Omul, pionul destinului

Capitolul XXVII: Demascarea

Aud cum elimina in aer o substanta, iar somul ma cuprinde in totalitate!

- Hai sa il luam, deja ne-a luat cam mult! astea sunt ultimile cuvinte pe care le aud.

Deschid ochii usor, vad in ceata iar capul ma doare extrem de tare... nu stiam unde sunt si de cand timp sunt capturat, imi era teama, eram intr-o camera inunecoasa, legat si intins pe jos...imi era frig, extrem de frig. Intunericul din incapere nu imi permitea sa ma orientez catusi de putin, iar umezeala de pe podea imi amplifica starea de frig.

Nu puteam decat sa astept, sau mai bine zis sa il astept pe acest Kevin, poate daca aflu cine este voi intelege de ce m-a vrut pe mine.

- S-a trezit, se aude o voce de barbat.

- Seful a zis sa il anuntam cand se trezeste, vrea sa discute un pic cu baiatul lui... se aude o alta voce.

- Baiatul lui? Ce a vrut sa zica cu asta... cine este  cu adevarat acest barbat? ma intreb singur.

Nu trece mult timp ca o usa se deschide lasand sa patrunda lumina in interior, privirea inca imi era incetosata si nu puteam sa disting decat o silueta de barbat, care parea o fantoma cum statea in acea lumina care invada camera.

- Asa se trateaza oamenii? Voi vedeti cat de intuneric este aici si sa nu mai vorbim de frig, aduceti imadiat o patura!

Cunosteam vocea, dar era imposibil ca acest Kevin sa fie cine imi imaginam eu ca este, si totusi...vocea este inconfundabila, nu am putut sa o uit niciodata, iar acum nu imi vine sa cred ca o aud...oare visez. Eram atat de confuz, poate doar mi s-a parut, poate efectul drogului inca nu s-au retras.

- Imi pare rau pentru felul in care ai fost tratat, baietii nu stiu cine esti si te-au tratat cum sunt ei obisnuiti... nu se va repeta daca cooperezi! imi spune barbatul in timp ce se apropie de mine si ma ridica de pe podeaua rece si uda pe care eram tintuit.

Ma aseaza cu atentie pe un scaun, si merge spre iesire, ma gandeam ca pleaca dar el doar merse sa aprinda lumina. Era cu spatele, acum il puteam vedea destul de bine, un barbat inalt, si cu o varsta mai inaintata, pana in 50 de ani... stateam pe scaun si il priveam cu sete, imi doream sa stiu cine este, sa ii vad chipul, dar el parca simtea dorinta mea, si prelungeste suspansul ramanand cu spatele spre mine.

- Intoarcete! ii spun pe un ton foarte hotarat.

- Esti sigur ca esti pregatit sa ma vezi? ma intreaba el 

- Vreau sa stiu cine esti, sa imi pot da seama de ce toti sunt asa de speriati de tine, si mai ales de ce mai vrut pe mine, ce treaba am eu cu tine? il intreb pe un ton dispretuitor

Se intoarce usor, iar chipul lui este invadat de lumina lasandul prada privirii mele, raman fara respiratie pret de cateva secunde, pupilele mi se dilata, nu imi pot stapani lacrimile, se pare ca tot ce am crezut pana acum a fost o minciuna, am trait in minciuna ani multi, cum a putu sa faca asta... cate de mult am suferit...

- Te rog sa nu ma urasti pentru ceea ce am facut! imi spune la vazul lacrimilor mele si la furia din ochii mei...

Din perspectiva Carolinei

Era dimineata, dormisem atat de bine si ma simteam foarte linistita si odihnita.  De cand m-am trezit o asistenta a venit la mine si m-a pregatit pentru plecare, mama mi-a adus o rochie chiar frumoasa, rosie cu bulinute albe, nu parea sa o fi purtat de multe ori pentru ca imi dadea impresia ca era noua, cand asistenta a desfacut-o pentru a ma ajuta sa ma imbrac a cazut un mic biletel, nu am apucat sa il citesc pentru ca in momentul in care asistenta mi-l inmana  mama a intrat in salon, macar nu a apucat sa vada bucata de hartie, am strans-o in palma si o tin inca acolo, astept doar un moment in care sa fiu singura pentru a putea citi ce scrie acolo. Am inceput sa nu mai am incredere in ceea ce mama imi spune in privire cu anumite aspecte din viata mea, nu pot uita acea amintire, sarutul pe frunte, acel barbat din vis, acei fiori care ma trec cand imi amintesc de sarut, mi-am amintit ceva din trecut atunci, iar mama a negat faptul ca eu as fi avut vreo relatie.

- In jumatate de ora trebuie sa fiti la aeroport! spune fericit medicul care s-a ocupat de mine in ultima perioada.

Era pentru prima data cand luam contact cu aerul de afara si cu lumina soarelui dupa foarte mult timp petrecut intr-un scaun cu rotile, abia asteptam sa ma pot ridica din el, sa ma pot razbuna pe cel care m-a adus in situatia mea si sa il caut pe cel care m-a ajutat. Dar astea sunt planuri, mai intai sa ma ridic si sa merg, asta este primul meu pas in razbunarea mea.

Nici nu imi dau seama cand ajungem la aeroport, gandurile ma napadisera, poate nu e bine ca imi doresc sa ma razbun, dar dorinta pe care o simt ma stapaneste... .  Strand cu putere pumnul in care se afla acel biletel, imi puneam mari sperante in ceea ce scria in el...poate e ceva care ma va face sa imi amintesc ceva din trecut...

Sunt ajutata sa ma urc in avion, fiind intr-un scaun cu rotile imi este imposibil sa urc scari, si se pare ca Mihai ma poate ajuta foarte mult in acest sens, carandu-ma in brate pana unde am nevoie. Poate l-am judecat gresit si merita o sansa, el se comporta chiar grijuliu cu mine, poate simturile mele nu functioneaza la capacitate maxima.

Timpul care urma sa il petrecem zburand spre Germania era destul de mare, speram ca mama sa adoarma pentru a putea sa deslusesc misterul care se afla in propriul pumn. Pe fata mamei se citea oboseala si aproape ca adoarme, se pare ca am norocul de partea de data aceasta. Mai astept cateva minute pentru a fi sigura ca doarme dusa.

 A venit si mometul in care pot deslusi misterul micului biletel, deschid usor pumnul si desfac hartiuta care era mototolita din cauza strangerii mele:

 "Sper ca atunci cand ai sa porti rochia asta sa iti amintesti de mine, rosu iubire si alb sinceritate... asta defineste relatia noastra, te iubesc... sa nu uiti asta niciodata, orice ar fi eu voi lupta pentru tine. Cu drag.

Semnat Denis."

 Va urma.

Capitolul este needitat, voi face asta maine sau cand voi avea timp... Stiu ca nu am mai postat de mult si imi cer scuze pentru asta... tocmai de aceea am stat in seara asta sa scriu! Va multumesc ca imi cititi cartea si va astept cu mare drag parerea in rubrica de comentarii si nu uitati de steluta!!! Va pup!