Ladybug și Chat Noir (Marinette și Adrien)

Capitolul 36: Pe ea o plac

   Marinette povestește:

   M-am trezit de dimineață cu o migrenă îngrozitoare. Mi-am frecat tâmplele frustrată și am coborât din pat târșindu-mi picioarele. De ce-mi fac atâtea griji? Il iubesc. Da, o fac și nu mi-e teamă să o recunosc. Mă simt împăcată cu mine insămi. M-am îmbrăcat cât am putut de repede și mi-a aruncat toate cărțile în ghiozdan. Lucrurile au să se așeze de la sine. Totul va fi bine. Dragostea pentru Adrien se va stinge, se va înăbuși și cu timpul va dispărea și va rămâne doar Chat Noir. Dar dacă nu se va întâmpla așa? De ce mereu trebuie să existe un dacă? 

   Am pus-o pe Tikky care continua să dormă la locul ei în poșetă și am ieșit pe ușă. Astăzi voi avea o zi bună. Nimic nu va merge prost, m-am încurajat în sinea mea, deși știu că asta nu are cum să mă ajute. Am pășit pe treptele înguste ale liceului până am pătruns in obscuritatea încăperii. M-am deplasat până în fața dulapului meu și mi-am format numărul pe care l-am memorat, când un zdrăngănit puternic m-a făcut să tresar violent. O mână era plasată pe tăblia metalică a dulapului meu, o mână manichiurată de pițipoancă, cam așa cum e Chloe. Am închițit în sec așteptându-mă la orice. Mi-am dres glasul si mi-am ridicat privirea întâlnind întâlnind ochii ei albaștrii ca cel mai profund răsărit. 

- Bună, prințeso, ai pățit ceva? Am întrebat eu cu tot curajul de care dispuneam în acel moment si pe care nu am idee de unde l-am procurat. 

   Și-a încordat mâna și si-a retras-o depărtându-se de mine fără să mai zică vreun cuvânt. Pentru o clipă am crezut că mă va lovi. Oare e tot pentru faza cu balul? Mai mult ca sigur. Am oftat și mi-am scos cartea de biologie din dulap, îndreptându-mă spre clasă. Dar universul mă iubescte, ba din potrivă. M-am ciocnit de Nathaniel. Tocmai persoana pe care îmi doream sa o văd. Mi-a oferit unul din zâmbetele lui orbitoare care mă fac să vreau să mă topesc la propriu. 

- Hey, Marinette! I-am zâmbit mai mult forțat. Te-ai mai gândit la propunerea mea?

   Am început să ne deplasăm spre clasă, eu rumegând răspunsul pentru întrebarea sa. Nu, nu vreau să cânt. Nu vreau să mă aflu în fața atâtor oameni. Da, mi-e teamă. Eroina Parisului se teme să cânte în fața publicului, însă asta va însemna că sunt lașă, că renunț înainte de a fi încercat măcar. Ce ar trebui să fac? Mi-am întors capul spre el și i-am observat chipul gânditor. Cel mai probabil se așteaptă la un refuz din partea mea. Aș putea eu oare să i-l ofer? Pot fi întratât de meschină? Nu, nu pot. Conștiință idioată care mă obligă să fac anumite lucruri din bunătate. 

- Da, am recunoscut și privirea lui s-a întâlnit cu a mea. Voi cânta cu tine. Un alt zâmbet i-a înflorit pe buze marcându-i fericirea și încântarea pe care le-a produc cuvintele mele. 

- Bine, atunci ne vedem după ore să repetăm. 

  După ore? Cum pot să fac atâtea lucruri în atât de puțin timp? Am scuturat din cap. 

- Nu pot după ore, m-am înscris și în comitetul de organizare a balului, am spus dintr-o singură răsuflare. 

- În regulă, înțeleg. A zâmbit din nou cu bretonul roșcat căzându-i pe o parte a feței. Ne vedem la mine atunci. 

  La el? Vrea să vin la el? De ce aș face asta? Pentru că am acceptat să cânt cu el, perfect. 

- Bine, am afirmat și m-am așezat în bancă unde Alya m-ă privea ciudat. 

   Deja prevăd ceea ce va avea să mă întrebe, doar că proful de biologie s-a gândit că ar fi momentul potrivit să mă salveze. S-a așezat și a început să predea despre broaște. 

   Adrien povestește: 

   Am văzut-o din nou cu Nathaniel. Băiatul e topit după ea, dar ea ce simte pentru el? Oare el e marea ei dragoste neîmpărtășită de care tot vorbește? Pe el îl iubește și nu vrea să renunțe? Mi-am strâns degetele în pumni. Și mai presus de toate ce tot vorbeau ei acolo? Oare a învitat-o la bal? Furia s-a aprins în mine ca un gaz nimicitor de exploziv. Nu pot lăsa ca asta să  se întâmple. Trebuie să o fac cumva să se îndrăgostească de mine, însă cum aș putea face asta? Cum să-i arăt ceea ce simt pentru ea? Mi-am trecut mâinile peste frunte frustrat. Nu, nu am nicio șansă. 

- Ce s-a întâmplat, frate? M-a întrebat Nino urmându-mi privirea care continua să fie fixată pe Marinette. Aha! A făcut el entuziasmat. Te îngrijorează, Marinette? 

-Ba nu, l-am contratacat rapid, iar el a început să râdă. 

- Pe mine nu mă poți minți și de când nu-mi mai spui ce se întâmplă cu tine? 

  M-am încruntat. Sunt multe lucruri pe care nu i le-am spus, printre care și faptul că sunt Chat Noir. Nu-i pot spune că îmi place de Marinette pentru că, ei bine, i-ar putea spune Alyei deoarece nu se pricepe deloc să țină un secret. Dar totuși e prietenul meu cel mai bun, singurul prieten pe care îl am și singurul care îmi mai ia apărarea în fața tatei. 

- Deci îți place de Marinette sau nu? M-a întrebat el nemascându-și curiozitatea de pe chip. 

   Dacă-mi place? O iubesc, dar firește lui nu-i pot spune asta așa că mă mulțumesc si cu un raspuns simplu.

- Da, dar să nu mai zici la nimeni. 

   Și-a tras fermuarul peste buze marcând faptul că nu va spune absolut nimănui. Prea bine. Acum trebuie să mă gândesc la o modalitate de a o cucerii pe Marinette, ceea ce va necesita ceva strădanie. Am oftat descumpănit. Ce ar trebui să fac ca să nu o pierd? Ce ar trebui să fac? 

- O să o inviți la bal? M-a mai întrebat el, iar eu am scuturat din cap.

- Pe Nathaniel îl place, i-am spus și el a strâmbat din nas. 

- Dacă faci asta vei regreta că nu ai încercat.