Pana la saptesprezece ani nu iti e dat sa cunosti si sa traiesti multe.E varsta la care abia incepi sa realizezi cu ce se mananca viata;ai parte de dezamagiri,de iubiri ratate,de prietenii pierdute,de inceputuri de relatii de orice fel si lista poate continua.Unora le pare rau ca mai e putin pana cand trebuie ca viata sa fie luata in piept...sau mai bine spus nici nu realizeaza scurtul drum pe care il mai au de parcurs;E posibil sa fie asta varianta corecta si sa nu trebuiasca sa ne facem griji pentru lucrurile care se vor petrece ci doar sa traim din plin prezentul.Totusi,tind sa cred ca exista si persoane care se preocupa de viitorul lor;probabil se intreaba ce se va intampla cu ei peste zece ani,unde vor fi,daca vor avea la momentul respectiv o familie,daca se vor descurca,daca vor intampina problemele parintilor lor etc.Ce isi spune un copil care citeste in ochii parintelui sau NEAJUTORARE?”voi munci si voi incerca sa dau totul pentru familia mea,pentru copiii mei”.Astfel se naste dorinta de a razbi in viata.Nu cred ca e cazul sa dezvolt ideea,e oricum prea bine cunoscuta si stim ca cei cu spirit de luptator vor ajunge departe si se vor implini.Departe vor ajunge si odraslele bogatanilor,insa acestia nu vor fi capabili sa-si cunoasca limitele.Cred cu desavarsire ca acestia sunt adevaratii ratati ai societatii de astazi;Ar exista oare un cuvant mai potrivit pentru aceia care nu s-au intrebat niciodata cum o mai duce sufletul lor?
CITEȘTI
Fara titlu.Oricum e irelevant.
Literatura faktuCapitolul XV: "Doare...pentru ca stim ca totul se duce si atunci ne intrebam “de ce ar trebui sa facem ceva pe lumea asta?”;ne raspunde doar o voce interioara care spune doar atat: “trebuie”.
