Omul, pionul destinului

Capitolul XXI: Amintirea

- Dar nu iti place foarea de la mine? se aude o voce de barbat care rasuna in intreg salonul cuprins de o liniste deplina.

- Ba da, e foarte frumoasa...raspund fara sa deschid ochii pentru a descoperi identitatea barbatului, pentru ca ii recunoscusem voce.

- Macar ai putea sa ma privesti atunci cand vorbesti cu mine! (mi spune el usor iritat de indiferenta cu care il tratam.

- De ce mi-ai adus floare? il intreb in timp ce imi intorc fata spre el.

- Ti-am lasat un trandafir pe pat in speranta ca te vei inveseli gadindute ca cineva te admira! imi raspunde cu un glas plin de incantare.

- Iti multumesc! Chiar apreciez gestul... dar acum ma simt foarte obosita si as avea nevoie de odihna...

- Voi ramane aici pana adormi, sa fiu sigur ca esti bine! imi spune asta si in acelasi timp se indreapta spre fata mea sarutandu-mi fruntea.

Acel sarut pe frute parca m-a fulgerat, mi-am amintit... mai simtisem odata un sarut pe frunte in care simtisem mult dor si pasiune, a fost ceva foarte scurt, dar in momentul in care buzele lui mi-au atins pielea o imagine mi-a trecut prin fata, un barbat imi saruta fruntea...barbatul din vis... oare el?

- Sa intamplat ceva? ma intreaba surprins de reactia mea.

- Nu, nimic...cred ca mi-am amintit ceva sau doar mi-am imaginat ceva... (ii raspund confuza)

- Cred ca esti obosita, ar trebui sa adormi... eu iti voi veghea somnul! imi spune pe un ton care ma linisteste.

Adorm in timp ce ii priveam ochii verzi, abia atunci l-am putut analiza, era un barbat chiar atragator, brunet, inalt si chiar bine facut, cu siguranta facea sala...ciudat era faptul ca inima mea nu imi dadea nici un semn in momentul in care il priveam... . Intentiile lui erau clare, vroia sa ma cucereasca, oare voi ajunge sa simt vreo ceva pentru el... .Mihai e aici, e langa mine, il pot vedea si mai ales este real...dar eu sunt indragostita de un barbat dintr-un vis, indragostita de o iluzie... Adorm in timp ce ma gandesc, imi doream sa ma scufund in vise...

In salon:

- Mihai... Mihai... se aude o voce de femeie la usa, era Andreea, mama Carolinei.

- A adormit? intreaba ea ia iarasi atunci cand observa ca Mihai si-a intors fata catre usa.

- Da, doarme dusa! raspunde Mihai in timp ce se indreapta spre ea.

- Cum e? Ti-a dat vreun semn, ceva, cum ca te-ar place?(il intreaba ea foarte curioasa.

-  Carolina este foarte indiferenta, nu a schitat nici macar un zambet in momentul in care a vazut floarea, am stat de vorba cu ea putin dar tot la fel... e rece, spune pe un glas dezamagit.

- Trebuie sa o cuceresti, de asta te platesc...ii spune aceasta pe un ton nervos.

- Eu o sa fac tot ce imi sta in putinta, pe mine chiar ma atrage si as vrea cu adevarat sa ii fiu alaturi!

- Eu sper doar sa nu ii revina amintirile foarte curand, cel putin nu inainte sa se indragosteasca de tine! Nici nu vreau sa ma gandesc ce s-ar putea intampla daca iar ar putea simti iubire pentru criminalul ala! spune ea foarte nervoasa.

- Dar v-ati gandit ca poate nu el a fost cel care a injunghiat-o? Dupa cum am inteles iubirea dintre ei este foarte puternica, il credeti capabil de asa ceva? Fiica dumneavoastra sa iubeasca un monstru? ii spune Mihai pe un ton foarte calm.

- Sa nu indraznesti sa mai gandesti vreodata asa ceva,  Denis este un nemernic care o vrea moarta pe fiica mea, ea l-a iubit si probabil inca o face, isi iubeste propiul calau... .Tu trebuie sa o cuceresti, iti dau cati bani vrei...doar stai cu ea, fii mereu acolo atunci cand are nevoie, trebuie sa se ataseze de tine intr-un final, iar atunci cand ii v-or reveni amintirile, asta daca se v-a intampla vreodata, toate sentimentele ei sa ramana la stadiul de amintire...

- Asa voi face, spre sa reusesc...

- Trebuie sa reusesti... spune pe un ton usor mai calm.

Mihai da sa plece cand isi aminteste:

- Am uitat sa v-a spun ceva... spune acesta cu o oarecare teama in glas.

- A spus ca si-a amintit ceva, am sarutat-o pe frunte...si cred ca atunci....

- Poftim? Nu pot sa cred... raspune si incearca sa se aseze pe un scaun facandui-se rau...

- Asa mi-a spus...

- Amintirile ii v-or reveni in cel mai scurt timp...tu trebuie sa actionezi cat mai repede, nu pot permite ca fiica mea sa isi mai doreasca acel barbat in viata ei! Peste cadravul meu...

Andreea ramane singura pe hol, era nelinista iar in suflet purta o ura imensa, ar fi facut tot ce ii era in putere ca fiica sa Carolina sa nu mai iubeasca pe Denis...

- Ohh, trebuie sa vorbesc cu medicul... spune ea amintindu-si de intalnirea cu acesta

Merge cu pasi grabiti spre cabinetul doctotului care ii facuse testele mai devreme Crolinei.

- Va rog sa imi scuzati intarzierea! Am fost ocupata cu o discutie si am uitat promisiunea fata dumneavoastra!

- Luati loc! Trebuie sa discutam!

- Cum au fost testele? intreaba curioasa.

- Va spun sincer ca eram convins ca nu mai exista nici o sansa de recuperare a fiicei dumneavoastra, asta pana cand mi-a spus ca a simtit ceva, era unul dintre cel mai important test... credeti-ma ca am fost cel mai fericit atunci cand mi-a spus ca simte ceva, ca o atingere fina... lucrurul asta mi-a dat sperante mari... spune medicul fericit.

- Ce veste buna mi-ati dat! spune aceasta pe o voce plina de incantare.

- Si asta nu este tot! Am reanalizat toate radiogarfiile si tot setul de analize si dupa estimarile mele...sunt sanse de 50% ca fiica dumneavoastra sa se recupereze, doar ca trebuie sa aiba vointa, sa isi doreasca din tot sufletul si sa isi dea toata silinta la recuperari!

- Va garantez ca o va face... cand poate incepe recuperarile?

- Acum v-a dau si o veste mai putin placuta... In nici un spital din tara noastra nu exista aparatura suficient de performanta pentru recuperarea Carolinei...

- Imi puteti recomanda vreun loc?

- Desigur, exista un spital in Germania, are absolut tot ce este necesar,  am un fost coleg de facultate care lucreaza acolo... as putea sa iau legatura cu el pentru a afla despre ce este vorba si mai ales care sunt costurile...

- Chiar va rog sa o faceti... spune cu o voce rugativa.

Perspectiva Carolinei

Ma trezesc agitata, mi-as fi dorit sa mai dorm... sa il mai caut, barbatul fara nume, iluzia de care sunt indragostita nu imi mai apare in vise... . Ma zvarcolesc prin pat pana cand dau iar cu ochii de acel trandafir care de data asta era pus intr-un pahar de apa, intind mana luand biletelul   si recitindul

"Zambeste, cu siguranta esti mai frumoasa cand zambesti!!!"

- Oare sunt mai frumoasa cand zambesc? Oare mi-a mai spus vreodata cineva asta, ca sunt frumoasa cand zambesc? ma intreb singura si in momentul acela zambesc, era pentru prima data de la operatie cand zambeam.

- Oare gresesc daca ii dau o sansa lui Mihai? El este aici...il pot atinge, ii pot vorbi.. sa il resping in asteptarea  unei iluzii de care m-am indragostit?

Dar acea amintire, nu pot uita de acel moment...acea imagine.. un barbat care imi saruta fruntea iar eu eram tot pe un pat de spital...daca asta se intampla inainte de operatie?...daca intradevar barbatul din visul meu exista si in realitate... am nevoie de raspunsuri...