Convergent

Capitolul 8

Răsuflu zgomotos şi-mi duc mâna spre cap, masându-l uşor, pentru a scăpa de durerea insuportabilă care mă torturează. Mă ridic greoi de pe canapeaua încă încărcată cu câteva lucruri pe care nu am apucat să le aşez undeva şi mă îndrept spre noua bucătărie, cu gândul de a-mi face o cafea, deşi nu prea obişnuiesc să beau.

Îmi aşez mâinile în şolduri când îmi dau seama că nu există nici măcar un aliment în casă, ceea ce este normal, având în vedere că e o casă abia închiriată. Asta ar fi trebuit să-mi dea de gândit cât de cât.

Arunc în grabă un hanorac pe mine şi nişte papuci, îmi iau nişte bani din portofel împreună cu telefonul şi cheile casei şi pornesc spre cel mai apropiat supermarket din zonă.

Mai am destule lucruri de pus la punct, însă ăsta este unul dintre cele mai importante.

Merg cu paşi mărunți, uitându-mă în stânga şi în dreapta, dar tot ce văd sunt doar case impunătoare înşirate, aşa că decid să merg în continuare, dar nu renunț atât de uşor.

Sunt multe lucruri de care am nevoie, iar acum că am timp liber, consider că este momentul oportun.

După câteva zeci de minute de mers, ajung într-un loc ce pare a fi centrul. Clădirile ies la iveală una după alta şi zâmbesc triumfător la vederea unui supermarket aşezat între un cinematograf şi o mică tarabă ce vindea popcorn şi vată pe băț.

Intru în clădire şi înşfac în grabă un coş roşu, aşezat chiar la intrare. Înaintez spre culoare, ghidându-mă după placajele ce indicau sortimentul produselor de pe fiecare raft.

Îmi iese în cale raionul pentru produse de curățat, aşa că decid să îi fac o vizită, deoarece am nevoie şi de astfel de produse, având în vedere faptul că în noua casă nu există nimic de genul acesta.

După ce termin, ajung pe culoarul pentru alimente. Schițez un zâmbet când realizez că sunt prețuri accesibile, ceea ce înseamnă mai multe produse pentru mine.

Iau un pachet de zahăr de pe raft, la doi metri zăresc cafeaua şi decid să-mi iau un pachet nu foarte mare, deoarece nu beau foarte des, după care merg spre placajul care-mi arăta locul în care se află lactatele.

Iau din frigiderul uriaş două cutii de lapte, iar apoi înaintez spre locul în care se aflau cerealele. Mă descurc atât de bine în supermarketul ăsta nou, încăt n-ai crede că e prima dată când vin aici.

Merg de-a lungul raftului, căutând nişte cereale pe gustul meu. Până acum, niciun tip nu mi-a atras atenția. Sunt doar firme necunoscute mie, aşa că decid să mai caut până găsesc ceva ce am mai încercat până acum.

Când văd cerealele pe care obişnuiam să le mănânc în Denver, zâmbesc precum un copil căruia tocmai i s-a spus că nu trebuie să doarmă după-amiază.

Mă reped spre ele, aproape izbindu-mă de omul care se uita la fiecare cutie. Când ajung în dreptul lor, mă întind spre ele, însă sunt mult prea sus pentru mine şi nici dacă stau pe vârfuri nu mă ajută în vreun fel. Ar fi trebuit să-mi iau cei mai înalți pantofi pe care îi am.

-Pe asta o vrei? aud o voce cunoscută şi mă întorc spre sursă.

Casc ochii când realizez cine tocmai vrea să mă ajute.

-Da, spun după ce-mi dreg puțin vocea.

Dau din cap recunoscătoare când primesc cutia pe care o aşteptam cuminte.

-Uite ce e, începe brusc. Îmi pare rău pentru ieri, spune devenind mai serios decât mai devreme, jucându-se cu o cutie pe care o ținea în mâini.

-Stați liniştit, nu e ca şi cum m-ați fi aruncat în stradă ca pe ultimul cerşetor, răspund indignată.

-Eram prost dispus şi nu m-am putut controla, de aceea am reacționat aşa.

