Ladybug și Chat Noir (Marinette și Adrien)

Capitolul 23: Călătoria

    Marinette povestește:

   Ciocănitul disperat și strigătele mamei m-au trezit. Drăguț mod de a-mi pune capăt viselor. Tocmai Adrien îmi declara iubirea și era pe cale să mă sărute. Soarele era dogoritor, iar nisipul fierbinte mi se strecura printre degete, mă aflam pe o plajă. Totul era perfect, până când strigătele: " Marinette, trezește-te! O să întârzii!" mi l-au stricat. M-am ridicat din pat și mi-am târșit picioarele până la ușă căscând. Am nevoie de somn altfel voi devenii un zombi umblător, mult mai urât ca în filme. Mama mi-a zâmbit când i-am deschis ușa, iar eu m-am strâmbat. Avea în mâini o tavă cu micul-de-jun. 

- Neața, somnoroaso, a spus eu în timp ce a așezat tava pe birou. 

   Aparent i-am urmat sfatul Alyei, mai mult sau mai puțin și am luat pozele cu Adrien de pe perete. M-a durut sufletul să fac asta, dar nu am avut de ales. Dacă există o posibilitate ca eu să nu sufăr atunci o aleg. Îmi dau seama că nu e bine și că alegerea mea nu e sănătoasă, însă altă posibilitate nu găsesc. 

- Mănâncă, îmbracăte și coboară jos. Mi-a zâmbit. Azi mergem în vizită la bunica. 

 Bunica Cheng? În China? Tocmai acolo? Fir-ar! Și eu sperasem ca planurile să se fi schimbat și să rămân acasă moțăind așa toată ziua, să mănânc înghețată și să vorbesc cu Alya. Am oftat. China sosesc. Nu acum, după n ore cu avionul. M-am așezat pe pat si mi-am savurat micul-de-jun apoi m-am îmbrăcat în grabă cu ce am găsit la îndemână și mi-am luat și un hanorac pentru cazuri de urgență. Și mi-am strâns într-o geantă câteva lucruri trebuitoare gen telefon, căști și  încărcătorul, cap de listă și Tikky, desigur, care încă dormea. Când am coborât mama și tata mă așteptau la parter. 

- Suntem gata? A întrebat tata, iar noi am încuviințat. Dintre toți el a fost cel care a așteptat cu nerăbdare să mergem în China, mai ales că a durat luni până să facă rost de bilete.

     Am ieșit și ne-am urcat în mașină. Încă nu-mi pot lua gândul de la propunerea domnului Agreste. Tikky a spun că ar trebui să accept, dar asta ar însemna să mă aflu prin preajma lui Adrien, nu că asta ar fi rău, dar cu decizia mea de a încerca să-l uit... Mintea mea e vraiște. Sunt confuză. Drumul spre aeroport a fost tăcut de enervant pentru mine. Când am ajuns am lăsat pașapoartele și ne-am urcat la locurile noastre în avion. Mi-am proptit capul de fereastră privind cum cladirile cunoscute se îndepărtau încet, făcând loc necunosctului. Am simțit cum ploapele mi se îngreunează așa că am înghis ochii cu gândul să ațipesc câteva ore sau cât va dura zborul. Glasul mamei m-a trezit din nou. 

- Am ajuns. 

    Am coborât din avion, iar mirosul a proaspăt mi-a umplut mările. Picioarele mele au atins pavajul scăldat în razele soarelui. Se pare că nu o să am nevoie de hanorac. Simțeam apărarea culturii, legătura pe care o am cu această țară, deși am locuit din totdeauna la Paris. Clădirile sunt vechi, dar purtând semnul trecerii anilor și fiind încântătoare prin modul în care sunt construite.  Mă simt ca acasă. Mama ne-a mânat pe o străduță îngustă până am ajuns la o mică căsuță aflată într-o înfundătură. Ne-am oprit în fața uși și tata a ciocănit. Am așteptat câteva secunde, iar o doamnă în vârstă cu părul cărunt și cu o privire suspicioasă ne-a deschis. Ne-a examinat pe toți până privirea i-a rămas asupra tatălui meu. 

- Sabine, tu ești? A  luat-o în brațe călduros. Iar tu trebuie să fi Marinette. Mi-a zâmbit și m-a luat de mână trăgându-mă înăuntru. 

   Căsuța ei o fi mică, dar e frumos aranjată. De la mobila veche până la tapițeriile de pe pereți. E un loc curat și liniștitor. Ne-am așezat pe o canapea îngustă, iar bunica s-a așezat pe un fotolui în fața noastră. E bătrână, îi pot vedea cutele adânci din prejurul ochilor, dar e foarte frumoasă. Acum înțeleg de unde a moștenit mama toate trăsăturile, de la ochii super albaștrii până laforma feței, își poartă părul carunt tuns scurt și dat pe umeri. 

- Mă bucur atât de mult să vă văd, mai ales că au trecut ani de când nu m-ați mai vizitat. Privirea i-a devenit aprigă, o privire destinată mai ales mamei, dar care i-a fost îmblânzită de un zâmbet. 

- Și eu mă bucur să te văd mamă. Au până și același mod de a zâmbi, asta e cât se poate de ciudat. 

- Marinette, înainte de a pleca vreau să-ți dau ceva, dar până atunci voi aduce prăjituri. A declarat e veselă. Bunica e o maestră în arta prăjiturilor, de la ea a moștenit mama asat, în afara trăsăturilor izbitor de asemănătoare. A plecat într-o altă cameră și s-a întors cu un platou plin de prăjituri de tot felul. Vreau una, sau două, nu se supără nimeni dacă iau mai multe?  

  Părinții mei și bunica s-au lansat  într-un fel de discuție despre brutărie și despre modul în care merg afacerile și am fost surprinsă că acum 20 de ani și ea a deținut o patiserie alături de bunicul. Acesta a murit acum cinci ani de cancer, l-am văzut cu două luni înainte să moară. Era o persoană grijurie și blândă, iar ei doi, împreună erau precum mama și tata, perfecți. Ce vrea să-mi dea? Mintea mea deja a început să caute tot felul de cadouri, dar nu are niciun rost. Bunica face tot felul de cadouri ciudate, chiar și de Crăciun. Tikky a scos un fel de sunet din geantă, așa că m-am scuzat și m-am grăbit la baie. Am închis ușa și am deschis geanta lăsând-o liberă. 

- Ea e bunica ta? M-a întrebat ea plutind în jurul meu si eu am dat din cap. 

- De ce întrebi? M-am încruntat. A mai cunoscut-o înainte? Asta sună așa de imposibil și nebunesc, nu mai nebunesc ca Adrien să fie Chat Noir si Alya să aiba dreptate. Asta nu s-a întâmpla niciodată pâna acum.