Dark

Capitolul 27

   Respir adanc tragandu-mi de pe fata masca care-mi acoperea nasul si gura,  si ma apropii mai mult de patul lui Justin. Imi sterg lacrimile rapid cu dosul palmei. 

   Ii apuc mana intr-a mea, studiandu-i corpul intins pe pat. Chipul lui frumos era acoperit de masca de oxigen, si un bandaj care-i acopera aproape tot capul.  Cum de s-a intamplat asta? Inghit in sec lasand alte lacrimi sa-mi cada

-O sa fie bine. O sa te faci bine Justin. Soptesc strangandu-i uosr mana intr-a mea. 

-Ai sa vezi ca o sa te faci bine, si o sa fii din nou Justin de dinainte. Vom pleca amandoi acasa, si vom fii fericiti. Spun plangand, punandu-ma in genunchii langa patului lui. Ma apropii cu buzele de mana lui, sarutand-o delicat.

Suspin,tragandu-mi nasul. Decid sa ma ridic, nu pot rezista sa-l vad asa. Il mai privesc odata pe el,  si aparatele care il inconjurau si ma grabesc sa ies, ca nu cumva sa fac un atac de panica de la atata plans.

    Inchid usa in spatele meu, rezemandu-ma de ea. Trag aer adanc in piept cautandu-l cu privirea pe Scott. Numai el ma putea ajuta in momente ca astea. Dar totusi, de ce a decis sa ramana aici, cu mine? Ce vrea de fapt? Imi e tare frica de ce va urma.

  Gandurile imi sunt intrerupte de mana calda a lui Scott care o apuc pe a mea. Mu uit in jos la mainile noastre apoi la el, zambindu-i printre lacrimi. Imi retrag mana usor,ducand-o catre lacrimile mele pentru a le sterge.

-Cum e? Intreaba intr-un final.

-Destul de rau. Spun tragandu-mi nasul. Imi dau jos halatul si il pun pe un scaun. Ma asez pe cel de langa, asteptand ca Scott sa faca la fel.

-Si esti bine? Ma intreaba grijuliu. 

  De ce e asa de bun cu mine? Ce se intampla? Nu stie nimic despre mine in afara ca ma cheama Allison si am 18 ani.  Ori baiatul asta pune ceva la cale, ori are un suflet incredibil de bun.

Mi-a spus povestea aia cu mama lui, nu cred ca m-ar minti... sau nu stiu.

-Da, sunt bine. Decid sa raspund intr-un final.

    Da din cap aprobator zambind slab. Nu mai era imbracat in uniforma de politist. Avea doar o camasa alba pe el si pantaloni de stofa. Arata putin mai dubios.
  Eu inca port hainele de acum 2 zile. Vreau sa fac un dus, vreau sa mananc ceva comestibil. Vreau sa se termine tot!

-Amm, vreau sa te inreb ceva. Spun timida.

-Sigur, spune. Zambeste

-De ce esti asa de bun cu mine?  Spun incet.

  Privirea lui se incrunta usor, formandui-se o mica cuta pe nas. 

-Doar nu te puteam lasa balta. In momentul asta ai cea mai mare nevoie ca cineva sa-ti fie alturi, iar eu vreau sa fac asta. Vreau sa fiu persoana care te va face din nou sa zambesti, dupa toate cele intamplate. Zambeste.

    Baiatul asta chiar ca e minunat. Parca e un inger trimis sa ma ajute.

-Iti multumesc mult ca faci asta. Inseamna enorm pentru mine. Zambesc.

PERSPECTIVA LUI SCOTT

*Imi place mult de ea. E o persoana minunata. Inca nu pot sa cred ca s-a incurcat cu nenorocitul de Bieber.

   Sunt foarte emotionat in preajma ei, ma tem sa nu ma indragostesc de ea si s-o dau in bara, din nou. Sper ca planul sa functioneze.
Imi pare rau ca trebuie s-o mint, nu merita asta, dar la dracu, nu-mi pot incalca promisiunea, am avut o intelegere...*