-Serios? adaug eu prefăcându-mă şocată. Chiar nu-mi dădusem seama, adaug cu acelaşi sarcasm.

-Îți sugerez să nu mă enervezi dacă mai vrei slujba aia, răspunde cu o uşoară nervozitate în glas, iar ochii lui pătrunzători mă privesc fix.

-Ce vă face să credeți că nu îmi pot găsi o altă slujbă? răspund şi-mi vine să-mi trag una când realizez că o să rămăn fără serviciu din cauza gurii mele sparte.

-În regulă, eu nu mă rog de absolut nimeni. Dacă tu asta vrei, atunci rămâi cu bine, răspunde cu un zâmbet triumfător pe față şi se întoarce.

-Stați, spun cu o oarecare ezitare.

-Da? se întoarce ridicându-şi mirat sprăncenele.

-Scuze, doar că nu mi-a căzut bine reacția dumneavoastră...cedez.

-Te aştept mâine dimineață, răspunde. Ah, înainte de asta, dă-mi numarul tău de telefon, spune poruncitor.

Îl privesc nedumerită şi mă încrunt uşor.

-Ca să îți pot spune la ce ora exactă la care să vii mâine, răspunde, iar replica lui sună mai mult a întrebare. Nu ştiu încă la ce oră va fi nevoie de tine.

I-l dictez şi după ce şi-l notează se întoarce şi-şi reia drumul.

-La revedere! spun, dar el nu răspunde chiar dacă m-a auzit cu siguranță.

După ce am terminat de făcut cumpărăturile, am ajuns acasă cu mai puțin de un sfert din banii pe care-i luasem cu mine, asta pentru că am cumpărat fără oprire.

Când stomacul meu urlă neîncetat, hotărăsc să gătesc nişte clătite, aşa cum făceam acasă.

Aşez pe blatul bucătăriei toate ingredientele de care aveam nevoie şi încep să pregătesc aluatul. Deschid televizorul pentru a nu mă simți chiar atât de singură şi dintr-o dată, casc ochii larg şi simt o presiune care nu-mi dă pace: n-am sunat-o pe mama, aşa cum am promis că voi face.

Ciudat este faptul că nu am simțit nevoia să vorbesc cu vreunul dintre ei. Faptul că ei erau mai tot timpul ocupați, m-a distanțat considerabil de ei, dar observ că nici ei nu s-au obisit să mă sune, ceea ce înseamnă că nu le pasă prea tare de fiica lor.

Închid aragazul când îmi dau seama că şi ultima clătită s-a rumenit mai mult decât trebuia şi o aşez peste celelalte. Chiuveta este plină, aşa că încep prin a spăla toate vasele, după care arunc ambalajele rămase, iar restul alimentelir le aşez în dulap, alături de celelalte.

Şterg blatul deschis la culoare cu o lavetă, după care iau farfuria care mă aştepta şi mă arunc în fața televizorului.

În timp ce înfulec ca şi cum n-aş mai fi văzut mâncare în viața mea, schimb plictisită canalele, în căutarea unui program interesant.

În final, mă opresc când dau de un film şi hotărăsc să-l urmăresc. În fond, nu aveam altceva de făcut. La Universitate voi merge mâine să-mi iau fişa cu orarul şi sălile în care se vor desfăşura cursurile, deoarece ieri după-amiază mi s-a aprobat cererea de înscriere, ceea ce înseamnă că săptămâna viitoare încep cursurile pentru mine.

Ce mă derutează complet însă, este programul de lucru pe care îl are domnul Wilde pentru mine. Din câte am observat, el mă cheamă dimineața, iar eu nu o să pot ajunge săptămâna viitoare.

Mă voi descurca în vreun fel. Dacă treaba cu baby sitting-ul nu merge, mă voi angaja într-o cafenea pe timp de weekend.

Tata nu ma va lua pe sus acasă şi nici nu va trebui să mă căsătoresc cu epava aia de Ryan. Totul va trebui să meargă aşa cum mi-am propus.

Mă trezesc din transă când aud telefonul sunând. Îl iau de pe canapea şi răspund fără să mă uit la ce scria pe ecran, sperând însă că era mama mea.

-Alo!