Twitter

>06<

- Oh, Doamne.

Lola era surprinsă. Vocea ei o trăda.

- Mda, ştiu. E cam ciudat.

- Tu chiar... noi chiar... Oh, Doamne.

- Lola, eşti bin...

- Cum să fiu doar bine  când tu vii în Londra?  ţipă. Oh, Doamne! Mary, ne întălnim în sfârşit, după atâta vreme!

- Lola...

- Şi te poţi întâlni cu Harry! Şi..

- Lola!

- Oh... scuze. Am cam exagerat, nu-i aşa?

- Tu ce crezi? 

- Mda, bine, bine. ( şi-a dat ochii peste cap, pot să jur. )  Doar că de abia aştept să ne vedem. Cam când ajungeti? 

- Păi.. tata a spus că plecăm mâine. Probabil ajungem peste două zile.

- Bun. Am timp să pregătesc puţin casa, maratonul de filme, maratonul de melodii... trebuie să.ţi arăt împrejurimile...

Încep să râd.

-  Lola, nu ştiu în ce parte a Londrei  voi locui. 

- Contează? Există autobuze. chicoteşte ea. 

Zâmbesc, ascultându-i în continuare lista de evenimete care se vor petrece când voi ajunge acolo.

- Oh, şi când te vei întâlni cu Harry, poate îmi faci cunoştinţă cu Niall...

- Wow, wow Lola! De unde şi până unde întâlnirea cu Harry?

- Oh, te rog. Ăsta-i destinul Mary!

Îmi dau ochii peste cap. 

- Nu, e doar serviciul tatălui meu.

Un mârâit se aude la celălalt capat al telefonului, făcându-mă să râd.

- Chiar îţi place sarcasmul, nu-i aşa?

- Mă cunoşti.

Pufneşte.

- Te las. Avem amândoua treabă. 

- Mda, mergi şi descarcă filme pentru ziua de miercuri. 

Începem să râdem.

- Defapt, trebuie să-mi fac curăţenie in cameră. Parcă văd că vei dormi la mine de câteva sute de ori. 

Chicotesc.

- Pa, Lola.

- Sună-mă când ajungi. Vorbim pe Twitter. 

- Okay. 

 Şi cu asta a închis, lăsându-mă singură cu gândurile şi sentimentele mele. Gândindu-mă la plecarea noatră, şi la mutarea temporară , totul devine mai vesel şi mai confuz în acelaşi timp. De ce Lola e atât de sigură în privinţa lui Harry? Sunt doar o fană, şi chiar daca l-aş vedea pe stadă, nu aş merge niciodată la el. Mi-e prea frică, şi nu aş merge, chiar dacă voi regreta toată viaţa acest lucru.

 Simt câteva lacrimi curgându-mi pe obraji, şi  închid ochii,  încercând să mă calmez. Mâna mea atinge pandantivul mamei, strângându-l în palmă. Oftez uşor, zâmbind. Probabil Lola mă va bate pentru tot restul vieţii mele dacă nu mă voi întîlni cu Harrz.

 Chicotesc, închizându-mi geamantanul. Picioarele mele se deplasează până la pătuţul surorii mele, verificând-o. Zâmbesc când o văd dormind. Îi las un sărut pe frunte, depărtându-mă uşor.

- Mergi in Londra şi nici nu-ţi dai seama, norocoasă mică. 

 Zâmbesc ușor, amintindu-mi că are patru ani şi merg spre pat. Corpul meu se strecoară în pături, înfofolindu-se bine, chiar dacă e vară. Oftez uşor, închizându-mi ochii, încercând să adorm, nu înainte ca imaginea lui Harry să-mi apară în minte.

***

- Mary, scumpo, trezeşte-te!

Tresar uşor, deschizându-mi ochii. Tata  se uita drăgăstos la mine, zâmbindu.-mi. 

- Ştii că urăsc să te treyesc , dar vom pierde avionul.

- Da, ştiu. Mulţumesc.

Chicoteşte, sărutându-mi fruntea, înainte să iasă din cameră. 

Oftez uşor, ridcându-mă din pat. Tremur când picioarele ating podeaua rece, dar îmi revin, mergând spre baie. 

 Gândul îmi zboară la vacanţă.  Trei luni în Londra. În unul dintre cele mai bogate cartiere din zonă.  Când s-a întâmplat asta? Se cunoaşte  că am fost prea ocupată cu conversaţiile ditre mine şi Harry ca să pot vedea şi restul lumii ce mă înconjoară. Dar nu poţi să nu te concentrezi numai la convorbirea cu idolul tău, pentru că te gândeşti la final. Te temi de momentul în care se va termina, te temi că nu ai vorbit destul de mult.  Şi când se opreşte..... eşti cam distrus.

Înghit în sec, ieşind din baie. Capacul toaletei nu e cel mai bun loc de gândire. 

***

Mă prăbuşesc în scaunul rezervat al avionului, făcându-l pe tata să râdă.

- Somnul mai presus de toate?

 Aprob din cap, chicotind. Tata zâmbeşte,  spunandu-i unei doamne ca vrea două cafele. Rânjesc uşor, făcându-mă confortabilă în scaun. Îmi intorc privirea către el, văzându-l foindu-se neliniştit.

- Fobia pentru avioane încă n-a trecut, huh?

Îşi dă ochii peste cap, făcându-mă să râd. 

- Nu e fobie. se răsteşte ruşinat. E doar o nelinişte, având în vedere că suntem la sute de mile deasupra pământului. 

Îşi întoarce capul, dar pot vedea că înghite în sec. 

- Sigur. chicoteste, tresărind când o voce se aude prin boxe, anuntându-ne decolarea. Tata  oftează, închizând ochii şi punându-şi capul pe o pernuţă.

 Zâmbesc, pornind un DVD, în timp ce avionul decolează, făcându-l pe tata să icnească speriat.