>14<

2.8K 219 48
                                    

 Ochii mei se deschid încet, dar îi închid înapoi rapid, strâmbându-mă când lumina de afară îmi intră în ei. Mormăi supărată și mă întorc pe cealaltă parte a patului, încruntând-mă ușor când amintirile de noaptea trecută îmi revin în minte, făcându-mă să tresar și să mă ridic în fund. 

 Stomacul mi se strânge și simt cum toată energia mea se transformă în dezamăgire când privesc camera goală, luminată de razele soarelui ce vin de la fereastră. Oftez, lăsându-mă capul să lovească perna, chiar în momentul în care ușa băii se deschide. 

 Îmi măresc ochii și încerc să-mi ascund zâmbetul care îmi juca pe buze atunci când Harry intră în cameră, trecându-și mâna prin părul umed. Ochii lui se intersectează cu ai mei, iar în următorul moment el zâmbește încet, venind spre pat. 

- Te-am trezit?

 Îmi scutur capul și îmi dezlipesc privirea de la el, pentru a o arunca pe ceasul de pe noptieră. 

- Nu, m-am trezit singură. 

- Okay. 

 Simt cum patul se lasă ușor sub greutatea lui, în timp ce aud câteva chicoteli pe hol. Îl aud pe Harry pufnind și mă întorc spre el, pentru a-i vedea buzele ridicate într-un rânjet micuț.

- Niall și Lola au avut o noapte sălbatică.

 Încep să râd și mă așez mai bine, învelindu-mi picioarele. 

- De ce nu mă miră? De asta nu puteai să dormi pe la trei?

 Rânjetul său dispare pentru un moment, fiind înlocuit cu un zâmbet. Ochii lui verzi îi privesc pe ai mei, strălucind ușor, în timp ce mai multe sentimente puteau fi citite în ei. 

-  Unul dintre motive. 

- Hmm.

 Zâmbesc atunci când îi văd gropițele, abținându-mă să nu îmi pun degetul pe una dintre ele. Mereu m-am gândit că persoanele care au gropițe poartă în jurul lor un aer mai copilăresc, iar Harry este unul dintre acele tipuri de oameni. Într-adevăr, ei nu zâmbesc mereu pentru a le arăta, nimeni nu zâmbește în fiecare moment, unii nu zâmbesc aproape niciodată, dar totuși, trebuie să ne reamintim că un zâmbet poate salva o persoană la un moment dat. 

- Ți-e foame? ochii săi cad pe stomacul meu atunci când mă întind, făcându-mă să roșesc ușor.

- Nu prea. 

- Ești genul de persoană care nu mănâncă dimineața?

- Sunt genul de persoană care bea doar cafea dimineața.

 Gura lui se deschide pentru a spune ceva, dar ușa se trântește de perete, urmând ca Lola să intre rapid și să ne privească uimită.

- Aha! Știam eu!

 Țipătul ei răsună în toată camera, urmând ca Niall să apară în spatele ei, râzând. Mă încrunt ușor, întorcându-mă spre Harry care mă privea confuz. 

- Știai că...

- Știam că e ceva între voi încă de la începutul serii trecute. Ceva nou între voi. 

 Roșesc puternic,  strângându-mi buzele într-o linie, în timp ce o privesc nervoasă și dezamăgită. Deși eu și Harry am început să vorbim din nou, după tot ce s-a întâmplat la aceea petrecere, nu este nimic nou între noi.  I-a părut rău, a vrut să ne împăcăm, dar el nu simte la fel.  Ochii prietenei mele se întristează încet, în timp ce ne privește pe amândoi de mai multe ori. Îmi întorc fruntea și privesc cerul senin, în timp ce simt privirea lui arzându-mi ceafa. 

TwitterUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum