Omul, pionul destinului

Capitolul XXV: Planurile Carolinei

Raman foarte surprins in urma, ma asez pe canapeaua din sufragerie si ii dau drumul televizolului, rula un film drag mie, care imi aducea multe amintiri... prima data cand l-am urmarit o tinem in brate pe Carolina... "The notebook" asa ca ma las prins de amintiri si urmaresc cu interes filmul dar nu dureaza mult si aud cum motorul unei masini opreste in fata casei si usa de la intrare se deschide... nu imi puteam imagina cine este, daca era Ioana ar fi intrat repede in casa... Nu aveam nimic la indemana si imi era usor teama, mai ales ca eram singur in toata casa...

- Ce te holbezi asa? Sa nu imi zici ca te-ai speriat? spune un barbat in timp ce incepe sa rada

-Cine esti? il intreb destul de nervos

- Stai calm, m-a trimis Ioana sa pazesc casa, exista posibilitatea ca Kevin sa se fi intors sa isi regleze conturile. spune el pe un ton destul de ingrijorat

- Imi poti spune si mie cine este acest Kevin de toata lumea se sperie, inclusiv Ioana doar la gandul ca el s-ar putea intoarce? il intreb curios fiind

- Stai in aceiasi casa cu Ioana si nu stii cine este Kevin? Cum de ti-a omis ea lucrul asta? ma intreaba usor surprins

- Deci imi spui? il intreb ironic fiind deranjat de ceea ce tocmai spusese

- Mai bine o face ea... oricum... este cosmarul Ioanei, ar fi cazul sa nu fii prea relaxat... esti tinta lui...

Ceea ce tocmai imi spusese ma da peste cap, cum sa fiu eu tinta un barbat pe care nici nu il cunnosc. De ce m-ar vrea pe mine? Si mai ales cine este acest barbat?

- Ai spus cumva ca eu sunt tinta lui? il intreb usor speriat de ce tocmai auzisem

- Da, tu esti tinta... te vor pe tine, iar Ioana nu isi permite sa te piarda tocmai acum, tocmai de aceea am fost trimis aici impreuna cu echipa...

- Ce echipa? il intreb intrerupandu-l... eu il vedeam doar pe el

- Tu chiar esti naiv... casa e inconjurata.. eu am venit doar sa te informez ca de acum nu vei mai iesi din casa si ca vei fi pazit pana la noi ordine...

- Tu tocmai ai spus ca nu mai ies din casa?

- Da, oamenii lui Kevin nu te pot captura... in momnetul de fata esti singurul atuu al Ioanei... chiar a luat-o pe nepregatite, sper sa ii iasa miscarile de data asta... desi sunt cam putine sanse.

- Unde este ea acum?

- Are niste lucruri de pus la punct, tocmai ce ti-am zis ca a fost luata pe nepregatite... esti idiot? Ce nu intelegi?

- Nu sunt idiot, doar ca nu inteleg ce tocmai se intampla. Ce treaba am eu in toata aceasta problema... si mai ales cine este acest Kevin? Deja situatia este stresanta... ii spun tipand.

- Cred ca ar trebui sa te linistesti... imi spune in timp ce afara se aud focuri de arma...

- Pazestete si nu te lasa capturat pentru nimic in lume... imi spune speriat si imi arunca un pistol si apoi se indreapta spre iesirea din casa.

Eram speriat, nu mai tinusem de mult o arma in mana... speram doar sa nu imi fi pierdut din indemanare, renuntasem de mult la aceasta viata periculoasa, dar se pare ca ea nu a renuntat la mine... ma urc la etaj, focurile de arma aproape ca incetase si linistea se instalase... dar tocmai linistea ma speria pe mine....

- E linistea de dinaintea dezastrului... imi spun

 Din perspectiva Carolinei

Eram in salon impreuna cu mama si Mihai care se pare ca incearca sa ma cucereasca, era un barbat atractiv dar inima mea il refuza... nu as putea ajunge niciodata sa il iubesc, mai ales ca aveam o senzatie destul de neplacuta atunci cand il aveam in preajma,iar in privirea lui puteam citi o perversitatea, mintea... dar poate doar mi se pare... .

Sunetul telefonului mamei imi intrerupe gandurile care ma framantau...

- Dumneavoastra vorbiti serios? spune ea cu foarte mare fericire in glas

O priveam neintelegand ce veste ar fi putut primi de a putut sa o faca atat de fericita...

- Mi-ati dat cea mai buna veste pe care o puteam primi, nici nu imi vine sa cred... m-ati lasat fara cuvinte... nu pot decat sa va multumesc pentru ca mi-ati comunicat informatia... si inchide apelul.

Asteptam sa imi zica si mie ceea ce tocmai i se spusese... dar inca era in trasa, nu putea decat sa imi zambeasca fara sa scoata sunete...

- Ce ai patit? Ai de gand sa imi spui? o intreb curioasa

- Avem banii... tipa fericita

- Ce bani? o intreb neintelegand despre ce bani vorbeste

- Banii pentru recuperarea ta din Germania...

- Tu vorbesti serios? Cum ai facut rost de acea suma de bani? o intreb mirata

- Am deschis un cont de donatii si am dat anunt in ziare, tie nu ti-am mai zis asta pentru ca ai fi refuzat categoric... dar uite ca cineva a despus in contul tau toata suma de bani de care avem nevoie.

- Cine este acel cineva?  

- Nu a vrut sa isi dezvaluie identitatea... pacat, as fi vrut sa ii multumesc personal pentru tot ajutorul acordat!

- Tu esti sigura ca nu este doar o gluma? ii spun necrezand ceea ce tocmai imi spusese

- Sunt foarte sigura ca nu este o gluma,  persoana care ma sunat este de la banca de unde am deschis contul!

Raman fara cuvinte, nu imi venea sa cred ca cineva in lumea asta tocmai mi-a redat dreptul de a merge pe propriile picioare, o fericire enorma m-a cuprins si lacrimile au inceput sa curga...

- Nu plange draga mea, eu merg sa vorbesc cu medicul sa vedem cand putem pleca... si se ridica de pe scaun si pleaca aproape alergand de fericire...

- Nu plange Carolina, ai sa vezi ca te vei face bine, eu iti voi fi alaturi.. iti promit.

- De ce imi esti alaturi? Sunt doar o pacienta pe lista ta, doar atat... ii spun eu printre lacrimi

- As vrea sa stii care imi sunt intetiile... simt ceva pentru tine... nu stiu ce, dar simt nevoia sa fiu langa tine, sa te protejez, sa te sustin...

- Sa ma pacalesti... il intrerup continuand eu.

- Poftim? ma intreaba mirat

- Nimic... nimic, ii raspund in timp ce imi sterg lacrimile

Viata mea v-a fi alta de acum, cand voi putea merge din nou vreau sa il gasesc pe cel care mi-a dat banii necesari... vreau sa il privesc in ochii si sa ii multumesc din tot sufletul pentru ceea ce a facut pentru mine, si mai vreau sa imi recapat memoria, voi face toate demersurile sa aflu cine m-a injunghiat si m-a adus in aceasta stare... vreau sa plateasca pentru ceea ce mi-a facut... . Dar acum singurul meu scop este sa dau tot ce este mai bun din mine pentru a redeveni cine am fost, sau de ce nu... sa devin si mai buna... pana acum am fost o copila tintuita intr-un scaun cu rotile fara amintiri si fara sa stiu ceea ce simt... odata ce ma voi ridica din acest scaun voi fi o adevarata femeie, gata sa lupt impotriva celor care mi-au rapit dreptul la o viata normala... Poate ca este mai bine ca nu am sentimente, nu imi voi permite sa fiu slaba si nici sa simt compasiune pentru cei care mi-au facut rau... ce nu as da sa imi pot aminti totul!!!

Va urma.