Ladybug și Chat Noir (Marinette și Adrien)

Capitolul 38: A încercat să mă sărute

  Tatăl băiatului pe care îl iubesc. Universul își bate joc de mine sau ce? Nu răspundeți, prin raportare la absurd lucrurile ar putea devenii mult mai urâte. Trebuie să snopesc în bațaie tatăl băiatului de care-mi place. Credeți ca vom mai fi vreodată împreună? " Ai uitat de Chat Noir?" Logic că nu. Si din nou, sentimentul acela de vinovăție a reapărut. Am pășit ușor pe străduța îngustă care duce spre casa lui Nathaniel. Da, i-am promis că voi cânta cu el la bal. Cum voi face asta, nu am nicio idee. 

   Am răsuflat adânc. Uneori mi-aș dori ca toate astea să se oprească, e prea mult. Simt cum toată lumea mea e dată peste cap, iar eu nu am nicio putere de a face să revină la stadiul său inițial. Chat Noir a fost cel care a declanșat toate astea. Dragostea lui, dragostea noastră imposibilă. Iar la capătul opus se află Adrien. O să-mi pierd mințile încetul cu încetul, e doar o chestiune de timp. 

M-am oprit în dreptul casei lui și am sunat la sonerie așteptând. Mi-a deschis imediat ca și când ar fi așteptat în spatele ușii în tot acest timp. Ceea ce ar fi fost foarte ciudat. 

- Ce mă bucur că ai putut să ajungi, a spus și m-a lăsat să intru. Aș vrea să spun același lucru, dar nu, nu mă bucur deloc. 

   Am pătruns într-un living imens cu co canapea așezată intr-un colți în fața unei plasme, cu o măsuță de sticlă care le despărțea. Câteva tablouri împodobeau pereții de culoare albă. M-a ghidat spre canapea unde m-am așezat, iar el în dreapta mea. Mi-am strâns genunchii în pumni așteptând a mișcare din partea lui. Nimic. Bine, asta devine stânjenitor. Mi-am întors capul spre el și mi-am dres glasul. 

- Și ce vrei sa facem? A clipit năucit când și-a dat seama că am vorbit. 

- Ăăăă, chitara... S-a ridicat de pe canapea și s-a întors având chitara în mână. S-a așezat lângă mine și a poziționat chitara pe picioare. A scos o foaie din buzunar și mi-a arătat-o. Aș vrea să cântăm asta. 

   Și a început să-și plimbe degetele cu măestrie pe corzile chitarei scoțând sunete pe care nu le mai auzisem până atunci. E foarte talentat. Mi-a făcut semn din cap când să încep și mi-am luat foaia cu versuri în față citindu-le și încercând să mențin ritmul melodiei alături de el. Vocile noaste se suprapun perfect, ca două bucăți dintr-un întreg care în sfărșit s-au reîntâlnit. M-am lăsat acaparată de versuri, deși era o melodie de dragoste, simțeam fiecare sunet la capacitate maximă. Când melodia a încetat a fost ca și când aș fi coborât dintr-un vis. 

  Nathaniel m-a ațintit cu privirea și și-a apropiat capul de al meu. Am închițit în sec și m-am încruntat. Vrea să mă sărute. Nu pot lăsa ca asta să se întâmple, mai ales că eu nu simt absolut nimic pentru el. E greșit, total greșit. M-am dat în lături, depărtându-mă de el. 

- Nathaniel, eu... Și-a trecut mâinile prin păr frustrat, parcă vrând să-l smulgă. 

- E în regulă, nu știu ce a fost în capul meu. Iartă-mă! 

   Regreta, îmi puteam da seama după înfățișarea chipului sau. Mi-aș fi dorit să simt la fel, doar că inima mea nu a vrut să fie așa de ușor. Cum ar fi fost dacă totuși... Am fi fost fericiți? Probabil că da. Nathaniel e o persoană minunată și merită această fericire, dacă nu lângă mine lângă altcineva. I-am oferit un zâmbet cald și m-am aplecat spre el. 

  - Nu e nevoie să-ți ceri iertare. Ochii lui verzi s-au întâlnit cu ai mei. Știu de ceva timp că îți place de mine, doar că eu nu simt la fel pentru că sunt îndrăgostită de altcineva. A clătinat din cap înțelegând. 

- Stai să ghicesc, e Adrien, nu? A spus cu maxilarul încleștat. 

- Da, i-am confirmat. Nu am avut curajul să-i spun până acum. Plus că mai e și Chat Noir, asta am adăugat-o pentru mine. Și-a așezat mâna pe umărul meu și m-a privit pătrunzător. 

- Marinette, uite în ce situație am ajuns eu dacă nu ți-am spus. O să suferi nespus când o să-l vezi cu o alta, doar pentru că ți-a fost prea frică să nu fii rănită. Greșești. 

   Are dreptate, dar cum să fac asta? Cum să-i spun? De ce e atât de greu? Și cu Chat Noir cum rămâne? Nici pe el nu-l pot răni având în vedere că și pentru el simt ceva. Am o problemă, clar. Ce se va întâmpla cu mine? Ce se va alege de sentimentele mele? Nu pot alege și nici nu voi încerca să o fac. Ar fi crud si nedrept din partea mea. 

  - Imi pare rău, Nathaniel, am spus lăsându-mi capul în joc. Ar fi trebuit să fac ceva, însă eu...

- Ce tot spui acolo? Eu am fost cel laș, a zis el râzând. Și deși nu putem fi decât prieteni să știi că eu îți vreau binele și îmi doresc ca ti să fi fericită. Am zâmbit involuntar la cuvintele sale. 

- Și eu vreau să fi fericit. Și spun adevărul. Merită să fie fericit. 

   Am continuat să repetăm până când noaptea s-a intalat și eu a trebuit să mă întorc acasă. 

Adrien povestește:

   Știam eu. Pe Nathaniel îl place, atunci de ce s-ar mai fi dus la el? Urăsc gelozia, e un sentiment atât de ucigător care absoarbe totul din mine. Nu o pot pierde când nici măcar nu am avut-o. Pe ea o iubesc. Aș fi un laș dacă aș renunța acum. O voi invita la bal, deși sunt sigur că el a făcut-o deja. Voi risca, chiar cu certitudinea că voi fi rănit și îmi voi pierde speranța. Mi-am strâns mâinile în pumni și am sărit cu agilitate pe o clădire cufundăndu-mă în negura nopții. Da, așa voi face, am spus cu hotărâre.