Ladybug și Chat Noir (Marinette și Adrien)

Capitolul 16: Teddy

   Nu am mai așteptat nici măcar o clipă înainte să mă ridic din bancă îndreptându-mă spre ușă în urma lui Adrien. Strigătele încă răsunau vii răscolindu-mă cu totul. Au nevoie de mine. Acesta e singurul gând care mă încurajează de fiecare dată. Teama este depășită de adrenalină și curaj și de aici totul devine simplu. Am ieșit în coridorul slab luminat și am alergat amândoi în direcții total opuse. Regret să mint, dar astea-s riscurile meseriei și mi le asum total. M-am ascuns în debaraua îngrijitorului și am scos-o pe Tikky din geantă. 

- O altă problemă, Tikky, am anunțat-o, iar ea a încuviințat din cap. 

- Haide! A exclamat ea vioaie și totodată veselă. Stări pe care mi le-a insuflat și mie, plus dorul acut după acțiune și aventură care apărea de fiecare dată. 

- Tikky e timpul să mă transform! 

  Nu am mai așteptat niciun minut în plus. Am părăsit școala alergând, respirația mi se accelera, inima îmi bătea nebunește în piept, îmi simțeam pulsul zvâcnindu-mi. Mă simțeam vie și puternică. M-am oprit gâfâind când strigătele au devenit mai accentuate, știind că mă apropiam. Și atunci am văzut-o. 

    Era o fată, cu părul alb argintiu ajungându-i până la brâu, cu un ochi bandajat și cu un altul albastru ca safirul. În brațe ținea strâns un ursuleț jerpelit și plângea. Nu cu lacrimi, picături de sânge îi șiroiau pe obraji, iar atunci când atingeau pământul acesta se cutremura  violent. 

- Nu-i voi lăsa să ne facă rău, Teddy! Am auzit-o întrugând. Deci, akuma trebuie să fie în ursuleț, dar cum să mă apropii de ea și cum anume să il iau? 

  Am simțit o atingere ușoară pe umăr care m-a făcut să tresar și m-am pregătit să lovesc persoana, oricine ar fi ea. Doar că am dat de ochii verzi de pisică ai lui Motan Noir. Alarmă falsă. Nu o să neg faptul că am vrut să-l lovesc. Mi-a oferit un zâmbet de milioane. 

  - Ai nevoie de artilerie, domniță? M-am abținut din a-mi da ochii peste cap. 

 Adrien povestește:

  Era atât de aproape încât îi puteam simți parfumul îmbietor de lavandă combinat cu ceva dulce, ca... ciocolata. Nu o spun doar așa, chiar miroase ca o prăjitură. Mda, spuse băiatul care miroase a brânză. I-am putut observa încordarea de pe chip și privirea fixată asupra micii fetițe care tot continua să plângă provocând noi salturi ale pământului. Mi-am ținut echilibrul, punându-mi întreaga stabilitate în picioare. 

- Dacă prin artilerie te referi la tine, atunci da, mi-a răspuns aruncându-mi un zâmbet fugar. Cred că akuma e în ursulețul de pluș. M-a fixat cu privirea și am simțit cum mă pierd în ochii ei, în acei ochii ca o mare adâncă, scufudându-mă în ei. 

- Care e planul, domna mea? A rămas un moment pe gânduri ceea ce mi-a oferit prilejul necesar de ai examina fiecare trăsătură care o desăvârșește. Cum este posibil să mă îndrăgostesc de fiecare dată când o văd? Curajul, forța, determinate, puterea de care e capabilă o fac să fie perfectă. 

- Hmm... Nu am nici unul, dar tu pisi? Am pronunțat cuvântul pisi melodios fâcând sa mi se zbârlească părul de pe ceafă. 

- Ba bine că da. Am spus și nu am mai așteptat o altă invitație. Am apucat-o de talie și am ridicat-o la mine în brațe, în stilul mireasă și a început sa se zbată încercând să coboare. Un zâmbet periculos mi-a apărut pe buze. 

- Ai grijă, domniță, aș putea să te scap. Privirea ei înveninată m-a făcut să-mi înghit următoarele cuvinte. 

- Ce tot crezi că faci?! S-a răstit ea. E adorabilă și atunci când e furioasă. 

- Te ajut sa ajungi până la fetița posedată, i-am răspuns categoric, dar tot ce am primit a fost o încruntătură. 

- Pot să merg și singură. Înainte să-și termine fraza o zdrucinătură m-a zguduit și am fost la un pas de a cădea cu ea în brațele mele, însă în ultima clipă mi-am găsit stabilitatea și am continuat. 

- Uită de am spus. Am zâmbit victorios. Mai mult din cauza faptului că se afla așa aproape de mine. 

Marinette povestește: 

  Cineva să închidă motanul ăsta într-o cușcă. Chemați hingherii! Sau stai, ăștia-s pentru câini. Nu contează. Măinile lui erau înfășurate  în jurul taliei mele. Am răsuflat ușurată când m-am lăsat jos. 

- Nu-i voi lăsa să ne despartă, Teddy! O încruntătură i-a apărut pe chip când ne-a zărit și a țipat strângând cu forță ursul la piept. Cum aș putea să il iau. 

- Talisman norocos! Am strigat și în brațe mi-a apărut o cutie de bomboane. Ce ar trebui să fac eu cu asta? 

  Motan Noir tocmai se apropia de ea când o altă serie de zduduituri l-a făcut să-și piardă echilibrul și să cadă. Fata s-a îndreptat spre el râzând, dorind să-i ia miraculosul. Am alergat într-acolo. Mi-am folosit cutia de bomboane ca să-i tai calea și s-a întors spre mine. Perfect. I-am smuls ursul din mâini și l-am rupt, vata ieșindu-i la supafață, nu numai asta. Un fluture akumatizat a început să zboare așa că l-am prins cu yoyo-ul meu. 

- Ai termina cu relele, micuțule akuma. E timpul să te deposedăm! Pa-pa, micuțule fluturaș. 

  Motan Noir a ajuns în dreptul meu și mi-a întins pumnul. 

- Bate! Am spus noi la unison. 

-  Acum trebuie să plec, am zis și am dat să fac asta doar că m-am prins de braț și m-a oprit. 

- Am ceva pentru tine. L-am privit ciudat, dar am rămas pe loc. A scos da la spate un medalio cu un pandantiv în formă de buburuză. A venit mai aproape și mi l-a pus la gât, chipurile noastre fiind la o distanță de cinci centimetri. Mi-am trecut degetele peste pandantiv și i-am zâmbit. 

- E foarte frumos, Chat! Merci! I-am zâmbit recunoscătoate și am început să alerg în direcția opusă. 

De ce mi-a dat ăsta? Mai bine spus de ce ar face motănelul asta? L-am respins de atâtea ori încât nici nu pot să le număr și totuși... El...