Trecerea anilor ne sperie. Ne temem de faptul că vom trăi pe cont propriu la un moment dat, fără părinții care îți sar în ajutor la fiecare pas greșit, fără profesorii care să te călăuzeze pe calea ceea bună. Te gândești la un viitor, la o carieră, pe care lumea îți spunea să o cauți de când erai mic, dar ție nu îți păsa. Nu vrem să ne gândim la momentele din viață în care vom fi independenți, pentru că mereu depindem de cineva. Uneori ajungem cu moralul atât de jos, încât fericirea depinde de o singur lucru. Sau de o singură persoană.
Tatăl meu mereu îmi spunea că sunt prea matură pentru vârsta mea. Îmi repeta această propoziție când îi spuneam că nu am timp de prostii, sau când era Tom și Jerry la televizor iar eu refuzam să mă uit. Îmi spunea că m-am schimbat. Și avea dreptate, într-un fel.
Oamenii nu se schimbă, ei se maturizează sau devin mai copilăroși, în funcție de viața pe care o trăiesc. Nu oamenii se schimbă, lumea îi schimbă. Nu eu m-am schimbat, lumea m-a schimbat. Și nu îmi pare rău pentru persoana care am reușit să devin, ci pentru fetița din mine care s-a maturizat prea repede.
- Deci tu chiar ți-ai găsit o slujbă.
Închid fermoarul ghiozdanului, în timp ce aprob din cap în direcția Lolei. După aproape o săptămână de căutări, am găsit un post liber la un Starbucks din centrul orașului. Deși am două zile de când lucrez acolo, Lola nu vrea să creadă că m-am hotărât să mă angajez.
- Și tatăl tău ce spune?
- Nu cred că are vreun drept să-mi interzică munca. ridic din umeri, strângându-mi părul într-o coadă de cal. Până la urmă, este alegerea mea.
Relația mea cu tata nu doar s-a răcit, ci a înghețat pe de-a dreptul. În primele zile după ce am plecat de la Lola, a încercat să vorbească cu mine, dar l-am ignorat. Nu a vrut să audă ce am de spus acum ceva vreme, de ce aș le-aș asculta acum? În prezent ne întâlnim doar în diminețile în care mă trezesc mai devreme de zece.
- Și nici măcar nu știe?
- Bineînțeles că știe, dar nu își spune părerea pentru că știe că nu îmi pasă.
O aud oftând ușor, în timp ce mă așez pe pat și îmi pun tenișii în picioare, ascultând cum liniștea se lasă în camera Lolei, înainte ca melodia ,, Turn your face '' de la Little Mix o sparge. Mă ridic rapid, luându-mi rucsacul și ieșind din cameră.
- Ne vedem mai târziu.
***
Starbuks este o cafenea foarte populară, mai ales în Londra. Oamenii îți termină băutura și pleacă, pentru a fi înlocuiți imediat de alții. E greu, mai ales când este aglomerat, dar nu mă pot plânge. Colegii de muncă sunt prietenoși, puși pe șotii și veseli. Șeful este acceptabil, mai are și zilele lui proaste, iar clienții sunt... diferiți, unul față de altul.
- Mary!
Îmi ridic privirea și îl zăresc pe Alec stând în fața mea, cu un zâmbet mare pe față.
- Da?
Noi mergem la un film după program. Vrei să ni te alături?
Zâmbesc ușor, uitându-mă în ochii lui plini de speranță. Alec este un coleg bun, dar îi este greu să se integreze în grup pentru că este diferit de toți ceilalți. Lumea îl cam ignoră, mai ales băieții, dar nu văd de ce. Până la urmă, faptul că este gay nu înseamnă că trebuie neîndreptățit.
- Mi-ar plăcea, dar trebuie să am grijă de sora mea în seara asta.
Dezamăgirea i se citește pe chip, în timp ce mă imploră din priviri.
CITEȘTI
Ei îi plăceau toate postările lui. Ea îi trimitea mereu mesaje, spunându-i cum este și ce simte pentru el. Până când ea a înfruntat realitatea și a renunțat. Atunci el a răspuns. All Rights Reserved © Scuunzi
