I want to remember

Capitolul 18

Nu ştiu cum să îți spun asta prin vorbe, aşa că o fac în scris. Ştiu că eşti uimită de ceea ce e în mica cutiuță, care înainte stătea liniştită pe aceste bucăți de hârtie. Pentru început aş vrea să îți spun cât de mult te iubesc, aşa că o să încep. Davina, te iubesc atât de mult încât pentru tine am stat cinci ani de zile fără nimeni altcineva ştiind că tu te vei intoarce şi vei fi din nou în viața mea. Ştiam că indiferent de ceea ce ne pregătea soarta tu vei avea loc mereu în dreapta sau stânga mea -depinde de preferința ta- şi cu micii năzdrăvani în fața mea. Abea aştept ca gemenii să se nască, dar înainte de asta aş vrea să-ți pui acel inel pe deget, care va fi un semn al promisiunii mele fața de tine, aceea este : "Promit că voi fi lângă tine şi în cele mai grele momente!"... Da, acesta e un mod mai subtil de a-ți spune "Vrei să fi soția mea?!"

Termin de citit scrisoarea lui cu lacrimi în ochii, îmi vine atât de tare să strig "Da!" din toți plămânii mei, dar nu pot face asta, pentru că sunt într-un spital.

Privesc corpul lui Ryan lipsit de viață, parcă, şi mă las pe spate încât să stau câtuşi de puțin relaxată.

Uşa salonului este deschisă cu putere fiind trântită la propriu de perete, astfel scoțând un sunet asurzitor şi făcându-mă să mă ridic de pe fotoliul pe care eram aşezată. La tocul uşii erau părinții lui Ryan si minunata actriță, Amanda. Mă înnec cu aerul şi tuşesc rapid

-Ieşi afară, strigă mama lui Ryan la mine.

-Poftim?! Să ies afară?! Tu eşti țignită?!

-Nu însemni nimic pentru fiul meu, strigă din nou la mine.

-Dacă nu însemnam nimic pentru fiul tău de ce m-ar fi cerut în căsătorie, o întreb cât de calm pot.

-Fiul meu nu ar face aşa ceva, spune şocată.

-Ei bine... Se pare că nu îți cunoşti copilul, uite dovada, doamnă Harris, spun ca mai apoi să ii arăt inelul proaspăt pus la deget si ies din încăpere.

Pe cât de nesuferiți mi se par acum, pe atât sunt şi părinții lui, nu ii suport, sincer, dar e dreptul lor. Singurul lucru ce mă deranjează la vizita lor este că o anumită persoană mincinoasă s-a gândit să-şi facă apariția împreună cu ei...

Serios vorbind, nu ştiu care estd problema lor de nu mă acceptă... Nu le-am făcut nimic rau! Eu mă comport aşa cu ei datorită comportamentului lor şi dezgustul lor ce îl au față de mine... Chiar atât de enervanta sunt încât să nu mă accepte în viața fiului lor?

Pe mâna mea cade o lacrimă de pe fața mea, făcându-mă să realizez că plângeam... Prima care iese din micul salon este mama lui.

-Tu i-ai făcut asta, mă acuză ea.

-Nu i-am făcut nimic, spun eu încet.

-I-ai sucit mințiile!

-De ce nu mă suporti, huh?! Ce ți-am făcut să ma urăşti aşa de tare? Mai bine zis, ce v-am făcut?

-Poftim?! Ce ne-ai făcut?!

-Da... Nu țin minte să mă fi purtat groaznic cu voi... Poate doar în părțile în care v-ați purtat cu mine ca adineauri...

-Nu ne-ai făcut nimic... Personal, dar mi-ai rănit fiul prefăcându-te că nu îl recunoşti...

-Nu te urăşti, o întreb ignorând propoziția ei de mai devreme.

-Poftim, exclamă ea.

-Nu te urăşti să ştii că i-ai băgat pe gât o femeie fiului tău, o femeie pe care nu o iubeşe sau măcar îl atrage? Eu m-aş urâ pentru asta... M-aş simți ca ultima femeie de pe Pământ, şoptesc eu privind în gol.

Mă priveşte clipind des. Îmi pun mâna pe pântec şi închid ochii. Îmi mângâi pântecul zâmbind.

-Cănd am aflat de ei am fugit, ştii, nu?

-Poftim, întreabă ea.

-Când am aflat de sarcină am fugit, l-am lăsat în lace pe fiul tău! Eram gata să îi cresc de una singură cu banii pe care îi aveam deja economisiți şi din salariul ce urma să îl am la un job de tot rahatul, dar repet, eram gata să îi cresc de una singură. Nu am fugit la fiul tău să-l anunț că va fi tată, precum Amanda...

-Nu te cred, îmi zice ea furioasă.

-Atunci aşteaptă-ți fiul să se trezească şi intreabă-l, spun şi mă uit la ceasul de la mâna stâng ce indica ora 5 dimineața, eu o să plec, răsăritul va fi curând... Mă voi duce să mă odihnesc câteva ore şi voi reveni.

Plec prin spitalul uriaş şi ies înafara lui. După ce îmi aduc aminte că eu am venit cu ambulața în care se afla Ryan îmi daubo palmă mental. Îmi scot telefonul din hanorac şi îmi apelez sora, iar ea după al patrulea ton răspunde.

-Ce s-a întâmplat de mă suni iar în toiul nopți, mormăie ea.

-Poți să vi să mă iei de la spitalul Sf. Patrik?

-Eşti la spital? Ce naiba ai făcut? Esti bine, nu?  Gemenii sunt bine?

-Eu sunt bine, gemenii sunt bine, Ryan a făcut un accident, iar acum este în comă, au venit părinții lui aici şi eu vreau să plec... Şi nu e niciun taxi prin zonă acum...

-Vin în cinci minute, spune şi îmi închide telefonul.

***

Sunt în fosta mea casă la masă cu Sarah şi micul Drew.

-Andrew, te rog, du-te şi culcă-te... O să fi obosit mâine la şcoală, spun eu punându-mi capul pe masa de lemn.

Andrew îşi dă ochii peste cap şi pleacă în camera lui. Oftez şi mă ridic de la masă, merg în fosta mea cameră luând lenjeria intimă de care aveam nevoie şi nişte pijamale, ca mai apoi să mă îndrept spre baie, unde cu 20 de minute în urmă am pornit apa pentru a umple cada.

Îmi dau jos stratul de haine şi intru uşor în cada plină. Stau întinsă cu apa până la umeri şi mâinile uşor le abdomenul meu. Este destul de umflat încât să par că sunt însărcinată în cinci luni, dar eu am decât trei luni şi jumătate. Îmi îngrijesc coprul, iar când observ că apa s-a răcit ies din cadă şi încep să mă şterg şi apoi mă îmbrac. Când ajung in cameră observ telefonul sunând, iar apelatul este un număr pe care nu îl am trecut în agendă.

NEEDITAT**