Convergent

Capitolul 4

Arunc o geacă pe mine, încalț primii papuci care-mi ies în cale, şi mă îndrept spre sediul din care trebuie să-mi ridic biletul de avion pe care l-am rezervat. Conduc în grabă, repetându-mi în gând că sediul este deschis până la ora cinci şi nu voi avea suficient timp să ajung, însă spre surprinderea mea, ajung exact la timp.

Intru în clădirea impunătoare din fața mea şi iau liftul până la etajul doi, sala patru, aşa cum scria pe internet. Mă aşez lângă ceilalți oameni care aşteptau la coadă, uşurată fiind că nu erau prea multe persoane în fața mea.

-Bună ziua! aud într-un final vocea persoanei care se afla dincolo de geamul imens.

-Bună ziua, răspund politicos. Am rezervat un bilet dus către New York pentru mâine dimineață, şi am venit să îl ridic.

-Numele, vă rog, spune femeia roşcată.

Respir greoi, duă care îi răspund în grabă.

-Amanda Morgan, răspund.

Se ridică de pe scaun şi se îndreaptă către un dulap, de unde scoate un plic în care se afla biletul meu.

-Poftiți, spune. Aveți zborul mâine la ora nouă şi cinci minute.

-Sigur, răspund. Vă mulțumesc, o zi bună! îi urez, iar ea îmi zâmbeşte şi preia următorul client care aştepta plictisit.

Pun biletul în geantă şi pornesc din nou spre lift, sperând să nu mă pierd prin clădirea asta asemenea unui labirint. Ajunsă în lift, apăs butonul care duce spre parter, dar înainte ca uşile să se închidă, un tânăr intră şi se aşază pe podea, ceea ce mi se pare de-a dreptul straniu..

În câteva momente liftul se opreşte şi cobor uşuarată. Lucrul care m-a speriat întotdeauna este să rămân blocată într-un lift. Nu vreau să-mi imaginez ce-aș face în această situație.

Cobor câteva trepte şi mă îndrept spre locul în care mi-am parcat maşina. Scotocesc în geantă, în căutarea cheilor pe care le scot şi descui maşina cu o apăsare de buton, după care, mă aşez pe scaunul şoferului, iar geanta o arunc pe scaunul din dreapta, împreună cu telefonul şi pornesc spre casă. Mai am multe lucruri de pus la punct. Trebuie să-mi caut un apartament mai modest pe care să-l pot plăti şi un loc de muncă pentru a putea să mă întrețin, dar înainte de asta, hotărăsc să mă opresc pentru a cumpăra o ciocolată caldă.

Frigul de afara mi-a ajuns până în măduva oaselor. Sper că în New York nu va fi atat de frig ca şi aici. Îmi strâng geaca pe lângă corp şi sorb ciocolata calda din paharul de hârtie, în drum spre casă. Îmi arunc ochii către ceasul de pe bordul maşinii şi constat că este aproape ora cinci, iar eu încă nu am stabilit detaliile cele mai importante.

Opresc maşina în dreptul curții, deşi sunt sigură că nu voi mai avea treabă cu ea astăzi. Intru în casă şi-mi arunc geanta pe canapeaua pe care stătea mama şi urmărea o emisiune la TV. Îmi agăț geaca în cuier şi cizmele le las să cadă pe podea.

-Ce frig e afară! îngân şi-mi frec brațele pentru a le încălzi.

-Mie-mi spui? Am ieşit afară pentru cinci minute şi m-am congelat de tot! râde.

Tremur, frecându-mi brațele pe lângă corp. Îmi simțeam fața înghețată în adevăratul sens al cuvântului, iar asta nu era cea mai plăcută senzație.

-Pentru noiembrie e prea frig, adaug şi mă aşez lângă ea.

Micșorează volumul televizorului, după care așază telecomanda pe brațul canapelei.

-Ai rezolvat cu biletul? întreabă încă uitându-se la televizor.

-Da, răspund şi i-l înmânez imediat ce-l scot din geantă.

