Sunt Marinette o adolescentă obișnuită. Bine, mint. Nu-i un început bun.
Să o luăm de la capăt.
Numele meu este Marinette și sunt un super-erou, Ladybug care salvează Parisul de demonii Akuma. În rest sunt o fată obișnuită, care frecventează u...
O altă misiune de salvare reușită, deși dacă mă întrebați pe mine a fost cam la limită. Am fost la un pas de a-mi dezvălui identitatea, însă aș fi făcut-o cu un scop nobil, l-aș fi salvat pe domnul Agreste. Nu voi mai face aceeași greșeală niciodată. Ce a fost în capul meu? Răspund eu, nimic. Nu pot fi Ladybug fără Tikky și asta ar însemna să renunț la actele mele de eroism și la încrederea pe care o capăt în mine atunci când mă transform, aș renunța la celălalt Eu. Ladybug sunt eu, iar eu sunt Ladybug.
Sunt în camera mea ghemuită pe pat într-o poziție ciudată cu Tikky șezând pe picioarele mele.
- Nu-mi pot închipui cum ar fi fost viața mea fără tine, fără să fiu Ladybug, am recunoscut deprimată.
Probabil m-aș întoarce la a fi Marinette 24 de ore din 24. Și nu aș putea face asta. Ipostaza de a fi o eroină îmi mai bate gândurile de la Adrien, nu aș supraviețui dacă m-aș gândi la el non-stop. Plus că viața mea e așa de plictisitoare, adică era și rar se întâmpla ceva care să-mi capteze atenția.
- Nici eu nu mi-aș imagina viața fără tine, Marinette, a spus Tikky drăguță ca întotdeauna.
- De ce nu? Ai fi ajuns miraculosul altei fete. Expresia feței i s-a mohorât și eu am regretat din prima clipă că am spus așa ceva.
- Nu așa merg lucrurile, Marinette. M-a certat cu blândețe. Ai fost aleasă pentru bunătatea și dorința ta de a ajuta oamenii. Întotdeauna ai fost o eroină, doar că nu ți-ai dat seama.
Are dreptate? Șigur nu vorbește despre altă persoană? Marinette pe care o cunosc eu e o fricoasă de prima clasă, nu are cum să fie o eroină. Mi-am trântit capul pe pernă dornică după un pui de somn bun, sau poate două.
Adrien povestește:
"E atât de aproape încât nici nu-ți închipui." De când a plecat tot continui să mă gândesc la vorbele miraculosului ei. O cunosc, mereu am presimțit că o cunosc. De unde? Nu am nicio idee. E ceva din înfățișarea ei care-mi conferă familiaritate. Și cum a apărut așa de repede? Și cum a știut Plagg? Motanul ăsta îngânfat știe cine-i Buburuza, iar mie nu-mi spune! Mi-a fluturat o bucată de brânză prin față, iar eu mi-am acoperit nasul cu mâna. Miroase dezgustător.
- Tot încerci să rezolvi puzzle-ul lui Tikky? M-a întrebat îndesându-și întreaga bucată pe gât. Uite un sfat uită de asta.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Să uit? Motanul ăsta e prost sau se preface? Trebuie să o gasesc.
- Bine, să spunem că raza ta de căutare s-a redus la jumătate, dar tot mai rămâne restul.
Aici are dreptate. Nu mai sunt în căutarea unei fete din întreg Parisul ci uneia care se află în preajma mea. Deci, excludem fetele pe care abia le-am cunoscut. Mai rămân cele din școală și angajatele tatei. Asta nu-mi ușurează deloc situația și nici migrena infernală care mi-a apărut.
- Dar eu știu ceva ce tu nu ști, a cântat el țanțoș. Știu cine e Bugabu. Am luat o pernă de sub cap și am aruncat cu ea în el. S-a destabilizat și a căzut pe spate.
- Spune-mi cine e, motanule că de nu te arunc în mașina de spălat, l-am amenințat.
- Buzele-mi sunt pecetcluite.
Marinette povestește:
Am de gând să-i fac o scrisoare și da, îmi dau seama că asta nu rezolvă lucrurile ci de fapt le agravează. Dar voi avea timp să-mi fac curaj. Clar, nu mi-a făcut într-un an și îmi fac acum. Încetează să mai fi așa de pesimistă!
- Marinette, o să întârzii la școlă, m-a anunțat Tikky matinală ca de obicei. Ce tot faci acolo? S-a așezat pe umărul meu privind la foaia complet albă pe care o țineam în față de aproximativ zece minute.
Ce ar trebui să-i scriu? Ba nu, ce n-ar trebui să-i scriu? De ce e așa greu să-mi exprim sentimentele? Concetrează-te Marinette și vorbește-i din suflet. Ușor de spus, greu de făcut.
- Vreau să-i scriu o scrisoare lui Adrien, doar că nu știu ce ar trebui să-i scriu. Tikky a bătut din palme bucuroasă.
Am promis, deci trebuie să mă țin de promisiune, deși mi-aș dori să nu o fi făcut-o, cu certitudinea ca Alya să mă ucidă după. Un an întreg a încercat să mă ajute să-l facă pe Adrien să mă observe, doar că de fiecare dată când o făcea eu o dădeam în bară cu stil. Tipic Marinette. Și acum și-a pierdut răbdarea. Știu ce-i voi scrie lui Adrien. Îi voi face un bilet anonim.
" Suntem două bucăți ale aceluiaș suflet, două părți al unui singur puzzle, poate că tu nu simți la fel, însă eu da. Ne întâlnim în fața Turnului Eiffel după școală.
Admiratoarea ta secretă."
- E perfect, Marinette, a exclamat Tikky toată numai un zâmbet. Am pus biletul în rucsac.
- Nu știu ce să zic, Tikky... Am șoptit descurajată.
- Hei! A venit și m-a îmbrățișat. Adrien își va da seama cât de specială ești. A încercat să mă încurajeze.
Am pus-o în poșetă și m-am urnit spre școală. Mama m-a sărutat pe obraz înainte de a pleca. Mi-am mărit pașii. Nu vreau să întârzii, mai ales că prima oră pe care o am e chimia. Și profa apelează la mijloace cât mai neconvenținale când vine vorba de elevii care intră după ea în clasă. Am urcat scările aproape alergând și când am ajuns în clasă respiram deja sacadat. Alya mi-a zâmbit când am intrat. Adrien nu a ajuns. A venit momentul să fiu șireată ca o felină. Stau prea mult în preajma lui Chat Noir, clar. Am trecut tiptil pe lângă banca lui, m-am aplecat ca și cum mi-aș lega șireturile, pe care nu le am, port sandale, și am pus biletul în bancă. Da!!
M-am așezat la locul meu când Adrien tocmai intra pe ușă însoțit de profa de chimie. Alya mi-a aruncat o ocheadă nedumerită, iar eu am chicotit. Misiunea nu a fost încă finalizată. Urmează partea a doua a planului.
