Convergent

Capitolul 26

Arunc cheile casei pe masa din sufragerie, de la o distanță considerabilă. N-am idee cum de au aterizat pe masă, dar nici nu vreau să ma chinui să desluşesc formula forței care a acționat asupra celor două corpuri. Am lucruri la care merită să mă gândesc, iar ăsta, cu siguranță nu se încadrează aici.

Mă îndrept spre baie, aruncând câte un articol vestimentar, unul câte unul, până ce ajung în cabina de duş. Frigul de afară mi-a acaparat fiecare muşchi al corpului, iar apa caldă este singura soluție optimă pentru a-i dezmorți cât de cât.

Apa fierbite îmi învăluie trupul, creând o senzație magnifică. Probabil senvişul cu piept de pui, pe care l-am înghițit aproape nemestecat după ce am ajuns acasă, şi duşul ăsta, sunt singurele lucruri bune pe ziua de azi care m-au făcut să schițez câte un zâmbet abătut.

Mă cufund într-un somn adânc, imediat ce mă acopăr din cap până în picioare cu pătura pufoasă. Am nevoie să mă reîncarc cu forțe proaspete, atât cât să pot merge pe picioarele mele.

Sper din tot sufletul să nu mă întâlnesc cu Theodore mâine, deşi asta ar fi cam imposibil, având în vedere că avem aproximativ aceleaşi cursuri. Încă mă simt prost după întâmplarea care ne-a prost dispus pe amândoi, iar gândul că-mi va cere o altă întâlnire, mă face să vreau să dispar de pe planeta asta.

El este un băiat grozav, de aceea nu cred că o fată ca mine îl merită. El e rafinat, în timp ce eu sunt cea mai amețită persoană din lume, el e amabil şi gentil cu toată lumea, în timp ce eu, din două mişcări, tai elenaul celor care vorbesc cu mine. E exact aşa cum trebuie să fie orice bărbat, un exemplu demn de urmat, iar eu, ei bine, nu sunt aşa.

Într-o fracțiune de secundă, în fața ochilor îmi apare o siluetă cunoscută, care se apropie de mine, fără să scoată vreun cuvânt. Era Alexander. Avea fața palidă, ochii roşii şi bulbucați, iar buzele îi erau strânse într-o linie neutră. Nu părea doar obosit, ci şi distrus. Mă ridic repede din pat, şi mă aşez mai aproape de el.

-Eşti bine? întreb aşezându-mi mâna peste a lui.

Era inuman de rece, iar privirea lui glacială şi fixă, mă agita mai mult.

 Şi-o retrage.

-Ce-ai făcut, Amanda? E numai vina ta! se răsteşte la mine, privindu-mă cu o ură incontestabilă.

-Ce s-a întâmplat? întreb speriată, trăgându-l brutal de braț.

Se încruntă, iar ochii lui negri îmi trimit săgeți de foc sângerii. Se ridică de pe marginea patului, şi apucă de pe noptieră o ramă în care era o poză, şi o aruncă violent în peretele din spatele meu.

Mii de cioburi se risipesc, pişcându-mi cu asprime fața şi mâinile. Picături de sânge încep să se scurgă din rănile provocate, pătând perna albă pe care o strângeam la piept. Poza care adineauri era aşezată în ramă, acum zace aruncată într-un colț al camerei. Era o poză cu noi doi. O poză în care păream fericiți.

-M-ai distrus! zbiară din toți plămânii şi trânteşte uşa în urma lui.

Rămân înghețată, fără să scot vreun sunet sau să vărs vreo lacrimă. Pur şi simplu stau nemişcată, aşteptând ceva, ce nici măcar eu nu ştiu.

Îmi deschid ochii când alarma începe să sune, zgomotul acesteia propagându-se în întreaga cameră. Respirând greoi, apăs stângace butonul care o făcea să înceteze, după care îmi retrag mâna sub pătura călduroasă.

-A fost doar un vis! îmi spun uşurată, ştergându-mi broboanele de sudoare de pe frunte.

