I want to remember

Capitolul 13

Stau pe canapeaua Jennei privind albumul ei foto de la nuntă. Are atât de multe amintiri haioase de la nuntă, încă de la şedința lor foto. Cine ar fi crezut că Jake s-ar fi băgat, la propriu, sub rochia ei sau că ar lua-o în brațe ca s-o arunce în mare... Săraca Jenna, a trebuit ca după să meargă să îşi spele rochia până la ora pregătită pentru primirea oaspeților la salon.

-Doamne, şi aici Jake a băut bere ca la petrecerile alea din campus, când trebuia să stai în cap! Spune ea şi începem să râdă

Soneria începe să sune, bătăi în uşă se aud, iar Tracy începe să plângă.

-Du-te la uşă, mă duc eu la Tracy! Spun eu zâmbindu-i

Mă îndrept spre camera micuței şi când ajung în aceasta o surprind ore Tracy plângând în pătuț. Merg spre ea şi o iau în brațe apoi încep să vorbesc cu ea.

-De ce plânge fata? Spun eu şi o legăn uşor uşor Nu mai plânge, nu e bine! Spun eu şi îi ştergeam micile lacrimi ce se aflau pe obrăjorii ei micuți şi rozali

-Îți stă bine cu copil. Aud de o dată o voce atât de cunoscută încât mă face să înghit în sec, bine că sunt încă cu spatele la uşă

-Ce cauți aici? Întreb calm legănându-mă dintr-o parte în alta adormind-o pe Tracy

-Cum adică? Pe tine te căutam Davina! Spune el de parcă nu ar fi evident

-Nu o să mă întorc la tine, Ryan! Spun eu ferm

-Avem un copil! Spune el şi îl aud cun se aproprie de mine

-Nu e copilul tău! Spun calm

-Davina, nu mă minți! Spune el cu speranță în glas

-Nu te mint... Copilul este al lui... Jason! Spun eu aşezând-o pe Tracy în patul ei

-Davina, nu mă minți! Spune el nervos prinzându-mi mâna şi întorcându-mă cu fața la el

-Nu ştiu de tine, Ryan, dar eu sunt epuizată. Mi-ai fost de ajuns pentru o zi, vreau să mă odihnesc! Spun eu nervoasă şi mă dau într-o parte şi ies din cameră cu el pe urmele mele

-Davina, uită-te în ochii mei şi spune-mi că nu e copilul meu, că nu mă iubeşti şi că vrei să dispar din viața ta şi o voi face! Spune el nervos, iar eu mă întorc

-Nu e copilul tău, nu te iubesc şi vreau să dispari din viața mea! Spun uitându-mă în ochii lui

-Minți! Spune şocat

-Ai vrut să ți-o spun pivindu-te în ochii, am făcut-o... Acum vreau să pleci! Spun eu arătându-i uşa

-Asta nu se termină aici Davina! Spune serios şi pleacă trântind uşa care a scos un zgomot asurzitor de m-a făcut să tresar

Fața mea începe să fie acoperită de lacrimi rapid, îmi vine să țip, dar mă abțin. Picioarele nu mă mai țin, aşa că am ajuns să stau în genunchi plângând. Jenna ajunge imediat la mine şi mă prinde de umeri.

-L-am alungat, Jenna! Spun eu printre lacrimi şi suspine

-Shhht... Calmează-te, dacă te iubeşte nu va renunța aşa de uşor la tine! Spune ea luându-mă în brațe

Ryan's POV

Cum am putut face asta? De ce m-a mințit în față? De ce nu mă acceptă înapoi? De ce a zis că e copilul lui Jason? Nu putea să spună si ea pe altcineva? Doar pe pămpălăul ăla l-a pus?! Nu îmi pasă de Amanda sau de copilul ei din flori, pentru că am făcut-o doar o dată și eram protejați! Deci Amanda îmi pune în cârcă o responsabilitate care nu este a mea, iar Davina o păstrează pentru ea. Sunt atât de diferite... De asta o iubesc pe Davina, este mereu puternică.

Sunt în mașină masându-mi fruntea ca un nebun și căutând o soluție. O soluție salvatoare care îmi va aduce iubita și viitorul copil acasă. Nu o să mă las până nu o să îi aduc cu mine acasă, chiar dacă asta înseamnă că voi dormi într-o mașină câteva zile la rând, dar nu o să plec din fața cuții ei.

Davinas POV

De ce îmi face una ca asta?! Nu poate să plece de aici? Să își ia mașina și să plece din orașul ăsta, pentru că dacă nu o face curând jur că voi ieși după el și îl voi goni! Pe cine cred că păcălesc? O să îl chem în casă, poate putem avea o discuție ca niște oameni normali, nu?

Îmi iau inima în piept, pătura peste mine și merg la el. Ce o fi, o fi! Mă aproprii ușor de mașina lui apoi bat în geam, el dându-l în jos.

-Putem vorbi ca niște oameni normali? În casă?! Îl întreb eu

-Poftim?! Sigur! Spune el ieșind in mașină și mergem amândoi în casă

-De ce ai venit? Spun eu încet

-De ce nu? Îmi răspunde el la întrebare cu o altă întrebare

-Serios, de ce ai venit până aici? Îl întreb încă o dată

-Pentru că te iubesc! Spune când închide ușa în urma lui

-Amanda? Cu ea ce se întâmplă? Întreb eu indiferentă

-Uite Davina, jur, m-am culcat doar o dată cu ea, și aveam prezervativ, crede-mă, ăla nu e copilul meu. Nu are cum! Spune el așezându-se pe canapea

-Uite, nu știu cum faci, dar vreau să știu dacă ăla e copilul tău! Pentru că cel pe care îl port eu e al tău... Spun înghițind în sec

Ryan începe să zâmbească apoi mă strânge în brațe, ca mai poi să simt lacrimi pe umărul meu.

-Ryan?! Plângi? Spun eu luându-i fața în palmele mele

-Sunt atât de fericit! Sunt tătic, și ai spus-o chiar tu! Spune entuziasmat Sunt tată! Stigă el din toți plămânii făcându-mă să râd

-OK, gata! Hai să vorbim... Spun eu trăgându-l de tricou

-Gata, m-am calmat! spune el și își aranjează tricoul și își drege vocea

-Bun, deci ce vom face în continuare, pentru că eu nu avortez dacă îmi vor cere ai tăi asta! spun serioasă

-Ce?! Tu ești nebună! Nu mă interesează ce vor zice ei! 

-Un lucru la care suntem de acord! spun zâmbind

-Deci... Ce este?! Întreabă el nerăbdător

-Nebunule, nici nu știu în câte săptămâni sunt însărcinată, d-apoi ce sex este! Asta afli când ești în luna a cincea! spun eu dându-i un capac

-Deci... Ce altceva mai știi despre micuț? Întreabă el

-Azi am aflat de Măslinuță, așa că nu am avut timp să merg să fac un control amănunțit! Spun eu încruntată

-Perfect, mergem acum! Spune el ridicându-se din nou de pe canapea

-Tu ești nebun? E ora unsprezece noaptea! Zic eu serioasă

-Da, mergem mâinie! Spune el serios

NEEDITAT...

Capitolul ăsta a venit mai repede de cât mă așteptam. Are rost să o continui?! Adică doar like-uri sunt la cartea asta...