Sunt Marinette o adolescentă obișnuită. Bine, mint. Nu-i un început bun.
Să o luăm de la capăt.
Numele meu este Marinette și sunt un super-erou, Ladybug care salvează Parisul de demonii Akuma. În rest sunt o fată obișnuită, care frecventează u...
Mâine e ziua cea mare. Dacă sunt neliniștită? Sunt entuziasmată și în același timp tremur de frică. O voi da în bară ca întotdeauna, presimt asta. Mă îndrept alene cu picioarele târșindu-mi-le pe pavajul scăldat de soarele dogoritor. E o zi superbă de primăvară, cu păsările cântând, cu mirosul florilor dezmierdându-mi simțurile și cu acest sentiment de fericire și plinătate care mă urmărește la orice pas. Astăzi va fi o zi bună, mi-am repetat mantra în timp ce am intrat în școală. Dar nici bine am intrat că mă ciocnesc de cineva în graba mea de a ajunge în clasă. Mantră stupindă, nu-ti poți face și tu treaba măcar o dată? Bine, am ajuns să mă răstesc la mine însămi, bună treabă Marinette. Două mâini puternice mi-au înconjurat talia menținându-mă pe verticală înainte de a mă prăbuși. Mi-am ridicat privirea și am întâlnit o pereche de ochi căprui spre ciocolatiu. Nathaniel.
- Mersi, că m-ai prins, am spus încă năucită. Ce ar fi trebuit să-i spun altceva? Serios acum. Sunt o maestră la căzături, așa că sunt obișnuită cu așa ceva. Un zâmbet cald i-a apărut pe buze înseninându-mi și mai mult ziua.
- Mda, nu am făcut decât să fiu la locul și momentul potrivit, a afirmat fâstâcindu-se.
E ciudat modul în care în preajma altor persoane e diferit, iar în preajma mea... "Tu nu faci același lucru, Marinette?" M-am întrebat vocea interioară semănând așa de mult cu Tikky în momentul de față. Da, eu mă comport ca o ciudată în fața lui Adrien, măcar Nathaniel măcar nu începe să îndruge tot felul de prosti, el doar se intimidează. I-am pus o mână pe umăr.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
- Atunci mă bucur ca tu ai fost cel care m-a prins. I-am oferit un zâmbet și am simțit cum se destinde sub privirea mea. Am face bine să ne urnim din loc, asta daca nu vrem să o supărăm pe profa de geogra. Mi-a întors zâmbetul și mi-a întins brațul.
- Atunci aș fi onorat să te conduc până în clasă. Nu am ezitat înainte de a-mi strânge mâna de brațul său. Poate ca fac ceva greșit. Cel mai probabil, dar cu Nathaniel mă simt bine. Oare Alya are dreptate? Chiar vrea să mă invite la bal? Ce se va întâmpla dacă aș accepta? Nu, l-aș răni așa pentru că eu nu-l iubesc. Pe Adrien îl iubesc! Dar dacă... Aș putea să mă îndrăgostesc și de altcineva? Acel cineva ar fi Nathaniel?
Adrien povestește:
Nino tocmai îmi povestea cât de minunată e Alya. Pfff! Vorbăria lui mai avea puțin și mă adormea mult mai repede ca pălvrăgeală lui Plagg despre Tikky. Când i-am văzut intrând împreună pe ușă râzând. Am simțit cum ceva dinăntrul meu se aprinde și mi-am încleștat maxilarul.Ei nu pot fi..." Și de ce anume?" O voce enervantă mi-a răsunat în cap, dar am ignorat-o. Pentru că... Pentru că... De ce e atât de greu să răspund la întrebarea asta? Nu e ca și când aș simți ceva pentru Marinette. O iubesc pe Ladybug. " E mai aproape decât îți închipui." Unde ești? De ce continui să te ascunzi de mine? Înainte să-mi mai pun alte întrebări la care nu voi găsi răspunsul niciodată profa a intrat în clasă. Prea multe gânduri, prea multe posibilități și prea puțin timp.
Marinette povestește:
Alya mi-a aruncat o privire ciudată de psihopată din filmele horror când m-am așezat la locul meu în bancă, iar eu am scos limba la ea.
- Ce-i? Am întrebat-o și ea a ridicat din umeri.
- Doar mă gândeam, mi-a răspuns afectată. Hmm... Ce i s-a întâmplat așa dintr-o dată? S-a certat cu Nino? Din nou? Ultima oară eu a trebuit să trag toate sforile ca să se împace, plus că sunt de părerea că formează un cuplu grozav.
- Te gândeai? Am ridicat nedumerită dintr-o sprânceană.
- Știu că nu-ți va plăcea ceea ce-ți voi spune, dar sunt prietena ta și...
A început să mă sperie. A fost răpită de extratereștrii noaptea trecută sau ce? Mi-am ținut comentariul doar pentru mine. Dacă se pricepe la ceva atunci e capitolul imprevizibilitate.
- Ar trebui să uiți de Adrien și să ieși cu Nathaniel. Am clipit năucită.
Nu e prima oară când îmi spune asta. A făcut-o de multe ori, chiar foarte multe, însă niciodată nu le-am dat importanță. Dar acum... E ceva schimbat. E din cauza mea, e din cauza a ceea ce simt și a faptului că nu-mi pot face curaj. De ce trebuie să mă impacientez în preajma lui? Și mai mult de atât de ce mă tratează doar ca pe o prietenă? Mda, îi sunt doar o prietenă. În schimb cu Nathaniel... El mă vede așa cum sunt și mă apreciază. E greșit ceea ce fac? E greșit că vreau ca Nathniel să fie mai mult decât un coleg de clasă îndrăgostit lulea de mine? Clar, m-am tâmpit. Eu nu-l plac pe Nathaniel. " Nu vei știi niciodată dacă nu-i dai o șansă." A cântat conștiința mea și am fost nevoită să-i dau dreptate. Nu fac nimic rău dacă vorbesc cu el.
- Așa e Alya. Am privit în pământ simțind cum lacrimile sunt gata să-mi acopere obrajii. În tot timpul ăsta am sperat că se va schimba ceva la mine, la el, însă m-am înșelat.
Am putut să-i citesc compătimirea din ochi. Ea a fost alături de mine de fiecare dată, în fiecare moment în care nu am mai suportat, în care mă simțeam sfâșiată, abandonată, doar eu și sentimentele mele de necontrolat. Ea a fost acolo, fără ca măcar să-i cer. M-a cuprins într-o îmbrățișare călduroasă care mi-a mai inhibat din tristețe.
Adrien povestește:
Am ieșit de la ore, am scăpat de încă o zi plictisitoare. Și am fost cât pe ce să sar din bancă când clopoțelul în sfârșit s-a hotărât să sune. Mi-am adunat tot ce aveam în bancă și am dat să plec când am simțit pe cineva în spatele meu împiedicându-se așa că m-am întors pe călcâie și am prins-o de încheietură, pe cine o fi fără a se lovi. Privirea mi-a alunecat pe brățarea de argint care-i înfășura încheietura. Avea o mică inimă cu cheiță care o deosebeau de alte brățări. Asta e cumva...? Mi-am ridicat privirea și am întâlnit ochii mari și fermecători ai lui Marinette. Ea e?
