Omul, pionul destinului

Capitolul XXXV: Infruntarea

- Mereu as face-o, se apleaca spre fata mea, imi sterge lacrimile cu varful degetelor lui fine si imi mangaie obrazul in timp ce imi saruta fruntea...

Aceiasi imagine imi fulgera privirea si mintea... aceiasi imagine pe care am vazut-o cand Mihai mi-a sarutat fruntea... el, Denis asezat pe marginea patului sarutandu-mi fruntea...

- Cred ca incep sa imi amintesc!!! spun cu voce tare.

- Iti amintesti ceea ce ti-am spus? ma intreba cu foarte multa fericire in glas.

- Nu! Secventa cu sarutul pe frunte... am mai patit odata cand cineva m-a sarutat fruntea, atunci am avut o imagine, acum stiu ca tu esti acel barbat... eram pe in salonul din Romania si un barbat imi saruta fruntea...

- Atunci este ultima data cand te-am vazut si cand te-am putut atinge... Ce fericit sunt, usor usor iti vei aminti totul...

- Asta imi doresc si eu... este greu sa fii pierdut intr-un gol, un gol in care ar fi trebuit sa zaca amintirile trecutului meu... acum nu este nimic!!!

- Te voi ajuta sa treci peste asta! O sa trecem impreuna! spune Denis  pe un glas plin de speranta.

-  Crezi ca ai putea sa pune accent pe ziua in care ne-am vazut ultima data? Cred ca aici este cheia... acel sarut... ce a insemnat pentru mine? Ce am vorbit atunci? 

Incepe sa imi povesteasca, dar nici nu il aud... Barbatul meu din vis, in sfarsit imi poti vorbi! ii spun in gand, eram total distrasa de ceea ce imi spunea, il priveam fix in ochi... acei ochii de care incep sa ma reindragostesc, prea maronii si parca prea inocenti...cate iubire se poate citi in ei... cum de am putut uita de frumusete lor, de modul in care ma priveau? Inima stie ca el este, nu il refuza... cat de mult as vrea sa il iau acum in brate... sa il sarut... astea imi sunt instinctele... sunt total purtata de ganduri si oricat incerc sa fiu atenta la ceea ce imi spune nu pot, este prea dulce atunci cand povesteste ceva...sinceritatea se vede prin fiecare gest al sau...

- Heii... ma asculti? ma intreaba, trezindu-ma din trasa de ganduri in care ma lasasem captiva, fluturandu-mi palma prin fata.

- Hmm... da, continua te rog! ii raspund cu o oarecare intarziere.

- Da? Pai am uitat unde am ramas... imi poti spune tu? ma intreaba si apoi il bufneste rasul...

- Crezi ca nu am observat ca nu ma asculti? Unde iti este gandul? ma intreaba si imi zambeste larg.

Il privesc lung, ezit cateva secunde si apoi il iau in brate si il strag cat pot de puternic la pieptul meu, il simt atat de cald si corpul tremurand, inima ii batea din ce in ce mai puternic si imi raspunde la imbratisare... . Nu vroiam sa ii dau drumul, simteam ca asta este tot ce aveam nevoie, de el aprope de mine, nu o sa il mai las niciodata departe de sufletul meu... chiar daca nu stiu exact cine este si nici ce simt exact pentru el... stiu ca il vreau langa mine. Lacrimile incep sa curga siroiae pe obrajii mei imbujorati... nu intelegeam de ce plang, dar cert este ca ma simteam bine, eram fericita cum nu imi mai amintesc sa mai fi fost pana acum... o senzatie de liniste imi cuprinsese intregul corp si mintea... dupa cateva minute incerc sa intrerup  imbratisarea dar ma lovesc cu spatele de bratele lui incolacite in jurul  meu care ma trag si cu mai multa putere lipindu-ma de pieptul lui... in fior m-ia strabatut tot corpul dar nu am putut decat sa ma supun acestei dorinte a lui care ma facea foarte fericita.

- Nu o sa iti mai dau drumul niciodata! Nu vreau ca dupa aceasta noapte sa imi fie interzis sa te mai vad... sau sa intervina alte probleme care sa ne desparta... as putea sta o viata sa te imbratisez fara ca sa ma satur de tine!  Atat de mult te iubesc...

Prefer sa tac, nu as vrea sa spun nimic care ar putea strica momentul pe care il avem... Ramanem imbratisati pret de cateva minute...pana cand usa se deschide trantindu-se de perete provocand un zgomot puternic.

- Pot sa stiu ce cauti aici? o intreb in timp ce ma desprind din imbrtaisarea lui Denis.

