Omul, pionul destinului

Capitolul XXXII: Confruntare

Deschid usor ochii si constat ca inca sunt bratele lui Mihai, se pare ca am dormit in bratele lui... ii privesc fata, avea ochii obositi dar tot imi intampina privirea cu un zambet si ma saruta pe nasuc!

- Buna dimineata! Nu te-as fi trezit, dormeai ca un ingeras, dar trebuie sa incepi recuperarile!

- Mama a ajuns? il intreb somnoroasa.

- M-a sunat, este pe drum! imi raspunde calm si ma saruta pe frunte.

- O astept pe ea, am nevoie de anumite lucruri cu care tu nu ma poti ajuta! ii spun un pic rusinata.

- Stai linistita in privinta asta, o asistenta te v-a ajuta cu tot ce ai nevoie! si imi face dulce din ochi.

Dupa o jumatate de ora in care o asistenta m-a ajutat sa ma spal si sa ma schimb sunt adusa in salon unde ma astepta mama.

- Heii printesa, scuza-ma ca nu am mai venit aseara! imi spune pe un toc foarte dulceag

- Nu este nimic! ii raspund scurt fara ca sa o privesc, eram foarte nervoasa pe ea pentru ca imi ascunsese adevarul, dar nu ii puteam reprosa nimic, ii promisesem lui Mihai ca nu o voi face.

- Azi incep recuperarile, nu? continui eu pentru a nu-si da seama de faptul ca sunt suparata pe ea.

- Da, defapt chiar in cinci minute! Sa dai tot ce ai mai bun din tine... ma incurajeaza ea.

Parca de nicaieri apare Mihai chiar la spatele meu, speriindu-ma usor atunci cand imi atinge umerii.

- Dar tu nu ai plecat la hotel sa te odihnesti? il intreaba mama surprinsa de prezenta lui.

- Raman sa ii fiu alaturi la recuperari! Nu o las pe mana la alte asistenta atata timp cat eu sunt aici!

Incepeam sa ma simt bine in prezenta lui, iar atentia lui chiar m-a coplesea facandu-ma sa ma simt speciala!!!

Eu ma aflam in scaunul cu rotile, ramasesem asa de cand m-a adus asistenta, care m-a ajutat, in salon. Deodata simt cum doua brate puternice ma ridica si incepe sa ma poarte in brate pe holurile spitalului. Ramasesem surprinsa de gestul sat, putea pur si simplu sa impinga de scaun, dar a preferat sa ma duca in brate. Imi incolacisem bratele in jurul gatului lui si il priveam lacoma, lucru care l-a observat si el intorcandu-mi astfel privirea si oferindu-mi prilejul de ai admira scanteia din privire, acele doua luminiti verzi care ma priveau cu dragoste.

- Am ajuns printesa! Sa nu te temi... tu esti puternica!

Intra intr-o incapere foarte mare unde eram asteptata de Robert!

- Intrati porumbeilor! Va astept de ceva vreme! spune el razand si obserb ca Mihai se roseste.

- Nu suntem impreuna! raspund eu scurt incercand sa lamuresc situatia.

- Da, bine... bine! raspunde pe un ton ironic medicul.

Nu ii mai raspund nimic, dar ii arunc o privire urata lui mihai facandu-i semn sa zica ceva, atunci l-a bufnit si pe el rasul.

- Ce sa te faci cu barbatii! le spun eu ironic.

Nici unul din ei nu imi raspunde nimic asa ca le zic:

- Incepem si noi recuperarile alea? Chiar sunt nerabdatoare sa pot merge si sa nu mai fie Mihai nevoit sa ma duca in brate peste tot! le spun in timp ce ii arunc un zambet fugitiv lui Mihai.

- Dar imi face placere! protesteaza el.

Il ignor pentru a nu da curs unei alte discutii, vroiam sa ince cat mai repede recuperarile... stiam ca v-or fi dificile, dar nu v-oi renunta, trebuie sa reusesc, sa imi duc toate planurile la bun sfarsit.

Recuperarile v-or fi lungi, nu stiu cand voi iesi din spitalul asta... cert este ca v-a deveni casa mea pentru o perioada nedeterminata inca.

Recuperararile de astazi au durat 5 ore, a fost epuizant si dureros... abia asteptam sa ma asez in patul meu si sa dorm. Mihai a ramas cu mine pe tot parcursul timpului  desi il vedeam ca este si el obosit, tinand cont ca  toata noaptea nu a dormit. Am insistat de cateva ori la el sa plece dar nu am avut nici o sansa. Intr-un fel eram fericita ca a ales sa imi fie alaturi, in ciuda a tot ceea ce am zis la adresa lui. Poate merita o sansa.

