Nu vreau.
-Ia uitaţi copii. Fratele vostru nu vrea să mănânce. Hai să radem de el. Zice Karina chicotind.
Iau furculiţa şi încep să îi îndes în gură. Ah. Nici Sabinei care are 5 ani nu îi dau eu să mănânce. Îi bag pe gât cartofii şi îi termină. Acu' hai cu puiul!
După vreo 10 minute de chinuială reuşeşte să termine.
-Ah. Nu îmi vine să cred că a trebuit să îţi dau eu.
-Nici mie. Nu ştii să hrăneşti oamenii.
-Nu. Dar ştiu să scot ochii!
-Cum zici tu.
Măgarul se ridică de la masă şi pleacă.
-Băi. Aşa laşi tu farfuriile?
-Da. Care-i problema?
-Ai servitoare?
-Da. Tu.
-Las-o baltă. Sunt aici să am grijă de curul tău.
Noroc că cei mici plecaseră în camera.
-Pot avea grijă şi singur de mine.
-Nu se vede copil răsfăţat ce eşti.
Îi închid gură.
El fiind în prag îi închid uşa în nas.
Mă apuc să strâng. Ce om de nimic. Cine se crede? Mi-a tăiat toată cheful de viaţă. Dar trebuie să mai rezist încă o jumătate de ora şi după plec.
Ies din bucătărie şi mă duc la copii. Citeau o poveste.
I-am lăsat să o termine după care ne-am jucat tot feluri de jocuri ciudate.
Lee Min nu mă scapă din ochi.
Într-un sfârşit au venit şi doamna şi domnul Lee.
Ne-am luat la revedere şi am plecat spre casă.
-Sunt obosită, Karina.
-Eh. Yo nu.
-Bravo ţie.

~D.O.~

-Kai! Pune cadourile acolo! Suho! Platoul pe masă! Chanyeol! Adu aperitivele!
Miscați-vă mai cu talent.
După ce Jessy a plecat ne-am pus pe treaba. Fiecare la treaba lui.
Se aud paşi.
-Gata! Toată lumea linişte! Ascundeţi-vă!