- Am spus ca nu vreau sa fiu deranjata! continui eu.

- Sunt mama ta si am dreptul sa vin la tine cand vreau! imi raspunde pe un ton destul de ridicat.

- Iar tu, Denis, te rog frumos sa parasesti cat mai repede salonul fiicei mele asta pana nu chem paza pentru a te da afara! Nu crezi ca ai cam mult tupeu sa vii la fiica mea dupa tot ce i-ai facut? tipa la Denis, acela a fost momentul in care am simtit nevoie de al apara fata de ea...

- Denis ramane aici, cea care v-a pleca esti tu... ii raspund pe un ton mult prea calm in comparatie cu starea pe care o aveam.

- Cum indraznesti sa imi spui sa plec? sunt mama ta...

- Nu mai esti mama mea din momentul in care l-ai platit pe Mihai sa ma cucereasca... Acum platesteti-l ca sa iti fie si fiu... ii raspund cu acelasi calm in voce.

Dupa un moment de tacere in care proceseaza informatia ma intreaba:

- De unde stii tu acest aspect? Cum ai aflat? ma intreaba mirata  

- Crezi ca daca sunt paralitica si amnezica nu imi pot da seama de anumite lucruri? Chiar atat de naiva iti crezi fiica? ii spun cu o siguranta in voce ne mai intalnita pana atunci, simteam ca eu sunt cea care conduce discutia acum.

Denis nu spunea nimic, doar ma privea cu admiratie... o privire pe care nu o intelegeam... dar am omis sa ma gandesc la acea privire in acel moment... aveam un lucru mai important de discutat cu a mea mama.

- Te-am intrebat de unde stii? spune tipand isteric.

- Cred ca asta nu vei afla niciodata exact cum nici eu nu voi afla de ce ai ales sa faci aceasta marsavie! ii raspund in timp ce ii arunc un zambet discret lui Denis, acesta raspunzadu-mi.

- Am vrut sa nu te mai vad niciodata langa barbatul asta, pe care tocmai il strageai in brate si caruia ii zambesti... el este vinovat pentru tot raul care s-a abatut asupra ta, el a vrut sa te omoare.

- Nu este el cel care m-a injunghiat! El este cel care m-a salvat! Daca Denis nu s-ar fi intors la momentul potrivit eu acum as fi fost moarta si ai fi plans langa o piatra funerara! ii spun pe un ton calm , sperand ca v-a intelege.

- Asta te facut el sa crezi, adevarul este altul...

- Adevarul tau este altul... mereu ai fost impotriva lui... ii raspun intrerupand-o.

- De unde stii ca mereu am fost impotriva lui! ma intreaba suspicioasa.

- Mi-am amintit totul! Stiu absolut totul... toate minciunile pe care mi le-ai spus, tot ceea ce ai pus la cale cu Mihai... totul.

- Cand s-a intamplat asta? ma intreaba in timp ce cauta sa se aseze pe ceva, iar Denis merge repede si o ajuta pentru a o ajuta sa se aseze.

- Nu te apropia de mine, ma descurc si singura... spune in timp ce observa ca Denis se indreapta care ea.

- Asta conteaza mai putin, ceea ce conteaza este ca nu te mai vreau langa mine daca nu il accepti ca parte din viata mea pe el! ii raspund pe un ton calm privind-o in ochi.

Ma priveste incruntata pret de cateva secunde si pleaca nervoasa fara sa scoata nici un sunet lasand usa deschisa in urma ei.

Lacrimile ma napadesc, era pentru prima data cand imi infuntasem propia mama in acest fel... stiu ca ma iubeste si ca a sacrificat multe pentru mine, inclusiv propia viata...crescandu-ma singura, dar trebuie sa accepte ca a sosit momentul sa ma lase sa imi iau propiile decizii... nu mai sunt un copil de mult, iar momentele prin care am trecut m-au maturizat si mai mult.

- Chiar ti-ai amintit totul? ma intreaba Denis.

Va urma!

Stiu ca nu am mai postat de mult dar am avut ceva probleme acasa acest lucru impiedicandu-ma sa fac ceea ce imi place.

Va foarte multumesc pentru aprecierile voastre, am facut 2K la vizualizari... asta inseamna enorm pentru mine, este un semn cum ca munca mea este apreciata! Va rog sa da-ti mai departe... un share chiar ajuta mult!!

Va multumesc inca odata!

Pisoi... capitoul acesta este pentru tine! Iti multumesc pentru toata sustinerea!!!