Eram cazuta pe ganduri, obosita si cu foarte mare chef de somn cand deodata simt cum un sarut rece pe frunte, deschid ochii si dau de ochii verzi ai lui Mihai. Zmbesc usor si imi inchid iar usor ochii...

- Hai printesa, mai resita cateva minute cat te duc in salon si apoi poti dormi cat ai nevoie!!! imi spune in timp ce imi cuprinde iar corpul si il duce spre salon.

Imi tineam ochii inchisi si capul sprijit pe umarul lui... aproape ca adormea... cand deodata somnul imi este deranjat de un zgomot in spatele meu, ceva cazute... deschis usor ochii si observ cum un barbat isi scapase carja si se apleca spre ea. Mihai nu mergea repede asa ca raman privin barbatul care se chinuie sa se aplece, se vedea ca are dureri... imi era usor mila de el. Se sprijina de perete si isi ridica privirea intalnind-o pe a mea. Un fior rece ma trece in momnetul intalnirii privirilor noastre. El isi schimba expresia fetei si incearca din toate puterile sa se miste spre mine, parca m-as fi cunoscut. Era aceeasi persoana pe care o vazusesm cu o seara inainte.

- Printesa, am ajuns! spune Mihai distragandu-mi atentia de la acel barbat.

- Carolinaa!! Carolinaa! imi aud numele rasunand pe tot holul...

Un fior imi strapunge tot corpul la auzul acelei voci,  incerc sa imi intorc capul pentru a vedea mai exact de unde vine, dar Mihai grabeste pasul si ma baga in salon asezandu-ma pe pat.  Era agitat, mi-a zis sa ma pun sa dorm ca el are ceva de rezolvat.

- Dar cineva m-a strigat!! Vreau sa stiu cine era! ii spun protestand faptul ca nu m-a lasat sa vad cine era.

- A fost cu siguranta doar o confuzie!!! incearca el sa ma linisteasca desi el era si mai agitat decat mine.

- Ma strigat pe nume Mihai! Nu are cum sa fie o confuzie, era o voce de barbat, un barbat care ma cunoaste!!! ii raspund.

 - Carolinaa! se aude iar pe hol...

- Ai auzit? ii spun  la auzul numelui meu.

- Te rog sa ma scuzi, chiar am ceva de rezolvat.

Ma lasat singura in salon, eram asezata in pozitia de sezut pe pat... nu ma puteam misca iar asta era chinul meu cel mai mare... trebuia sa ajung pe hol. Sa vad cine ma striga. Scaunul cu rotile era aproape de pat, dar  riscam sa cad in incercarea de a ma aseza singura in el. Dar acum asta nu mai conteaza, merita sa incerc...  cum exista sansa sa cad la fel exista si sansa sa reusesc! Ma ajut de maini si reusesc cu greu sa ma asez... imi pun picioare cum trebuie si ies usor pe hol unde il aud pe Mihai cum purta o discutie cu cineva imediat dupa coltul coridorului.

- Cum ai indraznit sa o strigi! Cum de ai gasit-o si aici? zice pe un ton nervos

- A fost o cuincidenta! Nu am stiut ca o voi gasi aici! Si de ce nu as indrazni sa o strig? Este femeia pe care o iubesc!! se aude o alta voce raspunzandui lui Mihai.

- Eu sunt femeia pe care o iubeste? ma intreb in gand nedumerita fiind de ce tocmai auzisem.

- Femeia pe care o iubesti? Cat de cinic poti fi? Tu esti cel care a adus-o in halul in care este! Ai vrut sa o omori nemernicule.. ar trebui sa putrezesti in inchisoare acum!!!

Lacrimile ma napadesc, nu imi venea sa cred ca sunt atat de aproape de barbatul pe care probabil l-am iubit si care m-a tradat in cel mai josnic mod!

Va urma!

Uite ca ii reintalnesc, dar  sa vedem care ii va fi reactia Carolinei in momnetul in care se v-or reintalni.

Va multumesc tuturor cel care imi cititi carticica si sa asteptati sa pun un nou capitol!!! Chiar mi-ar place sa am mai mult timp pentru a face asta! Dar chiar daca stau acasa si cum in perspectiva unora "a sta acasa" inseamna ca nu faci nimic toata ziua sa stiti ca nu este asa!!!

Lasand acest aspect vreau sa imi spuneti ce ati dori ca in urmatorul capitol sa se intample?