I want to remember

Prolog

Acum cinci ani...

-Te iubesc Davina... spune Ryan ținându-mă de mână şi uitându-se în ochii mei

-Şi eu te iubesc Ryan! spun şi îl sărut

-Doamne... Eşti perfectă! îmi spune, apoi se uită înapoi la drum

-Şi, unde mergem acum? îl întreb uitându-mă şi eu în față

-Păi mama şi tata ne lasă să stăm la casa mea de lângă lac, deci, acolo mergem! spune şi mă trage spre el

-Bine... spun şi îl sărut pe obraz

-Rază de soare... Tu eşti raza mea de soare! spune el şi îmi sărută mâna, iar eu chicotesc

Privesc şi eu înainte, văzând cum maşinile trec pe lângă noi... Am pornit radio-ul maşinii, găsind un post care îmi plăcea având melodia Rihannei Pon de replay, una din melodiile mele preferate. Am început să mă bâțâi pe scaun făcându-l pe Ryan să râdă cu hohote. Dintr-o dată farurile unui camion se aflau în fața noastră, iar eu am început să țip. Ryan a tras de volan făcându-ne să derapăm de pe drum şi să facem un arc de 270°. O durere insuportabilă s-a abătut asupra mea, iar apoi totul este negru...

Ryan's POV

Ochii mi se deschid uşor, pentru puțin timp văzând în ceață. Tot ce ştiu este că un tir a intrat în contrasens, iar ca să evit asta am derapat de pe drum... Stai... Davina e cu mine în maşină. Mă uit în dreapta şi o văd pe ea sângerând. Am început să încerc sa deschid uşa şi am reuşit, m-am dus pe partea Davinei şi am forțat uşa până câmd am reuşit să o deschid. Am scos-o de acolo şi am luat-o în brațe, după am mers cam la 50m distanță de maşină. M-am aştezat în genunchi ținând-o în brațe, nevrând să îi mai dau drumul. Lacrimile începuseră să apară pe fața mea ca un râu ce curge neîncetat.

-Davina, te rog... Nu mă părăsi! spun eu în şoaptă. Ajutor, să mă ajute cineva! țip cât de tare pot, iar apoi o strâng din nou pe Davina la piept

O maşină se oprise, din ea coborând un bărbat îndreptându-se spre mine...

-Domnule, vă rog... Sunați la poliție, salvare, ceva... Nu vreau să o pierd! spun uitându-mă la el

-Stai liniştit băiete... Deja sunasem... O să fie aici în câteva minute... Dar cum s-a întâmplat asta?

-Mergeam, un tir a intrat pe contrasens şi ca să evit un accident am provocat altul, iar tirul ăla a plecat de aici... spun, dar apoi aud urletul sirenelor ce se apropriau de noi

Au oprit ambulanța lângă mine şi Davina, apoi echipajul au luat-o din brațele mele şi au întins-o pe targă. Eu am mers de unul singur, iar în toată agitația cu Davina nici nu mi-am dat seama de sângele care mi se scurgea încă de la arcadă.

***

Sunt la spital, mai bine zis pe holurile acestuia, aşteptând răspunsuri de la doctorii care se tot plimbă prin zonă şi niciunul nu se uită la mine de parcă aş fi un suflet gol sau mai bine zis o fantomă. Tatăl Davinei a ajuns aici acum cinci minute, iar acum îi pot observa şi pe părinții mei cum se îndreptau spre noi.

-Ohh, dragule, eşti bine? spune mama când ajunge în dreptul meu

-Nu eu sunt pe un pat de spital din cauza unui tir nenorocit... Oricum m-au colsuntat deja...spun nervos

-Ryan, nu ai dreptul să îi vorbeşti aşa mamei tale! mă mustră tata

-Nu îmi pasă... Fata de care sunt îndrăgostit stă la un pas de moarte, iar voi vreți să am timp de grijile voastre?! Nu mulțumesc... Sunt bine, acum plecați! spun eu rapid, în timp ce un doctor iese din salonul ei

-Cum se simte? îl întreb imediat

-Este bine, dar lovitura craniană i-a atins un nerv şi... spune, dar se opreşte

-Şi... Şi ce? țip eu

-S-ar putea să aibă amnezie... Iar dacă o are s-ar putea să nu îşi mai amintească ultima perioadă din viața ei sau ceea ce face legătură cu accidentul.

Cerul parcă mi-a căzut în cap... Pur şi simplu m-a uitat... Ultimul an petrecut cu ea s-a dus pe apa sâmbetei... Ea chiar nu îşi aduc aminte de mine... M-a uitat din cauza unui accident nenorocit...

-E numai vina mea că m-a uitat! spun, iar apoi pumnul meu face contact cu unul dintre pereții spitalului