Convergent

Capitolul 18

După ceva timp ajung în sfârşit acasă şi încep să înfulec tot ce găsesc prin frigider, mulțumindu-i celui de sus că a mai rămas ceva acolo.

Îmbrac ceva mult mai comod şi hotărăsc să caut pe internet o firmă de decorații interioare care să-mi picteze pereții, aşa cum mi-am propus acum ceva timp în urmă. Dacă tot am timp liber, de ce să nu profit?

După căutări destul de lungi, găsesc în final o firmă care cere bani puțini, în comparație cu celelalte firme care cer o groază de bani pentru un amărât de peştişor galben desenat în colțul camerei. În mod normal, n-ar trebui să-mi cheltui banii pe astfel de lucruri, mai ales după ce tata mi-a impus stupizenia aia de condiție, dar vreau să cred că o s-o fac pentru ceva constructiv şi util pentru mine. În plus, deja am ceva timp de când lucrez la Alexander, aşa că salariul ar trebui să fie pe-aproape.

Facultatea este plătită, am lucrurile casnice necesare, iar banii pentru chirie îi am pregătiți încă de când am venit aici. Pentru banii ceruți de firma asta, aş putea să-mi pictez toată casa, nu doar un sfert de perete.

Decid să sun, iar o voce feminină îmi răspunde în scurt timp.

-Bună ziua, decorații interioare! Cu ce vă pot ajuta?

În momentul următor îi răspund, dându-i şi adresa şi cele necesare pentru a ajunge aici.

-O să vă trimit pe cineva imediat. În maxim jumătate de oră o să ajungă la dumneavoastră, răspunde cu un glas pe care îl poți confunda uşor cu unul bărbătesc.

-Vă mulțumesc, o zi bună! spun şi închid apelul după câteva secunde.

Mă aşez pe canapeaua din bucătărie şi deschid televizorul, aşteptând ca cel trimis să sosească. Schimb canalele unul după altul, iar la un moment dat mă opresc când văd nişte oameni care pictau ceva pe un perete alb, interminabil.

Alături, aveau un model la care se uitau din când în când, pictând cu nişte pensule lungi şi stufoase. Era un model plăcut, chiar interesant, compus din nişte păsări negre ce zburau libere pe cerul albastru, infinit. Era atât de unic şi reprezentativ, nici prea încărcat, nici prea gol. Un model perfect, care probabil ar sta bine și pe peretele camerei mele.

-Pe ăsta o să-l fac, îmi spun hotărâtă, fericită fiind că am dat peste canalul ăsta.

Soneria uşii se propagă răsunator în toată casa, iar eu sar ca arsă, anticipând cine era la uşă. O deschid larg, şi în fața mea apare o femeie blondă, cu ochii albaştri şi tenul atât de frumos, încât aş minți dacă aş spune că nu sunt invidioasă pe ea.

-Allie? întreb cu un zâmbet larg pe buze, dându-mi seamă că e aceeaşi fată din parc care ne-a vândut vata de zahăr.

Ea începe să râdă, părând bucuroasă să mă revadă, la fel ca şi mine.

-Tu nu erai la Drept? întreb râzând şi o invit înăuntru.

-Eram şi încă sunt, răspunde lăsând jos câteva ustensile pe care le ținea. Pictatul e o pasiune mai veche de-a mea, şi m-am gândit că n-ar fi rău să fac bani din asta, corect?

-Bineînțeles, răspund şi-i fac loc bărbatului care o însoțea.

-Astea sunt toate lucrurile de care ai nevoie? o întreabă, iar ea dă afirmativ din cap.

-Atunci o să vin să te iau imediat ce mă suni, continuă.

-Sigur, Stephan, răspunde ea, după care îi mulțumeşte.

Apuc şi eu câteva pensule şi nişte găletuşe de vopsea, după care îi spun să mă urmeze spre camera mea.

La câțiva metri distanță lasă ustensilele jos, la fel şi eu.

