Convergent

Capitolul 34

Imediat ce ajungem pe pârtie, coborâm din maşina destul de încăpătoare a domnului Wilde şi admirăm peisajul de nedescris ce ni s-a aşternut în fața ochilor.

Brazii acoperiți de promoroacă creau un peisaj feeric, iar zăpada albă şi pufoasă ce se întindea peste întreaga vale făcea ca senzația de frig să se intensifice.

-Ei, cum vi se pare? întreabă domnul Wilde mândru.

-De vis, răspund încă uimită de frumusețea acestui loc.

Bărbatul zâmbeşte în colțul gurii, luând-o în brațe pe Katherine, care acum două secunde o strângea pe Jamie de mână.

-Să schiem! spune Alexander, în timp ce ochii îi sclipeau de nerăbdare.

-Ce idee bună! răspunde tatăl acestuia.

Dacă ei consideră că asta este o idee bună, clar nu pot fi de acord cu ei. Nu am ştiut niciodată să schiez, în ciuda faptului că am făcut eforturi supraomeneşti să învăț să practic sportul ăsta, dar gravitația, niciodată nu a fost de partea mea, motiv pentru care sfârşeam cu fața în zăpadă după nici două minute de schiat.

-Eu rămân aici cu Katherine, spune Jamie încântată.

-Şi eu o să rămân aici, spun sigură pe mine, alăturându-mă celor două.

Alexander mă apucă de braț, iar tot ce vreau acum este să ma ascund sub un morman de zăpadă.

-Nici vorbă! Tu o să vii cu noi, spune acesta.

-Dar nu ştiu să schiez! mă plâng, rugându-mă să-mi elibereze mâna din strânsoare.

-O să înveți, nu este greu deloc, insistă acesta.

În zadar mă zbat sub strânsoarea lui. E foarte pornit să mă învețe ceva azi, în ciuda faptului că eu nu vreau asta, aşa că nu-mi rămâne de făcut decât să-l ascult. Nu vreau ca cei de față să mă considere vreo sclifosită care plânge două săptămâni pentru o unghie ruptă.

-În regulă, mă las păgubaşă când văd că afurisitul n-are de gând să mă lase să scap fără să mă fac de râs.

După ce scoatem schiurile din portbagajul maşinii, le asamblăm, în timp ce eu mă rugam în gând ca schiurile mele să fie defecte. Din nefericire pentru mine, se aflau în stare chiar foarte bună, aşa că n-aveam de ales.

După ce mi le montez, iau o cască de protecție albă pe care mi-o aşez pe cap, după care îi urmez pe cei doi bărbați care se avântau spre dealuri mult prea înalte, pentru cât rezista inima mea.

Am preferat să tac. Nu voiam să par cea mai mare laşă, mai ales în fața tatălui lui Alexander. La un moment dat se opresc, iar eu simt că amețesc. Era o înălțime care depăşea cu mult limita mea, dar cine spune că trebuie neapărat să ma arunc de aici?

-Tată, tu eşti primul, spune Alexander.

Bărbatul se pregăteşte, aşezându-se în poziția de start, aşteptând semnalul lui Alexander.

-Priveşte şi învață, spune acesta mândru, după care îşi dă drumul.

Lamele schiurilor alunecau pe zăpadă, în timp ce bărbatul îşi menținea echilibrul, folosindu-se de cele două bețe pe care le ținea lejer în mâini. Se poate observa clar că nu e prima dată când practică acest sport, ci probabil a mia oară.

Când ajunge pe culmea dealului, ridică mâinile în aer, cu un aer de învingător, în timp ce soția lui îl aplauda mândră, împreună cu Kath.

-Rândul tău, spune zâmbind malefic.

-Nu pot, mi-e frică! mă răstesc la el în şoaptă, asigurându-mă că ceilalți nu mă aud.

-Trebuie să-ți învingi temerile, spune cu un aer de om inteligent.

-Nu e momentul s-o faci pe Einstein, acum!

-Încearcă măcar, îți garantez că n-o sa mori. Voi fi în spatele tău, spune trăgându-mă mai aproape de pantă.

-Mă las pe baza ta, spun şi-mi dau drumul.

Viteza cu care alunec îmi pare colosală, iar bețele pe care le strâng cu toată puterea mea în mâini nu le pot folosi la fel ca şi domnul Wilde. Pur şi simplu le țin în mâini fără să fac ceva cu ele, iar asta sigur nu va duce la ceva bun.

Vântul îmi suflă în față cu putere şi înainte să-mi dau seama, mă dezechilibrez, iar în următoarea secundă, ma fac una cu pământul.

Alexander şi domnul şi doamna Wilde aleargă speriați spre mine, în timp ce eu încerc să înlătur zăpada care mă acoperea.

-Amanda, eşti bine? întreabă panicat, dezgropându-mă de sub mormanul de zăpadă.

Nu primeşte niciun răspuns, iar asta îl îngrijorează la culme. Îmi dau seama că n-are idee ce să facă. Când îl zăresc printre gene, foindu-se, scuturându-mi capul şi mâinile şi suflându-mi aer cald peste față, simt că nu mă mai pot abține și izbucnesc în râs, lucru care îi linişteşte pe cei trei.

Îmi deschis ochii, fixându-l cu privirea pe Alexander, care răsuflă uşurat.

-Idioato, spune zdrobindu-şi buzele de ale mele.

-Ți-am spus că nu pot s-o fac, răspund ridicându-mă în şezut.

-Slavă Domnului că eşti bine, spune Jamie strângându-mă de mână.

Mă lovisem, dar figura îngrijorată a lui Alexander m-a distrat pe cinste, deci pot spune că a meritat să îndur teama şi durerea.

După alte câteva ore bune petrecute aici, în care doar am stat împreună cu Jamie şi Katherine şi i-am urmărit pe cei doi bărbați umflându-se în pene, ne întoarcem la vila pe care ei o numesc cabană.

Imediat ce ajungem, o ajut pe Jamie să întindă masa, fiind înfometați cu toții, mai ales cei care au schiat fără încetare.

Ne înfruptăm din bunătățile pregătite de Jamie cu o zi înainte de venirea noastră aici.

-Vreau neapărat rețeta acestei prăjituri. E foarte bună! exclam.

Aromele ce se îmbinau între ele se completau perfect, dezmierdându-mi papilele gustative, în aşa fel încât, cereau cantități mai mari.

-Cu siguranță ți-o voi da. O am scrisă într-unul din caietele de sus, spune.

Katherine era plină de ciocolată la gură. Nu era mare diferență între ea şi Alexander. La fel de mânjit era şi el, poate chiar mai murdar decât micuța pe care o ştergeam când eu, când bunica sa vitregă, care îi purta de grijă mai ceva ca o mamă.

-Deci, voi sunteți bine? Aveți planuri de căsătorie? Să ne aşteptăm şi la vreun copil? întreabă domnul Wilde, zâmbind pe sub mustăți.

-Ei, haide, Noah! Ce-i cu întrebările astea? sare soția lui. Copiii nu se cunosc de foarte mult timp ca să-şi facă planuri, continuă aceasta deranjată de întrebările soțului ei.

Noi zâmbim, uitându-ne unul la altul, fără să dăm vreun răspuns celui care încă aştepta, în ciuda faptului că soția lui l-a mustrat din cauza indiscreției lui.

____________________________________

Exact, două capitole într-o zi. Ați văzut bine. M-am gândit că meritați asta. Măcar atât să fac şi eu pentru voi.

V-am pupat!