Fata managerului! (Fanfiction Justin Bieber)VOL I FINALIZAT

Capitolul 7

D: Ce ai făcut cu Justin în timp ce mă așteptai?

A: Nimiccc. Spun eu uitându-mă în altă parte, deoarece când îmi amintesc de acel sărut îmi apare un zâmbet pe față.

D:  Ari! De ce te-ai întors? Crezi că dacă Îți întorci capul nu îți văd zâmbetul?

A: Nu zâmbeam! De ce aș zâmbi? Nu am nici un motiv să zâmbesc!

D: Spune-mi adevărul! Ce ai făcut cu Justin până am venit eu?

A: Oh doamne ce insistentă ești! Ok. Ne-am sărutat, mulțumită?!

D: Serios? Ce drăguț! De ce nu ai vrut să îmi spui?

A: Pentru că îmi este rușine.

D: De ce?

A: Nu știu.

D: De acum să nu îți mai fie rușine să îmi spui chestii ok?

A: Ok. Ești cea mai bună! Spun asta și o iau într-o îmbrățișare.

D: Și tu la fel. Ar cam trebui să plecăm.

A: Da. Apropo cât este ora?

D: Stai să mă uit pe telefon. ...........04:23 a.m

A: OK. Îmi este somn!

D: Și mie. Farsa asta nereușită m-a extenuat. Spune Demi în timp ce pornește mașina.

*******

ACASĂ

Am ajuns acasă și mă surprinde faptul că tata nu a observat că eu și Demi am fost plecate pentru o oră sau mai mult timp...habar nu am.

D: Hai sus, în cameră. Îmi  spune Demi în șoaptă.

A: OK. îi răspund la fel.

Începem să urcăm în liniște scările. Când am ajuns în camera mea am observat că televizorul încă era pornit.

A: Am uitat să oprim TV-ul. Îi spun lui Demi în timp ce râd.

D: Ai dreptate. Nu e nimic. Crezi că Scoot a observat că am lipsit?

A: Nu prea cred. Și dacă da, atunci o să ii spunem că am ieșit prin curte să ne plimbăm și să privim stelele.

D: Buna idee. Wow chiar știi să minți.

A: Nu e prima dată când fac asta.

D: Cum adică?

A: Poi o dată am mințit-o pe mama că merg să dorm la o prietenă dar defapt eu mergeam la o petrecere. Și bineînțeles că mama a sunat-o pe acea fată ca să se asigure că dorm la ea, și eu ca o fată deșteaptă am sunat-o înainte și i-am zis că să îi spună că dorm la ea. Și ce să vezi, nici în ziua de azi nu știe de acea petrecere, adica nu ar știi. Spun și o lacrimă își face apariția pe obrazul meu.

D: Nu plânge te rog. Scuze din nou că ți-am adus din nou aminte de mama ta.

A: Nu e nimic. Pot să te întreb ceva?

D: Bineînțeles.

A: Pot să am încredere în tine și să îți spun tot ce am pe suflet?

D: Sigur că da!! Ce întrebare e asta?! Descarcă-te draga mea, spune-mi ce te face să fii tristă?

A: Poi în acest moment amintirea mamei. Îmi este așa dor de ea! Spun și obrazul meu devine cascada Niagara.

D: Te cred. Adică cui nu i-ar fi?! E greu când afli că persoana care ți-a dat  viață nu mai e în viață.