El e demonul meu /Terminata/

26.Tortură

La rostirea acelor cuvinte, m-am ridicat de pe scaun şi l-am îmbrăţişat. I-am simţit mâiniile atingându-mi spatele micuţ şi fragil, apoi îndepărtându-se uşor, m-a privit uşor în ochi. Am strâns din ochi atunci când i-am simţit mâna mângâindu-mi obrazul proaspăt ars. Chiar dacă pielea mi se refăcuse, tot simţeam durerea şi la fiecare atingere mă ustura. 

Am deschis ochii, privindu-l cum îmi şterge încă lacrimiile. Mă privea aşa cum nu o mai făcuse de mult. Mă privea ca pe un om neajutorat, ca pe un copil ce avea nevoie de el în permanenţă şi chiar aşa era. Aveam nevoie de el, el este motivul pentru care trăiesc, zâmbesc şi îndur tortura de aici. 

Mi-a privit buzele uscate, muşcându-si buza de jos. Simţeam nevoia să îl sărut, să îl simt aproape, aşa că nu am mai aşteptat ca el să se hotărească ce vrea să facă, şi m-am apropiat de buzele lui, sărutându-le uşor. Fiorul pe care îl simţeam când eram om, s-a aplificat, iar corpul  meu  simţea fiecare emoţie. Nu mai exista durere, usturime, exista doar bucurie şi dragoste.

Sărutul a fost întrerupt de el, ce s-a dat câţiva paşi în spate. Şi-a trecut mâiniile prin păr, agitat, apoi s-a rezemat de gratiile celulei, privindu-mă cu părere de rău. 

-Uite îmi pare rău, a spus strângând în mână o bară a celulei. Pentru ce să îi pară rău? Pentru sărut? 

-Pentru ce? Am întrebat, apropiindu-mă de el. A tăcut pentru câteva secunde, eu apropiindu-mă şi mai mult de el. I-am atins mâna uşor, privindu-l în ochi, dar el evita să mă privească, apoi am simţit cum fuge în partea cealantă a celulei.

- De ce faci asta? glasul meu devenind mai tremurat acum. Pentru ce fuge de mine? Nu mă vrea? Sigur nu mă mai place închisă într-o celulă.

-Am întrebat ceva, am urlat din capătul celulei,  privindu-l nervoasă. M-am întors cu spatele la el, închizându-mi ochii şi respirând adânc. *Linişteşte-te!* Mi-am şoptit în gând, dar nici nu mi-am terminat bine conversaţia cu mine, că l-am  şi auzit vorbind.

-Nu vreau sa schimb cine sunt. Nu pot! Erik a spus ridicând tonul la mine, încercând să mă convingă de ceea ce spune. M.am întors pentru a-i vedea chipul. Se încruntase, dar tot blând şi adorabil  era.

- Nu ţi-am cerut nici măcar o secundă asta. Eu te-am acceptat mereu, dar tu pe mine, nu! M-ai transformat, apoi ai început să  mă schimbi! Da, recunosc nu mă pot controla mereu, dar încerc! M-aţi adus aici, unde mă chinuie toată lumea, pentru că aşa cred ei că voi renunţa la sângele uman. Dacă mă iubeaţi nu îmi făceaţi asta, am spus trântinu-mă pe jos, începând să plâng. 

Am auzit câţiva paşi, apoi l-am  văzut pe Erik lângă mine. Avea chipul său blând şi privirea pe care o iubesc. Mi-am închis ochii şi m-am cuibărit la pieptul său. Linişte!  Corpul meu se liniştise, dispăruse orice fel de sentiment de ură, supărare, nervi, dar liniştea a fost întreruptă de bărbatul ce a deschis celula şi mi-a apucat închietura mâinii, trăgându-mă după el.

Am ieşit din celulă, iar pe coridorul întunecat zăream alte zeci de celule în care era ţinuţi vampiri, dar rar vedeam băieţi. Erau multe fete singure! Probabil am noroc că Erik este cu mine, pentru că daca aş sta singură sigur aş murii. 

Am părăsit coridorul şi am intrat pe o uşă metalică ce ducea spre un fel de laborator. În mijlocul încăperii erau 2 mese metalice, ca cele de la morgă, iar pe un perete erau numai sertare. Aici era un fel de morgă? Sunt confuză.

Bărbatul încă mă stângea de închietură. Am întors capul şi am început să îl caut pe Erik cu privirea dar nu era aici cu mine. Am fost bruscată şi  trântită pe una din mesele metalice reci. Legată de mâini şi de picioare, am început să mă zbat, dar eram legată de nişte curele îmbibate în verbină ce îmi ardeau pielea. Nici o şansă de scăpare. Mi-am trântit capul pe masă, privind speriată tavanul, apoi am văzut un geam, de dimensiunea trapei din celulă,  iar acolo  era Erik privindu-mă speriat. 

Respiraţia mi se accelerase şi devenisem din ce în ce mai agitată, văzându-l pe bărbat venind într-un halat alb, cu mască la gură, de parcă era gata de operaţie. L-am observat punându-şi mănuşiile, apoi luând de pe măsuţa de lângă, un bisturiu si o seringă cu apă sau verbină, voi afla.

L-am privit cum îmi  ridică bluza, dezgolindu-mi burta, apoi am simţit cum carnea mi se despică în două, iar verbina din seringă atinge carnea. Am urlat şi am început să mă zbat. Acelaşi lucru l-a repetat pe picioare si pe umeri, apoi apropiindu-se de obraji. 

Am început să urlu  şi să plâng, crezând că asta a fost tot şi că am să mor, dar apoi am simţit cum sunt ridicată şi trântită pe o targă şi împinsă intr-un sertar

. Încă eram legată, iar în sertar era întuneric şi foarte puţin aer.  Am început să strig, dar nu am mai avut putere,astfel nimeni nu cred că m-a auzit!

-Ajutor! am şoptit din sertarul rece şi  întunecat.

Nu uitati sa imi lasati pareri!  Sper sa va placa! Va pup! :* Scuze daca mai sunt greseli, le voi corecta imediat!