Yours Truly ( Liam Payne Fanfiction )

19. Unforgetable

Dimineata urmatoare, toata lumea era deja treaza cand eu abia ma ridicam din pat, si ma asteptau la micul dejun. Mi-am facut toaleta de dimineata, si m-am imbracat intr-o bluza neagra cu o singura maneca lunga, o pereche de jeansi si niste pantofi cu toc de aceeasi culoare. Nu ma simteam atat de agitata, ba chiar eram exagerat de calma. Stiam ce inseamna asta, dar am preferat sa nu anticipez.

Am coborat la masa, si am fost surptinsa sa imi gasesc parinti imbracati in aceeasi culoare ca mine.

- Neata, iubito! Cum te simti?

- Foarte...linistita.

- Oh, adauga mama. Sa ne ingrijoram?

- Nici eu nu stiu .

Amandoi aprobara. May ni se alatura imediat.

- Neata, Thena!

- Hai, Mayra! o salut si eu dragastos, sarutand-o pe frunte. Am lasat-o sa se aseze, apoi am facut si eu acelasi lucru.

Am avut cateva dialoguri de scurta durata in timpul mesei, ca apoi sa ma ridic si sa urc in camera mea, satula de linistea apasatoare. Am iesit pe balconul care avea vedere la plaja care era la o suta de metri distanta de casa noastra. Afara era rece, iar aerul iesea ca un fum alb din gura mea. Am oftat lung si am continuat sa stau nemiscata, incercand sa imi golesc mintea. Cineva batu in usa de la balcon pentru a-si face simtita prezenta. M-am intors si Dee imi zambi timid, apropiindu-se.

- Ce faci aici?

- Sunt o prietena buna, am presupus ca ai nevoie de mine si am venit.

Am schitat un zambet, si i-am facut semn sa vina spre mine. S-a apropiat imediat si m-a imbratisat.

- Cum te simti?

Oftez.

- Linistita si tensionata in acelasi timp. Ceea ce ma ingrijoreaza e ca stiu ce inseamna asta.

- Linistea dinaintea furtunii, ma completa ea, apoi medita o secunda. Vrei sa vin cu tine?

- Nu stiu. Prefer sa fiu doar eu si el, dar in acelasi timp nu vreau sa fiu singura atunci cand o sa inceapa sa ma doara.

- Ce ar fi sa vin cu tine la cimitir, sa te duci singura la el, iar daca ai nevoie de mine sa ma chemi?

- Voi sta mult acolo.

- Pot sa astept oricat e nevoi.

Ii zambesc si o imbratisez iar, si ea ma strange cu putere in brate. Iau o gura mare de aer, apoi intreb:

- Mergem?

Aproba, si am intrat imediat. M-am imbracat intr-o rochie neagra, apoi am coborat la parter, unde mama mi-a dat buchetele uriase de flori, pe care le-am lasat in portbagaj. Drumul pana la cimitir a fost scurt datorita lui Dee care mi-a atras atentia vorbind despre fratele ei mai mare care se stabilise in Yorkshire si venise acasa de Craciun, cu sotia si fetita sa, care avea doar trei luni. Intre timp am oprit la floraria din centru. Dee se bucura sa isi vada pentru prima data nepoata, si sa dobandeasca oficial statutul de matusa. Cand masina s-a oprit in fata cimitirului, Dee stia ca de acum nu ma mai poate distrage.

- O sa te astept aici. Daca ai nevoie de mine, ma suni. Am aprobat, iar ea s-a intins sa ma imbratiseze. Imediat dupa, am coborat din masina. Am luat florile din portbagaj si am intrat pe poarta mare a cimitirului. Starea mea era aceeasi. Eram calma, cu o expresie neutra pe chip. Inaintam fara sa ma uit exact pe unde merg, cunosteam aproape fiecare loc de pace. In primul an de la moartea sa, mergeam zilnic la el, asa ca eram obisnuita si stiam fiecare cotitura pe care trebuie sa o iau chiar si in somn. Recunosteam numele fiecarei persoane de aici din drumurile mele care au devenit tot mai putine in ultima vreme.