Fara titlu.Oricum e irelevant.

VIII(si batranetea e infantila;intelepciunea nu e imbracata la patru ace)

Simteam nevoia sa fac o plimbare.Unde?Nu conta.Nu se mai punea problema “cu cine” pentru ca voiam sa fiu singura;asa ca m-am imbracat,mi-am luat frumusel geanta si m-am indreptat spre statia de autobuz.De data asta voiam sa merg in Parcul Cismigiu din Bucuresti;mi-era dor sa mai urmaresc cateva partide de sah pe aleea “La Sahisti”Cand vad toti acei batrani stransi in locul ala imi miroase a bun-gust,a respect si mai ales a Revolutie.M-a surprins sa mai vad acolo tineri ca mine care sunt fascinati de veteranii jocului de sah si credeti-ma...toate povestile lor cu talc sunt nemaipomenit de captivante.Am intalnit si scriitori ratati acolo si betivi,oameni calmi si seriosi,dar si oameni din cale afara de dezinvolti.Toate soiurile de sextagenari se gasesc acolo:unii isi injura nevestele de acasa,altii blesteama sistemul guvenamental din Romania si pensiile lor mici.Toti sunt diferiti insa au doua lucruri in comun:batranetea si pasiunea pentru jocul de sah,rummy sau table.Puteti sa spuneti orice,sa ma blamati nu ma intereseaza,insa eu ii consider nemaipomeniti.Dar sa trec peste descrierea atmosferei de acolo;pana la “Aleea sahistilor” trebuia sa ma urc in autobuz;Am luat loc pe scaun,iar dupa cateva clipe locul liber de langa mine se elibereaza si in locul acela ia loc un domn la vreo cincizeci de ani imbracat la camasa cu o servieta in mana.Ce poate sa inspire un astfel de domn?Respect,ati zice voi;dar sa nu ne pripim.Ma trezesc peste putin ca domnul acela “distins” ma loveste cu coatele si ca ma face sa nu mai am loc pe scaun.Jur!Ma intrebam ce vrea sa faca....incerca de zor sa-si deschida servieta si nu putea..pe mine ma tot lovea cu coatele si deja mi se facea rau,va spun serios sa ma tot “frece” un bosorog nesimtit!!! care a dovedit ca habar nu are ce este acela bunul simt!!!!Dupa “lupte seculare care au durat zece minute” omul,ca nu-i mai pot zice domn de acum,scoate ditamai sandviciul si incepe sa manance si sa plescaiasca precum un copil de trei ani;desi s-ar putea sa-mi fac o mea culpa si sa-mi cer iertare de la copilasii de trei ani.Am mai intalnit oameni nesimtiti,dar ca acela niciodata.Dupa ce termina de halit ce a avut de mancat,se chinuie iar cinci minute sa-si deschida servieta si sa scoata o sticla de apa.Va dati seama ca m-a lovit din nou cu coatele sale,dar ma rog..intr-un final a reusit sa aseze totul la locul lui.

   Continua insa sa ma enerveze ..simteam cum se uita insistent la mine si nu-si gasea locul pe scaun;isi drege vocea si ma intreaba “in cat suntem astazi”.In afara de faptul ca nu stiam in cat suntem astazi,ma dezgusta intr-un mod in care nu mi s-a mai intamplat pana acum.Mi se facuse brusc scarba de comportamentul oamenilor.I-am raspuns ca nu stiu si ca sa fiu totusi politicoasa am incercat sa scot telefonul sa il informez pe domn cu privire la data.Insa ce credeti?Stia ce data e.Pana sa scot eu telefonul din geanta domnul zice cu o voce mieroasa suntem in sase,nu? Atunci mi-am dat seama ca mai era si mare “cuceritor” pentru ca uitandu-ma in ochii lui am simtit acea sclipire de nebun,de om care nu are tot ce-i trebuie la mansarda.La urmatoarea statie am coborat;nu mai puteam suporta.Poate veti spune ca interpretez eu lucrurile gresit,insa am ajuns la concluzia ca poate nu exista diferente intre generatii in ceea ce priveste comportamentul si ca totul tine de educatie,de mediul in care traiesti si de alti factori sociali.Sunt convinsa de chestia asta in proportie de optzeci la suta,restul procentajului il rezerv gandului ca acel om a luat-o razna la batranete.

 Am mers o statie pe jos,iar in timpul acela speram sa nu dau in Cismigiu,pe acea alee de omul din autobuz.Jur ca m-ar fi facut sa nu mai calc vreodata pe acolo.Pana sa ajung in locul in care imi propusesem am trecut in drumul meu pe langa bustul lui Ion Luca Caragiale care mi-a amintit ca viata poate fi interpretata ca o comedie,chiar daca pe alocuri are iz de tragedie.

 Ajungand “La sahisti” am uitat intamplarea nu tocmai placuta,am privit un joc de sah,iar mai apoi Domnul Nicu mi-a povestit despre calatoriile sale prin Australia din tinerete si despre poemele sale de dragoste.Acum..ca sa fac o comparatie intre domnul Nicu si omul din autobuz privind vestimentatia fiecaruia..;domnul Nicu era imbracat de nenumarate ori mai umil si mai saracacios decat personajul din autobuz si cred cu tarie ca nu era o diferenta enorma de varsta intre cei doi,insa la dansul se observa cu ochiul liber ca batranetea sa nu inseamna altceva decat rezultatul unei vieti dedicate cunoasterii si a unei vieti in care educatia personala a ocupat intaiul loc.Pot spune clar si raspicat ca nu haina face pe Om.Ea e doar un indicator de multe ori inselator.