Ladybug și Chat Noir (Marinette și Adrien)

Capitolul 1

      Soneria răsună cu un sunet strident ca huruitul unui tren în mișcare, iar creierul meu semi-adormit se trezește la viață amintindu-și că suntem în clasă. Minunat, iar am adormit la ora de literatură. Alya m-a înghiontit în braț ca să-mi distragă atenția și să mă trezească totodată. Nu e prima oară când mi se întâmplă asta și nici ultima. Aud chicotelile răutăcioase ale lui Choe și ale Sabrinei din spate, dar nu le dau nicio importanță. Așă că mă ridic și-mi strâng lucrurile îndensându-le în rucsac cu viteza luminii. Nu am chef de ele în momentul de față și nici să mă confrunt cu chipurile lor de scorpii. Am gândit cu răutate. Am trecut pe lângă profesoară care avea o expresie dură și mă ațintea cu ochii săi de himeră. Știu că am dat de belea. M-am oprit înainte ca ea să o facă, așteptând, iar Alya mi-a pus mâna pe umăr înainte să iasă din sală. 

 - Marinette, asta nu e prima oară când se întâmplă asta, m-a mustra ea, iar eu mi-am lăsat capul în jos rușinată. 

  Să fii supereroină cu e o treabă ușoră și necesită maxima mea atenție, ceea ce este destul de greu uneori, iar unele situații mă depășesc. Dar îmi place să fiu cine sunt și să am o viață palpitantă pe lângă aceea de adolescentă tipică. Acesta-i secretul meu, iar asta mă face diferită de toți ceilalți. 

- Îmi pare rău, am rostit. Nu se va mai repeta. Profesoara a înclinat din cap și mi-a zâmbit. 

- Bine, fără detenție de data aceasta, dar aștept un eseu despre " Romeo și Julieta" până mâine. Apoi m-a lăsat să plec. 

    Am alergat pe coridor în căutarea Alyei și am dat nas în nas cu Chloe care mi-a aruncat o privire superioară, de divă. Am ignorat-o complet, desi nu am prea reușit. 

- Ia uite , ce avem aici, Sabrina. A rostit ea cu superficialitate și trecându-și strategic o mână prin păr. Frumoasa adormită s-a trezit din somnul ei lung de o sută de ani? Și a început să râdă. Tocmai atunci pe lână ea a trecut Adrien și am simțit cum tot trupul a început sa mi se încordeze și am înghițit în sec. 

   Alya era așezată turcește pe bancă ținănd în brațe un manual de istorie și un măr verde într-o mână. M-am așezat lângă ea cu picioarele strânse sub mine și i-am captat privirea, zărindu-i ochii căprui prin ramele ochelarilor . Era îngândurată.

- Marinette, ce se întămplă cu tine? M-a întrebat, iar eu nu am știut ce să-i răspund. Sigur te simti bine? Am aprobat din cap nedorind să o îngrijorez.

    Alya e cea mai buna prietenă a mea de când lumea și regret că trebuie să o mint într-un asemenea hal, dar Tikky a specificat precis că nimeni nu trebuie să știe adevărata mea identitate și nici de existența ei. Poate cu timpul lucrurile se vor schimba, iar eu nu va mai trebui să mă ascund de toată lumea, deși nu ard de nerăbdare să se întămple asta. Alya este unul dintre cei mai mari fani al lui Ladybag și ar înnebuni când ar afla că eu sunt de fapt cea pe care a căutat-o timp de un an. Mda, sunt o prietenă îngrozitoare.   

 - Bine, a spus nesigură nedezlipindu-și ochii de pe mine. 

- Doar că, în fine, m-am ales cu un eseu de făcut despre "Romeo și Julieta". Expresia i s-a mohorât. 

- Și eu care credeam că o să mergem la film în seara asta. A mușcat din măr și brusc mi-a venit o idee. 

- Nu-i bai, o lăsăm pe altă dată. M-am ridicat asezându-mi rucsacul mai bine pe umeri și m-am aplecat în față. Dar ai face bine să profiți și să-l inviți pe Nino. A chicotit și m-a lovit jucăuș în braț. 

- Mersi pentru pont, dar unde pleci? I-am zâmbit și m-am întors pe călcâie. 

- I-am promis tatei că îl ajut cu treaba în brutărie după școală. Și am început să alerg de-a lungul curții liceului până cân a ajuns suficient de departe cât să nu mă zărească absolut nimeni. Tikky a ieșit din geanta mea plutind în jurul meu toată numai un zâmbet. Pentru o făptură de peste 5000 de ani este o drăgălășenie. 

- Marinette, a spus ea cu blândețea caracteristică, de dimineață parcă-ți făcuseși un alt plan? 

    Am oftat. Aveam de gând să încerc să vorbesc cu Adrien, doar că de fiecare dată când încerc să o fac ies o sumedenie de ăăă-uri pe care nu le pot controla, plus vorbitul fără noimă. Probabil mă consideră deja o ciudată. Mi-am lăsat privirea în pământ. De ce mă comport altfel în preajma lui? De ce nu pot să fiu eu însămi? Da, pentru că emoțiile mele vor să-și facă simțită prezența și să se afirme, iar inima mea pur și simplu tropăie ca si când s-ar afla la un maraton. 

- Nu-i nimic drăguțo. Tikky mi-a zâmbit sfios. O să-ți faci tu curaj într-o zi. 

    Da, dar atunci va fi prea târziu. Mult mult prea târziu. Am înaintat pe aleea pietruită cu pași leneși până am ajuns în fața casei mele. Am deschis ușa larg, iar clopoțelul m-am întâmpinat cu un zăngănit. Mama mi-a ieșit în cale cu un zâmbet larg și am înaintat spre ea îmbrățișând-o. Mi-a mângâiat părul drăgăstos. 

- Cum a fost la școală, dragă? E întrebarea pe care mi-o pune în fiecare zi, dar nu ma sfiiesc niciodată să-i răspund. 

   Am fost crescută într-un mediu familiar și iubitor de acești doi oameni pe care îi ador. Mama și tata sunt un model pentru mine, mai ales pentru dragostea pe care încă și-o poartă reciproc. Sunt foarte morocoasă că m-am născut într-o astfel de familie. Am urcat scările și m-am strecurat la mine în cameră. Mi-am aruncat rucsacul pe patul meu cu așternut roz, iar geanta cu Tikky am așezato pe birou. Privirea mi-a poposit asupra zecilor de poze cu Adrien de pe perete și m-am întristat. De ce trebuie să fiu așa de bleagă? Uneori mă urăsc și acum e unul din acele momente. 

- Mă întorc repede, Tikky am rostit și am coborât în brutărie ajutându-l pe tata la preparat păjituri și a multor altor deserturi delicioase. Aveam să revin și să-mi fac eseul. Minunat.

    M-am gândit să fac și eu o asemenea carte. Mi-am zis: De ce nu? E primul capitol așa că sper să vă placă și sper că am surprins-o cât de cât pe Marinette cea din serial.