Twitter

>23<

 Se spune că lacrimile au diferite structuri în funcție de motivul pentru care sunt vărsate.

 Se spune că oamenii au nevoie de alți oameni pentru a supraviețui.

 Se spune că singurul sentiment mai puternic decât frica este speranța.

 Se spune că atunci când oamenii sunt triști, lumea nu se oprește din mersul ei pentru acele persoane.

 Atunci de ce simt că întreaga lume a încetat să mai existe?

 No point of view.

 Mary privea lumea de afară prin fereastra unui taxi. Vremea era mult mai mohorâtă pentru ea, față de modul în care alți oameni ar fi descris-o. Uneori stai și te gândești că totul e văzut din atât de multe perspective diferite, atât de mulți ochi, și te sperii. Te sperii, pentru că în societatea în care trăim, dacă nu vezi un anumit lucru sau o anumită situație dintr-un punct de vedere care coincid cu cel al altor oameni, ești etichetat aproape imediat ca un ciudat. O persoană care este dată la o parte de restul lumii, de restul oamenilor ''normali''.

 După ce mama ei a murit, Mary s-a maturizat într-un timp foarte scurt. Vedea lumea cu alți ochi, asculta melodiile care, după un timp, începea să capete un înțeles mai profund. Bineînțeles că nu știa cum poate fi lumea, așa că a fost foarte surprinsă când prietenii s-au depărtat de ea și oamenii în care a avut încredere atâția ani au început să o bârfească și să o judece.

 Mary și-a dorit mereu pe cineva care să-i fie alături. O avea pe Lola, îl avea pe tatăl ei, crezuse că îl are și pe Harry, dar avea nevoie de cineva care lipsea de prea mult în viața ei.

 In acel moment, când simțea că totul a înghețat în jurul și în interiorul ei, Mary avea nevoie de mama sa mai mult decât oricând. Obrajii fetei se umeziră din nou, iar ea începu să se înjure pentru că este atât de slabă. După ce s-a holbat câteva secunde la aceea fată care, practic, s-a aruncat pe Harry, Mary a zis că mai are puțină stimă de sine încât să plece. Lola a văzut-o plecând, apoi i-a văzut și pe cei doi. Tot ce văzut Mary înainte să cheme un taxi și să iasă din club a fost palma pe care Lola i-a tras-o lui Harry și ochii măriți și speriați ai acestuia când ușa liftului s-a închis.

 Oftând încet, Mary îl rugă pe șofer să aștepte cât își împachetează lucrurile și cobori din mașină, tremurând. Inceputul lui august, cu două zile înainte de ziua ei, și totuși vremea era atât de rece. Fata înghiți în sec și, ignorând oamenii din jurul ei, intră în hotel. Strângându-și mai bine geaca în jurul umerilor, ceru cheia de rezervă a camerei pe care obișnuia să o împartă cu Harry .

 Ignoră recepționera când o întrebă îngrijorată dacă este bine, dând absent din cap, apoi urcă scările până la primul etaj, încercând să-și contreleze tremuratul picioarelor. Intră în cameră și înghiți în sec atunci când mirosul lui îi invadă nările. Oftând, privi în jur rapid, amintindu-și de lucrurile pe care le-au făcut în dimineața aceea, de momentele frumoase. Se așează o clipă pe pat, încercând să-și potolesca inima care bătea mult prea repede.

 Fiecare bătaie era o tortură pentru Mary.

 O durea, nu putea minți. O durea totul. Fizic și psihic. Nu știa însă dacă era mai dezamăgită de el sau de ea, pentru că a sperat că această relație va merge.

 Stupid little girl.

 Stia de la început că era imposibil ca ei sa reziste. Harry era dintr-o lume care o înspăimânta pe Mary. Mary era dintr-o lume care, la un moment dat, l-ar fi plicisit pe Harry. Erau diferiți, trebuia să-și fi dat seama demult.