M-am ridicat ușor din patul în care eram "legată" și am fugit după doctorul ce mă îndruma spe locul în care se aflau copiii mei. Am ajuns în fața unui salon de terapie intensivă, iar ei, amândoi, erau în acelaşi incubator ținându-se de mână.
-Ei... Sunt copii mei?
-Da, aceştia sunt, el este cel mare, spune arătând spre cel din dreapta.
-Deci, tu eşti Steven, iar tu Jake... De ce cred că o să îmi dați bătăi de cap? Pot să îi țin?
-Cu siguranță, eu o să mă las să vă petreceți momentul acesta singuri, spune doctorul şi pleacă.
L-am luat pe Steven în brațe, iar Ryan pe Jake. Mă uitam la ei cât de micuți, firavi şi slăbuți erau, puțin peste jumătate de kg... Lacrimile nu s-au sfidat să apară. Eram fericită, ba nu, eram extrem de fericită!
-Ryan, cum o să ne recunoaştem copii?
-Tu eşti mama lor, ar trebui să îți dai seama singură!
-Da, ar trebui... Dar totuşi, sunt destul de asemănători micuții, spun apoi zâmbesc catre el.
-Viața noastră va fi cu mult mai interesantă!
Bun, probabil o să ma urâți pentru acest capitol, dar toată inspirația mea pentru subiectul acesta s-a dus pe apa sâmbetei, nu mai am inspirație şi am decis ca adesta să fie ultimul capitol, cel putin pentru moment...
CITEȘTI
I want to remember
General FictionDavina Claire, la vârsta de 17 ani este imiplicată într-un accident de maşină ceea ce o face să îşi uite primii ani de liceu. Dar ce se întâmplă când în aceşti ani îşi întâlneşte sufletul pereche şi îl uită? Cum va reacționa când îl va revedea după...
