Omul, pionul destinului

Capitolul V: Decizii pripite

"Draga mea, stiam ca te vei intoarce aici inainte ca altcineva sa o faca si sa gaseasca scrisoarea, stiu ca esti surprinsa ca ti-am intuit pasii, probabil te cunosc mai bine decat o faci tu insati, seara trecuta am stat destul timp aici, m-am gandit la ce este cel mai bine, am incercat sa gasesc o solutie.

Vreau sa te anunt ca...."

Ma opresc din citit, mie teama de ce ar fi putut sa imi scrie, ce framantarii ii apasa sufletul, ce hotarari a luat, dar imi iau inima in dinti si continui...

"Vreau sa te anunt ca m-am hotarat sa iti respect decizia, nici nu stii cat de greu imi este sa fac acest lucru, dar ce te poate face mai fericit decat fericirea celui pe care il iubesti? (nu imi vine sa cred...el crede ca eu am ales sa fac asta din dorinta de a fi fericita, cat de mult se inseala crezand ca voi putea fi fericita fara el), in dragoste nu trebuie sa fii egoist, mai intai trebuie sa punem fericirea celui pe care il iubim si abia apoi fericirea ta si uite asta vreau eu sa fac, stiu ca mama ta nu ma va accepta niciodata si nu o judec desi mi se pare nedrept dar mai stiu si ca tu nu esti suficient de puternica sa iti iei viata in maini si sa pleci cu mine, dupa cum ai spus-o si tu, esti prea mica pentru a face acest pas. 

Nu sunt suparat pe tine daca asta crezi, ceea ce voi face, te rog, sa nu o consideri o pedeapsa pentru tine, sau pentru ceea ce tu ai fost obligata sa faci, atunci cand iubesti nu te razbuni, sa stii...iubirea pe care o simt pentru tine este mai presus decat fericirea mea..."

Ma opresc din citit pentru ami putea sterge lacrimile care imi invadasera ochii nelasandu-ma sa pot citi incontinuare, il cunosc, stiu deja sfarsitul scrisorii, ii pot anticipa urmatorii pasi dar de data aceasta sper sa ma insel ....raman nemiscata pret de cateva secunde, iar apoi dintr-o miscare scurta imi sterg lacrimile si incep iar sa citesc.

"Dupa cum am spus si mai sus am hotarat sa iti respect alegerea, dar spune-mi tu, cum as putea sa raman incontinuare in acest oras? cum as putea sa merg pe aceleasi strazi pe care candva mergeam tinandu-te de mana? cum as putea sa rezist tentatiei de a nu mai veni aici, la foisor? iti spun eu....NU as putea, tocmai de asta voi pleca, imi pare rau dar eu nu voi mai fi in oras cand tu vei citi aceasta scrisoare.

Iarta-ma pentru ceea ce fac, te iubesc!"

Raman fara cuvinte, nici nu puteam sa ma gandesc la ceva in acele momente, lacrimile pur si simplu siruiesc pe fata mea fara sa dea vreun semn de oprire...

- O sa plece! spun eu cu o voce terminata.

- O sa plece, nu pot sa cred...

In acele momente nu pot decat sa ma gandesc la ea, la mama mea...o uras, si ma urasc pe mine pentru ca am ajuns sa simt asta, ma lasat fara ceea ce eu iubesc....

Plec repede de acolo, intru intr-un magazin si imi cumpar un pachet de tigari...nu mai fumasem de cand il cunoscusem...dar in momentul acesta simteam nevoia.

Aprind tigara dupa tigara, nu reuseste sa ma linisteasca.

- Daca il las sa plece nu il voi mai recupera niciodata, nu pot lasa ca lucrul acesta sa se intample, chiar nu imi mai pasa de ce va fi....daca el pleaca, eu il voi urma...spun eu cu voce tare, chiar dac eram pe o strada destul de aglomerata si lumea deja se uita destul de ciudat la mine, ce or fi gandind...poate cred ca is drogata, cand defapt eu is doar distrusa.

Ma gandesc, unde ar putea pleca....el are o sora in alt oras la o distanta de aproximativ 800km de orasul in care locuiam eu...posibil sa se fi dus la ea, dar cel mai bine este sa merg la el acasa...poate nu a apucat inca sa plece. 

Pornesc in fuga spre casa lui, noroc ca nu statea foarte departe de locul in care eu ma aflam, ajung si bat foarte tare in usa....aud cum cineva coboara scarile si deschide usa.

- Heii, nu te-am mai vazut de mult, intra te rog! imi deschisese mama lui, o persoana deosebita care ajunsese sa ma placa...de ce oare mama mea nu ma intelege cum o face femeia aceasta cu fiul eu? ma intreb eu...

- Nu intru, vreau doar sa stiu daca el este acasa...as vrea sa vorbesc cu el...

- Ohh, imi pare rau.... dar nu este acasa... a fost plecat aproape toata noaptea si spre dimineata si-a facut bagajul si a plecat...

- V-a spus ceva inainte sa plece? o intreb eu ingrijorata

- Nu prea multe, doar ca are nevoie sa plece pentru a putea sa se linisteasca, sincer nu am inteles ce vrea sa zica prin faptul ca are nevoie de liniste...dar l-am lasat sa plece... . Era foarte abatut....s-a intamplat cumva vreo ceva intre voi?

Evit sa ii raspund acestei intrebari, punandui alta...

- Nu stiti unde ar fi putut sa se duca? o intreb eu cu un glas plin de disperare

- Ma gandesc ca ar fi putut pleca la Adriana.

- Ma scuzati dar eu trebuie sa plec!ii spun in timp ce deja imi grebeam pasii spre gara

Daca se duce la Adriana nu poate pleca decat cu trenul....trebuie sa ajung la gara cat mai repede, trebuie sa il opresc..

Ajung in gara in maxim cinci minute de alergat...noroc care sunt o persoana care nu se imbraca elegant decat la nunti si botezuri...in rest doar tinute foarte lejere care imi permit sa ma simt in largul meu... eram acolo, nu stiam in ce parte sa sa ma duc, ma pierd prin multimea de oameni care fiecare isi aseteptau trenul sa plece, sau asteptau trenul pentru a intalni pe cineva drag....deodata zaresc o silueta ca a lui, il stig si alerg spre acea persoana, ajung langa si il apuc de brat intorcandu-l cu fata spre mine.....

- Heii...

Va urma.