Alpha(EXO)

Capitolul 60-A fost un vis

Încă eram conştientă, dar nu mă puteam mişcă. Suspinam pentru a îi atrage atenţia lui Luhan că încă sunt pe acolo..
-Iubita. Ce ai? De ce faci aşa?
Mă prinde de umeri şi mă ridică. Mă uit la el preţ de un minut. Voceam mamei îmi răsuna în cap.
"Uite-te ce i-am făcut! Am vărsat pe ea!"
Luhan se uită confuz la mine.
-Jessy..
În continuare o auzeam pe mama.
"Şterge-o repede cu ceva!"
Murmur nişte cuvinte la nimereală.
-Nu vorbi. Te rog.
Capul îmi cade pe umărul lui Luhan.
-Te iubesc, Jessy...
Îmi ridică încet dovleacul şi mă sărută.
-Să nu mă uiţi. Tu vei rămâne în inima mea.
Pupilele mi se dilată. Să îl uit? Mor? Simt cum gâtul şi pieptul îmi iau foc. Scot un ultim scâncet şi leşin.

♦♦♦

Visam că merg pe un poduleţ alb situat într-o pădure luminoasă, care ducea spre o uşa imensă. Eram hotărâtă să ajung acolo. Drept companie aveam o vioara care cânta încet printre copaci.
Până şi glasul păsărelelor erau în armonie cu melodia ce răsuna peste tot.
Odată ajunsă în faţa uşii, mai bine zis porţii, bat încet în ea şi aştept să mi se răspundă. Se crapă puţin şi mă trage înăuntrul ei. Întunericul domină. Pluteam în gol.
Nu ştiam ce să fac.
Un fascicul de lumina îmi atrase atenţia. Acesta începu să se mărească răpindu-mi vederea.

