Convergent

Capitolul 13

Ies grăbită din baie, şi constat că bărbatul încă a rămas acolo după discuția care presupun că nu i-a căzut prea bine. Îl urmez fără să spun ceva, abia ținând pasul cu el.

Este vizibil furios, probabil datorită reacției mele de mai devreme. Pur şi simplu nu m-am putut abține să nu-i spun că gesturile lui mă deranjează. Am trecut cu vederea peste prea multe lucruri, doar pentru o nenorocită de slujbă.

De data aceasta, nu s-a mai aşezat la aceeaşi masă, ci la una retrasă, liberă. Bineînțeles că l-am urmat, neavând de ales. M-am aşezat pe scaunul de piele, în timp ce el duce un pahar cu un lichid de un maro închis la gură, dându-l pe gât în secunda următoare.

Îmi întorc privirea când observ că-mi aruncă săgeți otrăvitoare cu ochii lui pătrunzători, urmărind oamenii agitați care se plimbau dintr-un loc în altul, râzând, mâncând diferite gustări şi discutând între ei, aşa cum se obişnuieşte la o petrecere, în timp ce eu sunt nevoită să-l privesc pe insensibilul de lângă mine, care bea pahar după pahar, cine ştie din ce motiv.

-Ar trebui să te opreşti, îl avertizez.

-De ce? Ți-e teamă că nu mai rămâne şi pentru tine? îmi spune răutăcios.

-Da... de obicei, când ieşeam cu prietenii mei, obişnuiam să beau foarte mult, motiv pentru care erau nevoiți să mă ducă mereu acasă. Odată am fost şi la dezalcoolizare. A fost fantastic! răspund sarcastic.

El începe să râdă.

-Îți schimbi dispoziția destul de des. E ceva în neregulă cu tine? întreb.

-E ceva în regulă cu mine? îmi răspunde ironic cu o întrebare. Uite cum stă treaba, sunt şi eu om ca şi tine, ca şi cei din sala asta, spune. De ce-mi vezi doar părțile rele?

-Nu ştiu, probabil pentru că doar defectele le faci remarcate.

-Trist. Oare ce-i de făcut? îmi aruncă o încruntătură urâtă.

-Argh, nu pot să port o discuție normală cu tine, fără să mă iei peste picior.

-Se vede că fac asta? întreabă şi începe să râdă zgomotos, punând paharul pe care-l ținea în mână pe masă.

Îmi arunc privirea spre el, iar el se opreşte din râs, privindu-mă, la fel cum îl privesc şi eu îm momentul ăsta. Este cu adevărat superb. Ochii aceia negri, pătrunzători, zâmbetul de milioane şi maxilarul bine definit care-i dau o aură mai masculină decât unii bărbați, ar putea cuceri pe oricine, însă asta nu este suficient. Comportamentul şi caracterul său vulcanic îl dezavantajează.

În clipa următoare ia paharul de pe masă şi-l duce la gură, încă privindu-mă, fapt care mă incomodează. Mă întind spre el şi-i smulg paharul, aşezându-l cât mai departe de el.

-Ai băut destul, şoptesc, dar el nu protestează, nu se răzvrăteşte asupra gestului meu, nu reacționează în niciun fel, ci doar stă şi mă analizează.

Peste câteva minute, o melodie lentă se propagă în întreaga încăpere, iar majoritatea cuplurilor se îndreaptă spre ringul de dans. Îi urmărim în toată splendoarea lor, fără ca vreunul dintre noi să scoată vreun sunet, până când partenerul meu din seara asta întreabă brusc:

-Dansăm şi noi?

Clatin afirmativ din cap, iar acesta se ridică de pe scaun, după care îl urmez şi eu. Îşi aşează mâinile pe şoldurile mele, iar eu încerc să nu tresar sub atingerile lui. Alegem să rămânem aici, deşi ar trebui să mergem pe ringul de dans, dacă vrem să părem un adevărat cuplu. Îşi afundă bărbia în părul meu, iar eu simt că picioarele mi se înmoaie de-a binele şi habar n-am cât timp mai pot sta fără să cad.

-Miroşi bine, Amanda, murmură printre buze.

Nu răspund, fiind conştientă de faptul că vorbeşte alcoolul. Îmi plasează un sărut la baza gâtului, iar eu simt furnicături. Ceea ce mă deranjează este faptul că nu-mi displace deloc, nu mă incomodează pe cât aş vrea eu s-o facă, ba chiar îmi trezeşte nişte trăiri pe care nu le-am mai simțit niciodată.

