Ladybug și Chat Noir (Marinette și Adrien)

Capitolul 30: Pregătește-te să fi fermecată

  Un nou capitol, nici eu nu stiu cum am reusit sa-l scriu atat de repede. Va multumesc penrtru toate voturile si comentariile. Va pup :*

   Adrien povestește:

  Acum știu. Marinette e Ladybug. Cum mi-am dat seama? După cum mi-a spus ce să fac, după cum a rupt bagheta aia în două și a pus demonul într-o cutie. Cine ar mai fi făcut așa ceva? Cu excepția lui Ladybug, desigur. Ea e. I-am putut vedea aceea determinare în privire și acel curaj care mi se pare atât de fascinant la ea. Cum am putut să am dubii? E așa de evident. Ea a fost mereu. Fata de care m-am îndrăgostit, fata pe care vreau să o protejez până la capătul puterilor mele., e Marinette. Nici nu vă puteți închipui cât sunt de fericit. Am dus-o pe Chloe în camera ei și m-am reîntors pe strada pustie, cu soarele aproape apunând. Trebuie să fac ceva mai întâi de toate. Ceva foarte important. 

 Marinette povestește: 

   M-am așezat pe marginea patului oftând. A fost pe-aproape. Ce tot spus? A fost la limită. Am fost pe cale ca identitatea mea să fie pusă sub semnul întrebării. Si asta nu e tot. Mai e și problema cu Chat Noir, care a atins dimensiuni catastrofale.Și faptul că m-am îndrăgostit de el face totul să fie și mai greu. Telefonul a început să vibreze în buzunar așa că l-am scos. Un mesaj de la Alya. " Avem ceva de discutat." Am privit ciudat mesajul. Ce s-a mai întâmplat acum? " Vin mai târziu pe la tine."  Și de ce îmi dă mesaj? De ce nu mă sună? Oare s-a certat cu Nino? Imposibil. M-am îndreptat spre fereastră, dar m-am oprit la mijlocul drumului fiindcă Chat Noir tocmai se hotăsâse să-și facă apariția. Mi-a aruncat un zâmbet fermecător, unul din zâmbetele lui caracteristice. Nu pot ignora tensiunea care există între noi. Oare și el o simte? 

- Chat Noir... Am dat eu să spus, dar el m-a întrerupt printr-o înclinare a capului. A făcut un pas și apoi încă unul și tot așa până a ajuns în fața mea. Am înghițit în sec. Ce naiba are de gând să facă? 

- Marinette, nu-mi pasă dacă mă vei urî după, a spus asta după și-a lipit buzele de ale mele atât de repede încât nici nu am avut timp să reacțiinez. Tot valul acela de energie m-a lovit ca o găleată cu apă rece, înviorându-mă. Buzele lui erau moi și ferme, iar sărutul lui unul fierbine, plin de speranță ca și când și-ar fi pus toate sentimentele în el. Gura lui a frământat-o pe a mea până am rămas fără răsuflare și am fot obligați să ne desprindem. I-am răspus la sărut. Dumnezeule mare, dar asta e...

- Știi că noi doi... Am spus eu gâfâind mai rău ca după un maraton. El părea să aibă aceleași probleme ca și mine. 

- Știu, a oftat. Tu iubești pe cineva, iar eu pe altcineva. 

    A ridicat din umeri încercât să mimeze indiferența. Dar știu că îl doare. Pentru că și pe mine mă doare. Mă doare că îl fac să sufere, atât pe el cât și pe mine. Asta nu poate fi dragoste. E otravă. Ne facem rău unul altuia. 

- Dar nu regret ceea ce am făcut, a murmurat asimilându-mi fiecare reacție. 

   Nici eu. Nu e ca și când l-aș fi trădat pe Adrien, nu? Nu. Adrien nici nu știe că exist, dar eu tot îl iubesc. Și pe Chat Noir îl iubesc. Am o problemă gravă. Eu regret? 

- Nici eu, i-am răspuns, iar un zâmbet i-a traversat buzele. Zâmbetul acela pentru care ai putea săvârși si crimă de om. Și o licărire stranie i-a apărut în privire. Întreb din nou: Ce are de gând? Și-a trecut un deget pe obrazul meu și a rânjit. 

- Asta poate însemna un singur lucru. Mi-am ridicat o sprânceană ceea ce a atras un alt zâmbet. Asta înseamnă că Chat Noir a reușit să te farmece. L-am lovit în braț jucăuș, însă el a început să se vaite ca un plângăcios și eu am scos limba la el. 

- Nimeni nu mă poate fermeca pe mine, nici măcar tu, am spus cu superioritate și mi-am pus mâinile pe piept. Dacă el poate fi îngânfat, pot fi si eu. Nici măcar nu știu ce tot fac. E ca și când am juca un joc de copii mici. 

- O, da! A explamat el izbucnind în râs și și-a apropiat chipul de al meu. Pot afirma cu certitudine că tu domnișoară ești îndrăgostită lulea de mine. L-am lovit din nou, însă zâmbetul doar i s-a lărgit ca și egoul lui de aseamenea. Auch! Asta a durut. Și-a frecat locul unde l-am lovit. 

- Nu sunt îndrăgostită de tine, m-am umflat în pene. Sunt îndrăgostită de altă persoană, tu ai spus-o. 

- Si de unde nu știi că eu sunt acea persoană, m-a contratacat el punându-mă pe gânduri. 

   Nu cunosc pe nimeni ca el în viața mea reală. Nu e nimeni așa de plin de sine și dornic să se afle în centrul atenție, dar dacă mă gândesc mai bine nici eu nu sunt Marinette când sunt Ladybug. Suntem două persoane complet diferite. Ar putea fi oricine. Chiar si Adrien? În minte mi-au apărut cuvintele Alyei. Nu, nu e Adrien. Aș fi stiut dacă era el. Sau mă înșel? 

- Pentru că sunt sigură că nu ești el. Era atât de aproape încât îi puteam simți respirația mângâindu-mi ceafa. Nu înțeleg rostul acestei discuții, de ce ne tachinăm reciproc? El a mârâit frustrat și mi-a încolăcita talia cu mânile ridicându-mă de pe sol și învârtindu-mă în aer. Am început să mă zbat în încercarea de a scăpa, dar fără niciun rezultat. E mai puternic ca mine. 

- Mă văd obligat să fac asta, a spus el nevinovat. Poftim, doar nu are de gând să mă fure sau mai știu eu ce? M-a lasat în jos ușor și fruntea i s-a lipit de a mea, ochii noștri unindu-se. Pregătește-te să fi fermecată, prințeso, a rostit și s-a îndepărtat pășind spre fereastră, eu privind buimacă în urma lui. A trecut pervazul și si-a întors capul spre mine. Sper să mă visezi, a mai spus și apoi a dispărut. 

    Ce naiba a mai fost și asta? Corecție, în ce naiba m-am bagat?!