I want to remember

Capitolul 15

Bun, cum ştiu că majoritatea nu citesc ceea ce se scrie la sfârşit m-am gândit să scriu aici. ARE ROST SĂ CONTINUI CARTEA? VĂ PLACE SAU NU?Pentru că eu văd doar steluțe(aşa îmi place mie să le numesc) din partea voastră...

-Ryan, scumpule, te rog... Nu mai glumi aşa cu noi! Spune Miranda

-Nu este nicio glumă, mamă! Adaugă Ryan serios

-Nu se poate, eu nu accept acest copil! Singurul copil pe care îl accept ca şi nepotul meu este copilul Amandei! Strigă Joshua

Respirația mea e accelerată, bătăile inimii îmi sunt la fel de accelerate,capul îmi vâjâie, iar picioarele... Simt cum mi se transformă uşor uşor în gumă. Le tot auzeam vocile, care de care mai purernică, dar nu mai puteam desluşi cuvintele ce şi le rosteau unul altuia. Ochii mi se îngreunează, iar pentru a-mi putea menține echilibrul mă prind de brațul lui Ryan.

-Nu mă simt bine... Chiar deloc! Spun eu uşor

Ryan's POV

-Nu mă interesează, tată, ăla nu e copilul meu! Cine ştie cu cine s-a culcat aia şi vine să-mi arunce mie un plod pe cap! Strig eu

-Nici pe mine nu mă interesează că ea e însărcinată cu tine! Îmi răspunde țipând la rândul lui

Dintr-o dată Davina mă prinde de braț, iar toată atenția mi se îndreaptă asupra ei. Este palidă, nu a mâncat nimic azi...

-Nu mă simt bine... Chiar deloc! Vocea ei se aude uşor, încât cred că doar eu am auzit-o

Pricioarele îi cedează şi ajunge aproape să cadă, dar o prind la timp. O iau în brațe în stil mireasă, ea punându-şi capul pe pieptul meu. Trec printre părinții mei şi mă îndrept spre camera mea. După ceva vreme de chinuit să deschid uşa, reuşesc... Iar mare mirarea îmi este că Amanda se află pe patul meu.

-Ori ieşi de bună voie din casa mea, ori ieşi forțat! Tu alegi! Spun indiferent

-Poftim? Ryan, e copilul tău! Spune ea apropriindu-se de mine

-Nu mă interesează! Singurul meu copil este cel din rodul iubirii mele cu Davina, nu cu o târfă ca tine! Adaug eu

-Dar, Ryan...

-A spus să ieşi, Amanda! Vocea finței firave din brațele mele se face auzită

-Cum îmi poți vorbi aşa?! Întreabă ea ofensată

-Uite, Amanda, nu mă mai căuta de acum în colo, eu am de creat o familie acum, nu mai am timp de proaste! Aşa că vreau să ieşi din casa şi viața mea! Mârăi la ea

-Nu e ultima dată cănd mă vei vedea Ryan, iar cu tine, cățea ce eşti, nu am terminat aici! Spune ea şi pleacă

Oftez şi îmi dau ochii peste cap, o aşez cu mare grijă pe pat, punându-mă în genunchi lângă pat.

-De ce nu ai mâncat astăzi, Davina?! O mustrez eu

-Nu am vrut... Spune ea uitându-se la mine

-Cum să nu vrei, Davina? O întreb

-Pur şi simplu! Nu mă mai certa atât dacă tu ai fost cu mine toată ziua! Strigă la mine

-O să merg să îți pregătesc ceva de mâncare! Iar tu o să stai aici, bine? Spun de parcă ar fi un copil mic, iar ea aprobă, apoi se aşează mai bine în pat.

***

După ce i-am adus de mâncare şi după ce a mâncat Davina s-a pus la pieptul meu apoi s-a culcat. Este obosită, toată drumeția asta din oraş în oraş, iar cearta cu ai mei au obosit-o şi mai mult, chiar dacă doar a asistat la ea...

O privesc cum stă ghemuită la pieptul meu, parcă lipsită de apărare şi lăsată pe grija mea. Fața ei nu exprima nici măcar o emoție, era lungă şi lipsită de orice grijă. Mâna ei era pe pântecul care încă nu îşi luase forma sa normală, încă poate trece neobservată.

Privirea mea rămâne fixată pe abdomenul ei. Ştiind că acolo se alfă rodul iubirii noastre, acolo se află copilul nostru, viitorul nostru, mă face să fiu cu mult mai fericit şi cu mai mult chef de viață... Iar eu pot jura că următoarele şapte luni vor trece al naibii de greu datorită micuțului.

Ştiu că Davina nu se aştepta să fie mamă atât de devreme, de asta probabil că a şi fugit ieri de mine, dar nu putem fugi de responsabilități, iar ele vin când te aştepți mai puțin. Stau şi mă gândesc, o dată cu venirea copilului pe lume ce se va schimba? Relația mea cu părinții oricum nu este bună în momentul de față, deci copilul nu o poate înrăutăți mai mult decât este deja... Trebuie să fac ceva, să fac un pas important în relația noastră, mai ales că urmează să avem un copil. Dar ce să fac?

Gândurile îmi sunt întrerupte de o bataie în uşă, iar apoi spun un "Intră!" liniştit ca mai apoi uşa să se deschidă, pe ea intrând verişoara mea, Clarissa.

-Moment prost? Întreabă ea cu o sprânceană ridicată

-Nu, niciodată nu e! Spun în timp ce o aşezam pe Davina cu, capul pe pernă

-Deci, din nou la Davina... trage concluzia

-O iubesc, Clarissa... În plus, e însărcinată, cu mine chiar! Adaug eu.

-Poftim?! Se miră ea imediat, ridicând tonul

-Da Clarissa, e însărcinată! În şase săptămâni chiar! Spun cu zâmbetul pe buze.

-Sunt foarte fericită pentru tine! Spune ea îmbrățişându-mă

-Doamne, de când aşeptam asta! Chiar o să fiu tată, tu ştii cum se simte asta?! E extraordinar, nici nu ştiu ce cuvinte să spun când ştiu că în pântecul ei se află acum o măslină, un punct ce cu timpul va creşte şi va ajunge un copil, copilul meu mai exact! Cuvintele îmi ieşeau pur şi simplu pe gură, fără a găsi vreun mod sau vreo textură

-Cred că ştiu ce vrei să îmi exprimi acum, Ryan! Mă mărit şi mai sunt şi însărcinată! Adaugă ea

Sprâncenele mi se ridică, ochii mi se fac cât cepele. O iau în brațe pe Clarissa neştiind ce să spun sau cum să reacționez. Îmi este ca o soră, sunt foarte fericit pentru ea, ştiind că Travis o iubeşte mult. Tipul ăla a îndurat atăta interogatoriu cât de la mine, părinții mei şi părinții ei încăt cred că nici măcar un criminal în serie nu ajunge să fie interogat atât de mult sau atât de aspru cum a fost el.

-Perfect! Sunt foarte fericit pentru voi, Clarissa! Dar când este nunta ta? Întreb eu cu interes, bineînțeles

-Peste trei săptămâni, nu vreau să se vadă sarcina! Spune ea zâmbind

-Perfect, mă vei ajuta cu ceva! Spun frecându-mi palmele malefic

NEEDITAT! Cine mai e treaz la ora asta? Nimeni... Oricum, ce credeți că are Ryan în plan?