-Ai băut prea mult, spun, dar el nu răspunde.

După terminarea melodiei, se aşază din nou pe scaun, la fel şi eu, asigurându-mă că nu poate ajunge la paharul pe jumătate plin. Trebuie să înțeleagă că asta nu îi face bine.

-Ar trebui să mai socializăm cu oamenii? întreb.

-Nu, răspunde. Cine are nevoie de ei? Am venit aici doar pentru că m-au obligat, răspunde.

-Cine te-a obligat? întreb nedumerită.

-Ei, spune făcând semn spre toată încăperea.

M-a băgat în ceață total, aşa că renunț la gândul de a-mi clarifica nedumeririle, chiar dacă ştiu că doar aflându-se sub influența băuturii pot scoate ceva de la el.

-Mergem acasă? întreabă.

-În starea asta? Nici să nu te gândeşti! Plus că eu nici moartă nu o să conduc limuzina aia pe care tu o numeşti maşină. Chiar vreau să trăiesc, replic agitată.

Deşi este beat, pare să se comporte destul de normal. Cine nu-l cunoaşte, ar spune că aşa este felul lui de a fi, nicidecum că a băut.

-În regulă, atunci urmează-mă spune şi se ridică de pe scaun.

Merg în urma lui, fără să-mi bat gura degeaba, întrebându-l unde mergem, pentru că ştiu sigur că nu o să-mi răspundă. El păşeşte în fața mea, la o distanță mică față de mine.

-Hei, frumoaso! aud o voce bărbătească.

Când mă atinge fără neruşinare, mă întorc indignată spre sursă, dar înainte de a apuca să spun ceva, bărbatul din față mi-o ia înainte, plantându-şi pumnul direct în fața bărbatului care a îndrăznit să facă asta.

Privesc şocată ca şi resul lumii, cum Alexander nu se mai opreşte din a-l lovi pe bărbatul, care a reuşit şi el să-l lovească pe adversarul lui în buza inferioară, din care țâşnea şângele. Pur şi simplu am rămăs blocată.

-Încetează, țip la el şi încerc să-l trag de o parte. Oamenii privesc îngroziți scena, dar se pare că niciunul nu s-a avântat pentru a-i despărți pe cei doi.

În clipa următoare apare domnul pe care l-am cunoscut în seara aceasta, împreună cu Jamie, privind dezamăgit si furios în acelaşi timp pe cei doi.

-Ce se întâmplă aici? răcneşte mânios, dar niciunul nu dă vreun răspuns. Este doar linişte.

-Habar n-am ce treabă are frustratul ăsta cu mine. Pur şi simplu m-a atacat, răspunde celălalt plin de sânge.

-Ar fi bine să-ți vezi de treabă, altfel nu-ți garantez că vei mai pleca pe picioarele tale de aici, răspunde Alexander abia abținându-se să nu-i mai dea una.

-Eşti doar un laş! Le vrei pe toate doar pentru tine? Ar fi bine să înveți să-ți ții soția lângă tine, nu să fii tu gentleman cu domnişoara!

În secundele următoare, Alexander sare spre el şi-i dă câțiva pumni în coaste, iar celălalt geme de durere, neputincios.

-Gata, termină, fiule! țipă bărbatul. Ce se întâmplă aici?

Alexander se întoarce şi se îndreaptă spre ieşire, fără să dea vreo explicație. Îl urmez fără să stau pe gânduri, în timp ce bărbatul care am aflat că este de fapt tatăl lui, îşi cere scuze invitaților în numele celor doi.

Murmur printre buze un îmi cer scuze! şi alerg în urma lui Alexander. La contactul aerului rece cu pielea mea, tresar, dar încerc să ignor senzația neplăcută de frig. Acesta se opreşte în dreptul unui stâlp şi se sprijină de el, extenuat.

Mă îndrept spre el cu paşi grăbiți şi mă opresc în dreptul lui, la o mică distanță de el.

-Ce se întâmplă cu tine? țip la el.

-Oh, haide, ai venit să mă cicăleşti şi tu? răcneşte la mine.

-De ce ai reacționat în halul ăla?! Îl rezolvam pe tipul ăla în alt mod!

-Chiar vrei să ştii de ce?