♠♠♠

Deschid ochii încet încercând acomodarea cu lumina puternică. Eram buimacă şi confuză.
După ce îmi revine vederea îmi arunc privirea în locul în care mă aflu.
-Camera mea? Cum am ajuns în România? Acum câteva minute eram în Coreea.
Mă ridic în şezut şi simt cum pieptul şi gâtul mă furnică.
-Au. De unde asta?
Încerc să mă pun pe picioare proptindu-mă de pat şi fereastră. Eram foarte amorţită. Simţeam cum o mie de ace îmi intrau în piele.
Aud un ţipat şi nişte buşituri. Îmi întorc capul în stânga şi privesc pe fereastră. Diana stătea cu gura deschisă în mijlocul camerei sale şi cu nişte pantofi aruncaţi pe jos.
-Jessy?
Mă uit la ea. Scot limba şi continui să păşesc ca un moş ce a băut prea mult şi s-a dat cu capul de un gard.
-Jessy!
Tresar la ţipătul Dianei.
Deschide fereastra, trece poduleţul şi îşi lipeşte faţande gemul meu.
-Oare visez? Chiar te-ai trezit?
-Nu... E o fantomă.
Diana deschide fereastra şi intră ca un uragan în cameră.
-Tu chiar te mişti sau am vedenii?
-Nu mă. Sunt o fantomă ce posedă corpul unei fete. Am venit să te bântui.
Sunt luată într-o îmbrăţişare. Deşi galsul îmi revenise asta nu înseamnă că şi picioarele funcţionau cum trebuie.
-Jessy! Te-ai trezit! Zice Diana în timp ce mă sufocă cu prea multă dragoste.
-Am nevoie de aer!
-Ops. Scuze. Of. Cât am aşteptat momentul asta!
-Doamne, Diana. Ne-am văzut acum câteva ore.
-Poftim?
-Eram în cameră cu Luhan. Şi nu ştiu cum am ajuns aici. Poţi să îl suni pe majordomul Fuo?
-Majordomul Fuo?
-Sau pe Luhan. Haide.
-Luhan?
-Da. Ce? Nu îl mai ştii? Zic în glumă.
-Despre ce vorbeşti?
Mă uit nervoasă la Diana.
-O faci pe proasta sau ce? Nu îmi spune că nici pe Kai nu îl mai ştii.
Dă din cap dezaprobator. Îi pun mâna pe frunte.
-Ai febra? Ai băut ceva? Te-ai lovit?
-Jessy. Nu ştiu despre ce vorbeşti. Cine e Luhan? Dar Kai?
-Sunt băieţii din EXO.
-De unde şi până unde?
-Nu îţi mai aduci aminte că am plecat în Coreea?
Diana pufneşte într-un râs isteric.
-Noi? În Coreea?
-Kai e iubitul tău.
-Încetează. Mor de râs. Oh Jessy. Cred că ai visat.
-Nu are cum. Am stat acolo 5 luni şi jumătate! Am locuit cu ei!
-Nu e aşa...
-Ce vrei să spui?
-Păi... cu câteva zile înainte de Crăciun, tatăl tău s-a întors acasă din Coreea, cum spui tu, la fel şi fraţii tăi din Germania. Erai aşa de încântată că s-au întors încât ai vrut să fi prima care îi vede. Ai alergat pe hol, te-ai împiedicat de ghiveciul bunicii şi ai căzut pe scări. Toată lumea s-a panicat. Erai inconştienţă şi sângerai. Te-am dus de urgenţă la spital. După ce s-au ocupat de ţine, doctorii au spus că eşti stabilă, dar să avem grijă. A trecut o lună de la accident şi tu nu ţi-ai revenit. Aproape toţi din familie şi-au pierdut speranţa că după 5 luni şi ceva te vei trezi...Dar uite că eşti aici cu mine! Eşti..nu? Mă întreabă ea în timp ce mă împunge.
-Dina!
-Bine! Bine! Tu eşti!
-Nu te cred. Nu am cum să dorm 5 luni. Aproape 6. Am simţit totul.
-Ai visat.
-Nu am visat!
-Ba da!
-Ba nu!
-Dovadă!
-Tu trebuie să ai la mâna o brățara cu litera "K".
-Nu am.
O prinde de încheietură şi mă uit atent la ea.
-Unde ai pus-o?
-Ce anume?
-Brăţara, tembelo!
-Nu am nici o brăţară de care zici tu.
-Unde e mama? Dar tata?
-Jos. La bucătărie.
-Adu-i aici.
-Haide tu la ei.
-Vrei să îmi rup gâtul din nou?
-Bine punctat.
-Până te duci tu...
Tuşesc puţin şi respir adânc.
-Ma-mă! Ta-tă!
În câteva momente pe uşa apar gâfâind cei doi.
-Jessy? Jessy!
Mama se aruncă pe mine.
-Fetiţa mea. Fetiţa mea. Te-ai trezit. Fetiţa mea s-a trezit.
-O. Păpuşa lui tati. Ne-ai speriat.
Şi mama şi tata plângeau lângă mine.
Atunci am realizat că ceea ce a spus Diana poate fi adevărat.
-Sună-l pe doctor! Spune-i să vină repede!
Să fi visat totul? Nu are cum...
Mă aşez mai bine în pat şi o durere îngrozitoare mă face să scâncesc. Durere provenită de la șold. Analizez puţin.
-De ce mă doare șoldul?
-Încă te mai doare? Întreabă mama speriată.
-Da..
-Carlos! Cheamă doctorul mai repede.
-Deci chiar nu se poate că în tot acest timp eu să fi dormit. Am nevoie de o dovadă! Lanţul de la Luhan!
-Jess. Vorbeşti singură?
-Nu!
Mă pipăi la gât în căutarea lănţişorului.
Nimic.
M-am albit la faţă.
Mama şi tată ieşiră repede pentru a-l aştepta pe doctor.
-Jess... Jess. Eşti bine?
-Nu. Eu nu am visat.
-Îmi pare rău. Cred că a fost cel mai tare vis.
-Nu a fost vis! Tu ai făcut-o cu domnul Kai.
-Da?
-Da! Şi ţi-a plăcut.
-Serios? Şi ce am mai făcut?
-Toţi băieţii erau lupi Alpha.
-Şi Luhan?
-Toţi.
-Mai spune! Vreau să ştiu!
-Am întâlnit-o pe Bliss.
-Bliss? Nu am mai văzut-o din clasa a opta. Ce tare! Tu ai făcut-o cu Luhan?
-Nu... dar el mi-a luat primul sărut.
-Doamne! Ce drăguţ! Şi ce s-a...
-Dar de ce vrei să îţi spun? Parcă era doar un vis!
-Haide! Nu fi aşa! Continuă!
-Tot nu cred că a fost vis. Înainte să "mă trezesc" cum zici tu, eram în pat cu Luhan şi ne sărutăm. M-am înecat cu ceva... şi o auzeam pe mama.
-Păi asta... noi nu ştiam cum să te hrănim aşa că ori erai la perfuzii ori îţi dădea de mâncare. Numai că de data asta, doamna Colline a fost agitată şi a scăpat supa pe tine...
Eram înmărmurită. Deci totul a fost un vis?
Doctorul intră disperat în camera mea. Mă uit cu atenţie la el şi pupilele mi se dilată.
-Angel?
Acesta se uită surprins la mine.
-Ne cunoaştem?
Acelaşi Angel, dar mai matur...
-A fost un vis... A fost un vis....
Toată lumea se uită ciudat la mine.
-A fost doar un vis...