-Mulțumesc pentru ajutor, spune răsuflând.

-Pentru nimic, răspund. Te servesc cu ceva? întreb deşi aveam intenția să o fac, chiar dacă răspunsul ei era negativ.

-Nişte suc? răspunde şi-şi ridică sprâncenele.

-Imediat, răspund şi îmi iuțesc pasul spre bucătărie.

-Ai făcut foarte bine că ai apelat la asta, strigă în urma mea. Pereții ăştia sunt de-a dreptul oribili, adaugă râzând, după care o acompaniez şi eu.

-Ştiu.

Apar cu paharul în mână, pe care i-l înmânez în clipa următoare.

Îl apucă grijuliu, murmurând un "mulțumesc" scurt, după care soarbe cu sete.

-Deci, ce ai vrea să-ți pictez? întreabă aşezând paharul pe noptiera de lângă pat.

Îi explic în următoarele secunde exact ce vreau, descriindu-i cu flux de amănunte modelul pe care-l văzusem mai înainte la televizor.

-Sună bine, răspunde dând aprobator din cap. Cred că o să iasă ceva destul de interesant, adaugă. Am un model asemănător cu cel descris de tine pe aici pe undeva.

Se îndreptă spre una dintre genți, din care scoate un dosar gros pe care-l deschide şi-l răsfoieşte, până ce ajunge la modelul pe care-l căuta.

-Ce zici? întreabă arătându-mi dosarul.

-Ăhă, tot în genul acesta era şi acela. Arată foarte bine, spun încântată.

Ea îl lasă din mână, punându-l pe pat, deschis la acelaşi model.

-Păi să începem, spune bătănd jucăuş din palme.

Când deja ştia toate amănuntele necesare pentru a ieşi ceva pe placul meu, începe să lucreze, luând o pensulă groasă peste care pune diferite nuanțe de albastru foarte deschis şi începe să picteze câțiva nori. Se observă foarte bine că se pricepe şi-i place mult ceea ce face, până şi din faptul că mânuieşte pensula cu o delicatețe aparte şi că nu se grăbeşte la fel ca mine.

Desenele încep încet încet să prindă contur şi pot spune că sunt chiar foarte entuziasmată şi mulțumită de modul în care lucrează.

-Pictezi de mult timp? întreb fascinată de migala de care dă dovadă pentru fiecare pasăre în parte.

Probabil eu m-aş plictisi şi aş împrăştia culorile peste tot, fără să mă gândesc că e posibil să nu se poată curăța, iar faptul că nu am răbdare este un lucru pe care l-aş schimba la mine oricând.

-De la treisprezece ani am început să iau lecții de la o profesoară foarte pricepută, după doi ani am renunțat, iar la şaptesprezece ani am reluat pictura fără ajutorul vreunui profesor, îmi spune întorcându-se spre mine.

-Dacă eşti atât de pasionată, de ce nu ai mers la o facultate în domeniul ăsta? întreb curioasă.

Allie îşi reîntoarce privirea spre perete, trasând conturul aripilor unei alte păsări.

-Mama m-a obligat să urmez facultatea asta. Avocatura este într-un fel ereditară în familia noastră. Mama e avocat, la fel şi tata, iar fratele meu a urmat aceeaşi facultate. Ei spun că asta e o ocupație de viitor, răspunde râzând.

-Eu nu-i pot contrazice, râd.

-Nici eu, adaugă. Dacă-aş face-o, sigur m-ar renega, replică glumind. Bine, nu pot să spun că nu îmi place, dar nu e tocmai ce mi-aş fi dorit eu să urmez.

Mă apropii de ea, urmărind cursul pensulei.

O ating pe umăr, oarecum în semn de consolare şi spun:

-Deși nu pare, au mai multe lucruri în comun decât ai crede.

__________________________________

Aproape am adormit recitind capitolul ăsta. Dacă voi ați reuşit să n-o faceți, chiar meritați Oscarul mai mult decât DiCaprio.