I want to remember

Capitolul 9

-Deci, o să fie un picnic pentru ziua mea de naştere? zic eu amuzată

-Da poftim? Acum încă îți este foame?! Nu mai mănânci nimic... Bine, nimic înafară de mine! spune el şi începe să ma sărute cu ardoare

-Nebun de legat ce eşti! spun muşcându-mi buza

-Nu mai face asta, sau jur că nu o să răspund pentru faptele mele! mă amenință el furios

-Să fac ce! zic şi îmi muşc intenționat buza din nou

-Arghhh... Nu o să mai ai de ce să muşti! spune el şi începe să mă sărute

Uşor ajug pe spate cu el deasupra mea. Sărutul nostru este unul sălbatic şi dulce în acelaş timp. Lipsa de aer ne-a făcut să ne despărțim din sărut, unindu-ne frunțile.

-Dacă o facem, măcar o facem în casă! spun ca mai apoi să începem să râdem

-Deja dependentă, domnişoară Claire? întreabă zâmbindu-mi ştrengăreşte

-De dumneavoastră, domnule Harris? Cu siguranță! spun şi îl trag într-un sărut

-Nu îmi mai zice aşa! Niciodată! spune serios

S-a uitat în ochii mei, ca mai apoi să se încrunte, făcându-l să fie şi mai serios. Se dă de pe mine şi se pune pe locul în care era înainte de a începe mica noastră "distracție". Îl privesc nemişcată ceva vreme, aştept să scoată un sunet, să facă ceva, doar stă şi priveşte în gol.

-Ryan, ce este? întreb punându-mi mâna peste a lui

-Nu este nimic... Nu semăn cu el, nu-i aşa? mă întreabă panicat

-Cu tatăl tău?! Nu! Tu eşti dulce! El este un babac morocănos! spun în timp ce palmele mele se aflau pe fața lui

-Doamne, te iubesc atât de mult! îmi spune el şi mă sărută

Răspund sărutului, dar replicii lui nu am cum. O parte din mine vrea să îi întorc vorbele, dar cealaltă îmi spune să mai aştept.

-Ryan... spun dar mă opreşte

-Nu trebuie să îmi întorci vorbele dacă asta e ceea ce te frământă. Cel puțin eşti lângă mine. spune el zâmbitor

-Dar... Tu mi-o spui cu atâta ardoare chiar dacă ştii că nu o să-ți răspund... spun privindu-mi degetele

-Eu asta simt şi asta fac. Dacă simt ceva o spun, ştiai foarte bine asta! Dar acum nu pentru că ai uitat totul, dar voi face cumva  să îți aminteşti! spune el uitându-se în ochii mei

-Şi eu vreau. Vreau să îmi amintesc!

-Davina... Tu vrei asta, dar dacă nu reușești? Dacă nu o să îți mai  revină amintirile? spune el

-De ce te gândești la ce este mai rău?!  Mă uit la el de parcă ar fi un mic copil ce plânge după înghețata ce i-a căzut pe asfalt

-La ce vrei să mă gândesc? La câmpii cu flori colorate și multă iarbă? La curcubee și unicorni? Zi tu la ce ai vrea să mă gândesc! Spune el ridicând tonul

-Uite Ryan, nu știu ce te-a apucat de faci așa, dar mai bine te-ai calma! Zic eu uitându-mă în ochii lui

Ryan a pufăit și s-a ridicat în picioare ca mai apoi să se plimbe într-un cerc. Cu mâinile la spate și o privire gânditoare ce i se așternuse pe față. Eu îl priveam cu regret și cu dezamăgire. Nu puteam crede că el îmi face una ca asta... Nu credeam că se va ajunge la asta, nu credeam că o să se ajungă la asta...

Mă ridic în picioare oprind cercul în care se tot învârtea.

-Ai să amețești dacă o să continui să te tot învârti în cerc. Spun în timp ce îl prind de umăr.

-Să știi că deja am amețit. Spune el, iar eu încep să râd.

-Dacă ești tembel eu ce să îți fac? Să te țin de mânuță ca pe un copil și să îți spun să nu mai faci lucruri? Zic eu amuzată.

-Nu ar fi o idee rea! Zice el râzând și luându-mi corpul în brațe.

-Ești un nebun. Știai asta? Zic eu dându-i palme pe spate

-Nu e ceva nou, crede-mă. Acum cred că ar fi bine să stau jos! Zice el în timp ce mă eliberează din îmbrățișare, ca mai apoi să se așeze pe pătură de pe care ne ridicasem, iar eu urmând aceiași pași.

Îl privesc cum încearcă să ia câte ceva, dar nu poate din cauza amețeli, iar asta mă face să râd ca o nebună. O dată cu declanșarea râsului meu, care nu poate fi întrecut de oricine, privirea lui serioasă se îndreaptă către mine. Eu mă opresc din râs, pentru că râsul meu este contagios, dar și gălăgios.

-Mai că îți uitasem râsul. Îmi zice el și îmi dă o șuviță după ureche.

-Râsul meu este ciudat! Chiar foarte! Zic eu și îmi pun mâna peste gură

-De ce ți-e rușine cu râsul tău? E prea fermecător! Zice el arătându-și dantura perfectă

-Poftim, zici că râd ca un raton! Sau mai bine zici că râd ca o zebră... Nici măcar nu știu dacă animalele astea râd! Spun și îmi pun mâinile în sân.

-Nu, tu râzi ca și cum ai fi o pisică în călduri! Îmi face el cu ochiul, iar apoi rade

-Tembelule, eu nu miaun ca o nebună! Eu doar râd! Zic în timp ce incercam să îl lovesc în locul în care soarele nu răsare niciodată

-Nu mă lăsa fără moștenitori, asta o să te doară si pe tine cândva! Îmi spune el punându-și mâna protectiv

-Eu pot avea copii, dar nu cu tine! Îi zic după care îi scor limba ca un copil mic

-Așa e, tu ești deja un copil, ce îmi mai trebuie altul de crescut? Zice el și mă trage aproape de el

-Copil este ala de trei ani, eu am douăzeci și trei de ani! Spun eu mândră

-Dar cu ce cifră se termina vârsta ta? Zice el superios

-Trei... zic cu jumătate de gură

-Atunci taci, pitic! Spune el și accentuează ultimul cuvânt

Voiam să îi spun mult mai multe, dar nu am vrut să fiu rea tocmai de ziua mea. Am timp să gândesc negativist mâine, dar astăzi este o zi specială pentru mine și nu o voi încărca cu sentimente sau gânduri negative.

Needitat