El e demonul meu /Terminata/

3.Mă urmăreşti?

Am auzit strigătul Mirei şi am realizat că e dimineaţă.Mă întreb oare cum e posibil să visez ceva care pare atât de real.M-am dezvelit uşor şi am coborât din pat .Am aranjat pătura uşor,apoi m-am  imbrăcat cu hainele mele cele gri,mi-am luat teneşii în picioare şi am ieşit din cabană.Toată lumea era afară şi se îndrepta spre sala de mese.M-am uitat in toate parţiile,încercând să o caut pe Mira cu privirea,dar nu puteam să o zăresc,din cauza hainelor,toate erau gri.Am pornit şi eu spre sala de mese,încercând să nu mă gândesc că trebuie să mănânc iar scârboşeniile alea,care nu aveau nici un gust sau cel puţin un gust suportabil.Am intrat în sală şi m-am aşezat la masa mea.Am aşteptat să primesc mâncarea,care arăta dezastruos.Carne sau cauciuc?Mai bine nu mănânc,oricum mi-a pierit pofta.Am ieşit din sala de mese şi m-am îndreptat spre bibliotecă.Am intrat în clădirea mare,unde se aflau şi dormitoarele profesoarelor şi ale bucătăreselor.Totul  era gri şi sinistru,încât îţi era frică să intri şi în bibliotecă,pentru că la intrare te  întâmpina o bătrânică cu chipul plin de riduri,mică şi cocoşată,ce te privea insistent , prin ochelarii ce stăteau pe nasul cârn.M-am dus şi mi-am luat de pe raft o carte de literatură,pe care am deschis-o cu grijă pentru că era atât de veche încât filele îi cădeau.M-am aşezat la masa de la fereastră şi mi-am scufundat privirea în carte.Am privit pe geam  şi am văzut aceaşi siluetă neagră,aşa că am trântit cartea la loc pe raft şi am ieşit fugind din bibliotecă,intrând pe holul gri,îndreptându-mă spre uşă,dar când să apăs pe clanţă să deschid uşa,tipul ciudat de la focul de tabără îşi făcu apariţia.Cred că de această dată pe el l-am văzut pe fereastră,pentru că purta acelaşi hanorac negru,dar de ce negru şi nu gri?

-Tu mă urmăreşti?   i-am spus pe un ton răspicat.Ştiu că probabil este doar o întâmplare că am dat  de el aici,dar şi aseară mă privea dubios.Ce era de făcut?Să îi spun că probabil din cauza lui  am avut cel mai real coşmar şi că îmi  e frică să  mai stau singură în cabană?Sigur m-ar crede o nebună,ceea ce clar nu sunt.

-Atât de importantă te crezi?De ce te-aş urmării?Eu mă duc la bibliotecă,şi oricum nu trebuie să îţi dau explicaţii.  Din tonul lui îmi puteam da seama că nu  este cel mai sociabil tip pe care l-am cunoscut şi că e clar că nu mă doreşte în preajma lui,aşa că i-am făcut loc să treacă şi am ieşit pe uşa.

Am pornit pe cărarea ce ducea spre cabana mea şi care trece prin faţa geamului de la bibliotecă.Mi-am întors capul şi am privit cu  coada ochiului pe fereastră.Era acolo şi mă privea.Am întors capul şi am continuat să merg până am ajuns la cabana mea,dar fix atunci am auzit la megafon vocea directoarei ce ne chema în sala de şedinţe pentru a  ne comunica ceva.Urăsc sala aia,e aşa mare si sinistră,cu bănci din lemn şubred ,ce se chinuie să reziste unei greutăţi normale,pereţii cu tablouri şi lumânări vechi ce probabil nu au fost folosite niciodată,dar care fac sala să para o sală de tortură.

Atât de repede am ajuns în  sală,încât nu am avut timp să realizez că iar mă aflam lângă el.Mă  privea rece,de parca îşi închipuia că mă torturează sau mai rău.Să îndrăznesc să îl întreb care este numele lui?Nu că m-ar interesa,dar acum că îl privesc mai bine ochii lui albastrii,mă tin în transă şi nu am înteles deloc ce a spus directoarea.