Mă ridic din pat, îndreptându-mă spre baie. Podeaua rece mă obligă să-mi iau papucii de casă care erau aruncați în mijlocul casei, aşa că procedez întocmai. După ce-mi termin rutina de dimineață şi pun nişte haine groase pe mine, merg spre bucătărie, unde îmi fac o ciocolată caldă, imediat ce constat că mai am timp suficient la dispoziție.

De obicei mă trezeam mai târziu decât trebuia, şi niciodată nu-mi rămânea timp pentru a-mi umple stomacul cu ceva comestibil, motiv pentru care mereu eram nevoită să-mi cumpăr câte ceva de pe drum, sau câteodată nici măcar asta nu făceam.

Peste aproximativ jumătate de oră, ajung la facultate cu uşurință, fără să fiu nevoită să înfrunt vântul prea tăios sau vreo aglomerație. Totul a mers ca pe roate, iar asta mă mulțumeşte. Pătrund în clădire, iar un zâmbet uriaş mi se aşterne pe chip când dau de cea pe care n-am mai văzut-o de ceva timp.

-Allie! exclam.

-Amanda! strigă şi mă îmbrățişează cu căldură. Chiar voiam să dau de tine.

-Şi eu, răspund. Nu ne-am mai văzut de ceva vreme.

Mă apucă de braț, imediat ce constată că mergem în aceeaşi drecție.

-Nu, voiam să te invit la o petrecere. Familia mea organizează una de Crăciun şi m-au rugat să chem şi eu câteva persoane, spune încântată.

Rămân cu adevărat surprinsă. Nu mă aşteptam să mă invite cineva la un asemenea eveniment, dar se pare că m-am înşelat.

-Deci, vii? întreabă cu un rânjet imens pe buzele sale roşiatice.

-Sunt chiar flatată, Allie, dar nu ştiu ce să spun...

Zâmbetul ei dispare de pe chipul angelic, dar reapare în clipa următoare.

-Ei, haide, vor fi mulți băieți frumoşi acolo! spune şi zâmbeşte cu subînțeles.

Încep să râd la remarca ei. Din păcate, nu sunt genul de persoană care să meargă şi pe Marte, dacă sunt băieți apetisanți pe-acolo.

-Nu mă face să te împing pe scările astea! glumeşte strângându-mă mai bine de braț.

-În regulă, cedez. M-ai convins cu împinsul pe scări, răspund râzând.

Ochii i se luminează, şi începe să chicotească.

-Ştiam eu că eşti om bun, spune bătându-mă uşor pe umăr.

Intrăm în sala de curs. Încep să-l caut cu privirea pe Theo şi răsuflu uşurată când observ că nu este acolo. Chiar nu vreau să dau ochii cu el. Nu astăzi.

-O să ne aranjăm amândouă! O să fim cele mai frumoase de acolo, îți zic eu, continuă blonda de lângă mine să vorbească.

O ascult interesată, chiar dacă n-am idee cine e persoana pe care tocmai o înjură cu atâta patos.

-Să înțeleg că o placi foarte mult pe Christina asta despre care tot spui, nu?

-Argh, deloc! spune dezgustată. E verişoara mea, din păcate. E o alintată şi o snoabă, continuă.

Pot observa cu uşurință roşeața de pe chipul ei. Dacă face aşa când ea nu este aici, mă întreb cum reacționează când ea este prezentă.

-Dar nu-ți face griji. N-o s-o las să te cunoască, zâmbeşte în colțul gurii, după care ia un pix şi-şi desenează o steluță pe inelar.

_______________________________

N-am mai postat de mult, şi chiar îmi cer scuze. Am avut multe pe cap în ultima perioadă: teste, ascultări, proiecte, ştiți şi voi cum este.

Vă anunț că această carte va avea, probabil, vreo 36-37 de capitole, dar o să va mai anunț eu pe parcurs.

Oh, da, şi încă ceva. Vă mulțumesc mult, mult de tot pentru cele 1002 lecturi şi 105 voturi! Fără voi nu aş fi ajuns niciodată aici! Vă pup!