Mi-l smulge subtil din mână şi-l deschide, murmurând ceva ce doar ea a înțeles, însă nu mă obosesc s-o întreb ce a spus.

Zâmbeşte, deşi ştiu că nu simte să faca asta. Dacă ar putea, m-ar trage înapoi, mi-ar face biletul bucățele şi mi-ar da foc la haine, doar ca să nu plec. Prefer să cred că nu e doar din cauza temerii ei pentru pierderea casei.

-Şi unde o să te duci? întreabă, şi-i pot citi îngrijorarea de pe chip.

-Stai liniştită, mamă. Mă descurc, doar sunt fiica ta, nu? întreb, iar ea izbucneşte în râs.

Ea schițează un zâmbet chinuit, după care își trage piciorul sub pătura care o acoperea până la gât.

-Ce-i aşa amuzant? întreabă tata cu zâmbetul pe buze, când apare de după uşa de la intrare, lucru care ne face să tresărim.

-Facem haz de necaz, răspunde mama.

Bărbatul pășește lent spre bucătărie, ducându-și din când în când mâna spre tâmple, semn că avea o migrenă.

-Merg să mai stabilesc nişte detalii, spun. Vii cu mine? îmi arunc privirea spre mama.

-Rămân aici, spune. Tu du-te şi fă-ți treburile, îmi face cu ochiul şi se îndreaptă spre tata, pentru a-i administra o pastilă suficient de bună pentru a-i domoli durerile tatei.

Mă ridic de pe canapea şi iau geanta neagră, pe care am târât-o toată ziua după mine. Imediat cum ajung în pat, deschid din nou laptopul şi încep să caut un apartament convenabil din toate punctee de vedere, în care să stau pentru urămtoarele luni.

„Uf, chiria lunară e prea scumpă!" îmi spun. „Cum voi putea eu să plătesc atât de mult?"

Când aproape am adormit pe tastarura laptopului, îmi sare în ochi un apartament cu o chirie acceptabilă. Șocată, îmi lărgesc ochii şi dau click.

O bucătarie mică, baie şi un dormitor. E mai mult decât perfect! Zâmbesc satisfăcută şi iau numărul de telefon afişat, după care apelez fără să ezit, iar de partea cealaltă aud o voce feminină.

-Alo!

-Bună ziua! exclam. Am văzut anunțul postat pe internet şi aş vrea să închiriez casa.

-Sigur, a ce oră sunteți disponibilă să o vedeți? spune cu un accent ușor ciudat.

Îmi duc degetul mare spre bărbie, gândindu-mă la o oră potrivită, și de asemenea, la cea în care voi ajunge în New York.

-Probabil pe la ora trei, dacă se poate.

-În regulă. Cunoaşteți adresa, da? întreabă.

-Bineînțeles. Vă mulțumesc! Voi fi acolo la ora stabilită.

-Aşa rămâne. La revedere!

Închid telefonul după ce o salut şi eu, iar un zâmbet larg mi se aşterne pe toată fața. Când voi ajunge îmi voi căuta de lucru şi mă voi descurca.

Nişte fiori mă trec pe şira spinării. Deşi am rezolvat cu lucrurile elementare, mi-e teamă de schimbare. Mi-e teamă de nou. Întrebările de teapa Ce voi face? Dacă nu mă voi adapta? şi întrebarea care mă sperie cel mai tare...Dacă voi fi nevoită să mă întroc și să mă căsătoresc cu omul pe care îl urăsc?

Îmi alung aceste gânduri care nu fac decât să mă agite mai mult, decât o fac în acest moment. Trebuie să sper că totul va fi bine şi nimic rău nu mi se va întâmpla. Voi merge la studii, şi poate că Ryan va găsi o fată cu care să se căsătorească, până să mă reîntorc aici.

Mă lungesc în pat, adormită pe jumătate şi-mi pun ceasul să sune la ora şapte. Închid televizorul care-mi bruia liniştea şi încerc să adorm, deşi sunt sigură că noaptea asta va fi una albă.