El e demonul meu /Terminata/

28. Lacrimi de sânge

Capul încă  îmi era mângâiat de mana lui puternică. Simţeam fiecare rană din corpul meu cum se reface cât de cât,dar durea ca naiba. Am închis ochii gandindu-mă la ziua în care l-am întâlnit la focul de tabără, apoi  la cantină. La primul nostru sărut din cabana ce mă speria şi la nopţiile în care îl urmăream, încercând să aflu ce este, cine este, apoi când am descoperit, am devenit ceea ce am devenit. Poate că dacă nu eram aşa curioasă nu eram acum aici, dar totuşi mama are de dat nişte explicaţii, iar dacă nu vrea,am să o ucid, pentru că ea habar nu are ce am simţit eu aici.

Era noapte, puteam vedea asta prin trapa din tavan. Mi-am ridicat capul de pe umărul lui Erik, privindu-l în ochi slăbită şi cu o singură dorinţă, să plec de aici. MI.am îndreptat privirea spre trapa deschisă, strângându-l pe Erik de mână. Nu ştiam dacă sunt destul de puternică pentru a sării. Clar nu era destul de puternică, pentru că eram flămândă şi rănită. 

Erik m-a tras de mână, spre mijlocul laboratorului, sub trapa deschisă pe unde pătrundea lumina lunii, atingându-mi pielea, arzând-o la fel ca verbina. Ce se întâmplă cu mine? Dacă ar trebui să îm ardă ceva pielea acela ar trebui să fie soarele, nu luna.

M-am tras in raza lunii, căzând în genunchi şi începând să plâng, acoperindu-mi faţa. Cu ce am greşit pentru a păţi asta? Nu am vrut să îmi ucid prietena, dar s-a întâmplat, iar când am realizat mi-a părut rău, dar a fost prima crimă din cauza foamei, apoi pe vecina mea, mi-a fost foame şi nu regret ceea ce am făcut, ba chiar aş mai face-o de 10 ori, iar înainte să vin aici, cu tata am avut putere şi voinţă să mă controlez, dar nu vreau să mai trăiesc nici măcar o secundă, dacă mai  rămân aici. Mă doare fiecare centimetru din piele, mă dor ochii atunci când lăcrimez, mă dor toate răniile provocate de oamenii de aici. 

I-am simţit mâiniile lui Erik, îndepărtându-le pe ale mele. La contactul cu ochii mei expresia feţei i s-a schimbat, privindu-mi palmele ce erau roşii, iar ochii ce îmi sângerau. Era speriat, probabil asta nu e normal, stai, clar nu e normal. Ce naiba se întâmplă cu mine? 

L-am privit speriată, tremurând din toate încheieturile. Nu puteam sa stau în lumina lunii pentru că ardeam, aşa cum el nu putea sta în lumina soarelui, dar el avea un colier ce îl proteja, dar eu nu. Nici nu vreau să mă gândesc la următoarele forme de tortură. Probabi îmi scot ochii sau mă dau pe post de hrană la lupi.

- Hai acasă! mi-a şoptit Erik, iar în acel moment lacrimile au început să curgă şi mai tare, înroşindu-mi faţa. Mă privea speriat.

-Eu nu pot merge acasă. Eu ard la lumina lunii, am spus printre lacrimi. Era clar că dacă vreau să plec trebuie să trec pe acolo şi nu conta cât de tare ard, măcar plecam, dar riscam să şi mor.

Atunci l-am vazut pe Erik punându-mi colierul său la gât şi trăgându-mă în raza lunii. Mi-am închis ochii aşteptându-mă să iau foc, dar nu a fost aşa. Razele lunii mă atingeau fără să îmi provoace răni, iar acum puteam pleca acasă. I-am zâmbit lui Erik, apoi m-am întors către  laborator privind fiecare particică şi retrăind momentele în care practic eram disecată, crezând că aşa mă voi învăţa minte şă nu voi mai bea sânge uman, dar la cât de slăbită sunt aş bea numai sânge uman, aş devora un spital întreg, însă nu o fac, pentru că nu vreau să simtă oamenii nevinovaţi durerea asemănătoare cu cea pe care am simţit-o eu aici, nimeni nu merită asta.

Am simţit braţele lui cuprinzându-mă, apoi brusc am simţit miros de aer proapăt, fiind scoasă din laborator. Acum ne aflam afară şi trebuia să ne mişcăm repede, pentru că altfel eram morţi  amândoi. Eu aveam  nevoie de sânge, nu eram în stare nici să mă ţin pe picioare, aşa că Erik m-a aşezat uşor pe pământul tare, alergând spre gardianul ce moţăia la datorie, rupându-i gâtul si trântindu-mi-l la picioare.

-Hrăneşte-te iubito! mi-a spus împingând trupul către mine. Îl priveam înfometată, spunându-mi că nu voi mai bea, dar era deja mort, deci nu mai conta. Mi-am dat părul pe o parte, aplecându-mă către gâtul  său, adulmecându-l uşor. Mi-am lins buzele, atingându-i pielea subţire cu colţii ascuţiţi şi rupând-o. Am început să beau, fără să mă opresc. SImţeam cum sângele îmi alunecă pe gât, împrăştiindu-se în corp, dându-mi energie, dar plăcerea a luat sfârşit când trupul a fost golit de sânge.  Mi-am ridicat capul uşor, ştergându-mi sângele de la gură şi îndreptandu-mă spre Erik.

Am reusit  sa scriu si capitolul 28. Cum vi s-a parut? 

Daca sunt greseli, le corectez  mai taziu,acum moor de somn:))