Omul, pionul destinului

Capitolul XXXI: Mihai

- Esti sigura? ma intreaba strandandu-ma mai puternic la pieptul lui.

Pur si simplu tac si raman captiva intre bratele lui puternice, nu ii pot spune nimic despre ceea ce am vazut cu ceva timp mai inainte in fata spitalului...nu am suficienta incredere...i-ar putea spune mamei, iar mama stiu sigur ca ascunde multe aspecte din trecutul meu.

- Este pentru prima data cand imi raspunzi la imbratisare! exclama pe un ton plin de incantare.

Raman surprinsa de ceea ce zice, nici nu imi dadusem seama de ce am facut asta si ma desprind repede din bratele lui...

- Acum de ce te sfiesti? Mi-a placut sa stii... imi spune si se apropie parca prea mult de mine.

- Te rog sa stai cuminte! ii spun pe un toc destul de grav la vazul apropierii lui de mine.

Nu ma asculta si continua sa se apropie, imi prinde capul cu ambele maini impiedicandu-ma astfel sa fac vreo miscare si ma saruta apasat... am incercat sa resping acel sarut, dar nu am putut.

- De ce ai facut asta? ii tip cu un ton plin de ura in momnetul in care intrerupe sarutul.

- Pentru ca te iubesc! De asta... trebuia sa iti gust buzele, nu ma mai pot abtine, imi esti prea draga! imi spune in timp ce repata gestul si apoi fuge spre iesire.

Ma stergeam cu toata puterea, m-a sarutat de doua ori fara ca eu sa pot avea vreo reactie...ciudat este ca nu am simtit nimic in momnetul atingerei buzelor noastre, nici un fior, nici un impuls care sa ma determine sa imi doresc ca sarutul sa se transforme in unul pasional. Cum sa imi zica ca ma iubeste? Cum de simte lucrul acesta daca eu niciodata nu i-am acordat vreo sansa si totusi sclipirea din ochii sai la spusul acestor cuvinte nu imi dadea impresia cum ca ar minti. Un fior rece mi-a trecut prin tot corpul atunci cand am auzit "Pentru ca te iubesc!", dar de ce? Oare incep sa simt si eu vreo ceva pentru el. Se aude un ciocanit la usa...

- Te-ai calmat? Pot intra? spune Mihai doar bagand capul pe usa si zambindu-mi cuceritor.

- Intra! ii raspund eu.

- Mama cand vine? il intreb incecand sa evit orice alt subiect pe baza a celor intamplate mai devreme.

- Trebuia sa fie aici! Probabil a fost retinuta in trafic sau sta de vorba cu vreo cineva. Nu iti face griji... vine ea! raspunde in timp ce se aseaza langa mine in pat.

- Este un scaun acolo, te poti aseza pe el! ii spun

Imi zambeste si se asezeaza in locul indicat de mine fara sa prosteze nimic.

- Iarta-ma! imi spune scurt... m-am lasat luat de val si poate imbratisarea care mi-ai oferit-o mi-a dat curaj.

- Sa nu te mai apropii niciodata de mine in felul asta! Am avut un moment de slabiciune si de aceea ti-am raspuns si l-a imbratisare. Nu trebuie sa te lasi dus de val atat de tare doar dintr-o imbratisare.

- Carolina, vreau sa iti marturisesc sentimnetele mele pentru tine! imi spune privindu-ma in ochii, chiar nu puteam sa nu  admir frumusetea luminitelor verzi care ma tintuiau.

- Mi-ai spus si mai devreme, inainte sa fugi din salon, de parca as fi putut veni dupa tine... ii raspund pe un ton ironic.

- M-am indragostit usor usor de tine, prima data nu m-as fi gandit ca voi ajunge sa simt asta pentru tine... dar m-ai cucerit, iar fiecare respingere de a ta ma indeamna si mai mult sa lupt pentru inima ta.

- Inima mea nu apartine nimanui! ii spun intrerupandul.

- Te rog lasa-ma sa continui... am emotii... este pentru prima data cand eu trebuie sa imi declar dragostea, de obicei fetele sunt foarte usor de cucerit atunci cand vine vorba de un barbat bine facut si deloc uratel! imi spune cu un zambet tamb pe fata.