El e demonul meu /Terminata/

20.Prima crimă

 Stăteam paralizată şi priveam căprioara moartă,care acum câteva minute era vie şi alerga prin  pădure.Cum e posibil să omori o fiinţă nevinovată atât de repede şi uşor,fără  să te gândeşti la ceea ce ai făcut.

Erik se apropia de căprioară rapid.A supt şi ultima picătură de sânge din ea,ridicându-şi apoi privirea către mine.

Avea un zâmbet triumfător şi era  murdar de sânge la gură.

Doar când îl priveam o luam razna.Încercam să mă calmez şi să îmi şterg lacrimiile ce îmi udau faţa palidă.

Îl ţintisem cu privirea,iar în gândul meu era numai sânge.Nu puteam gândii limpede când îl vedeam.Înnebuneam.Vroiam din ce în ce mai mult.

Am respirat adânc,iar în secunda următoare mi-am luat avânt şi l-am lipit de un copac.Am început  să îl sărut cu brutalitate,el chicotind uşor.

Ce e cu mine?Eu nu sunt aşa.Parcă toate sentimentele mi se amplifică,parcă nu mă mai satur cu sărutul acela dulce.Poate ar trebui  să accept ideea că vechea Jane a murit.

M-am  dezlipit de el,l-am privit în ochi şi am  dispărut.

Trebuia să încerc să mă port cât mai normal.Poate aşa voi trece peste toate.Am nevoie de Mira să mă facă să mă simt umană.

Alergam rapid,mai rapid ca niciodată.Mă simţeam atât de bine când vedeam cu câtă viteză pot alerga.Nu mai oboseam şi vedeam totul clar.Auzeam orice sunet,orice foşnet.

Mă aflam în faţa sălii de mese,unde mai fusesem de 2 zile.Pur şi simplu nu am  vrut să mai văd chipurile posomorâte şi şterse.Era totul sinistru.Oţel peste tot şi gri.

Am intrat încercând să merg normal.Am privit în jur si am văzut-o pe Mira singură la o masă.Perfect!

 Cu fiecare pas făcut eram mai aproape de ea.Încercam să mă controlez,pentru că erau numai oameni în sală şi puteam auzi bătăile fiecărei inimi,simţeam mirosul sângelor din venele fiecăruia.

M-am aşezat lângă ea la masă şi am zâmbit uşor.Nu mai zâmbisem de mult,iar ea ştia asta.

Şi-a ridicat privirea din farfurie şi a râmas uimită când m-a văzut.

-Janee! mi-a spus ea, îmbrâţişându-mă.Era fericită că mă vede,se vedea pe chipul ei.

-Eu! am răspuns imitând entuziasmul.Acum va începe să pună întrebări,una după alta,iar eu trebuie să răspund calmă,deşi muream de foame,iar durerea apăruse iar,intestinele îmi ardeau aşa cum îmi ardeau înainte să mă hrănesc.Simţeam cum îmi bubuie capul,cum fiecare muşchi din corp mi se contractă.Trebuia să rămân calmă,pentru că nu ştiam de ce eram în stare în acel moment.

-2 zile în care nu te-am văzut,ce s-a întâmplat?m-a întrebat seriosă Mira.

-Am  lenevit ,i-am spus sec.Dacă mai pune întrebări,cred că turbez aici.

-Am înţeles,mi-a spus,ridicându-se şi făcându-mi semn că vrea să mergem la o plimbare.

Trebuia să ies din sala asta,trebuia să iau aer şi să evit întrebăriile ei.

Am ieşit pe poteca pavată cu piatră gri şi ne-am îndreptat spre cabana ei.Colega ei de cameră era o tocilară ciudată.Nu prea vorbeau ele,pentru că nu aveau subiecte comune.Şi uite aşa ne-am împrietenit noi.

Ne plimbam încet.Încercam să ascult fiecare ciripit,care se auzea din ce în ce mai clar,în timp ce Mira încerca să îmi povestească ceva.

-Mă asculţi?m-a întrebat ea,dar eu nu am reacţionat.Cu tine vorbesc,a ţipat ea.

Adunasem atâta furie în mine,încât nu m-am putut stăpânii.M-am întors cu privirea plină de furie şi ură şi am privit-o în ochi.

-Iartă-mă! i-am  spus,iar în secunda următoare am sărit la gâtul ei,lipind-o de o cabană veche.

O auzeam cum ţipa.Ştiam că o doare,şi încă ce durere,dar îmi era atât de foame,încât nu mă puteam oprii.

-Te rog,lasă-mă! Mă doare!Janee! a urlat ea,cerând îndurare şi milă.

Am  supt ultima  picătură.I-am dat drumul şi am făcut doi paşi în spate.

Priveam trupul prietenei mele,cum zăcea pe pământul uscat.Ce am făcut?

Mi-am dus mâinile la gură şi am început să plâng.

-Ce ai făcut? a urlat o voce din spate.Atât îmi trebuia să mă vadă cineva,pentru că ar fi urmat o altă crimă.

M-am întors plângând şi plină de sânge la gură,privind speriată.

-Erik,nu am vrut.Îmi era foame şi  m-a enervat,am spus printre lacrimi.

Am simţit cum mă lipeşte de cabană,strângându-mă de mâini.

-Nu poţi omorâ persoane aşa,când vrei tu,mi-a spus furios.Ştiam că nu pot face asta,da rnuream de foame,simţeam căldura sângelui din venele ei.

-Ştiu!Te rog,dă-mi drumul,mă doare,am spus eu în şoaptă.Mă strângea foarte tare de mâini,iar dacă nu era el,l-aş fi omorât.

Mi-a dat drumul şi s-a îndepărtat de mine.Dacă mă lasă singură ce fac?Eu nu ştiu să trăiesc aşa.El m-a creat,el să stea cu mine.

-Cicatricea,de  ce o ai?l-am întrebat fugind lângă el.

-Din cauza ta,mi-a spus privindu-mă  în ochi.

-A mea?Dar ce am făcut?

-În fiecare noapte ieşeam la vânătoare de animale,ca să  nu omor ziua oameni şi totul mergea bine,până ai început tu să mă urmăreşti.Nu erai în siguranţă noaptea afară,pentru că te vânau hibrizii,iar când ai văzut lupta aia,eu încercam să te apăr,pentru că altfel mureai.Cicatricea o am din luptă.

-Hibrizi?Ce hibrizi?am întrebat nedumerită.

-Hibrizi sunt creaturi jumătate vampiri,jumătate vârcolaci.Iar mama ta este hibrid,aşa cum trebuia să fi şi tu,dar ai murit şi ai fost transformată în vampir,aşa că nu mai ai cum să devi hibrid.Iar colierul mamei tale care a fost furat,era talismanul tău norocos,care te apăra de controlul minţii,când erai om.

-Mama?Deci tu eşti silueta neagră,am spus în gînd,demonul,demonul meu.

Nu mai înţeleg absolut nimic.

Sunt complet derutată.Hibrizi,vampiri,talismane,mama?Mai bine muream decât să trăiesc aşa.

Mi-am întors privirea şi am văzut-o pe Mira moartă.Acum  chiar sunt o criminală.

Astept părerea voastră! Vreau să ştiu ce vă place şi ce nu vă place la carte !:) Care este personajul preferat?