Umbrele eleviilor păreau imense,iar de frică mâna începea să îmi transpire.Erik mă ţinea de mână stâns de parcă îi era frică că mă va pierde prin mulţime.Am ocolit cabanele până am ajuns în spatele sălii de sport.Nu era nimeni acolo şi era beznă totală.Nu vedeam nimic,nici măcar pe unde merg.Erik grăbea pasul,iar eu eram în urma lui speriată.Repede,din ce în ce mai repede.O să cad.Picioarele mele deja se îmbârligă.O să mă împiedic!Nici nu am terminat de gândit asta,că am şi căzut pe iarba uscată.Erik mă privea de sus.Îmi era ruşine că am căzut.Sunt o împiedicată,iar el e chiar drăguţ.
Mi-am ridicat capul din pământ şi l-am privit.Simteam că mă pierd în ochii lui albaştrii ce parcă străluceau chiar şi în întuneric.Cum e posibil?În timp ce în mintea mea roiau mii şi mii de gânduri,Erik m-a luat în braţe şi a continuat să meargă.Nu am realizat decât după ce i-am simţit respiraţia caldă în ceafă.În braţele lui păream un fulg.Dar stai! Unde merge?Este direcţia opusă focului de tabără.
-Stai! Stai! Unde mergem?Ai zis că mergem la focul de tabără!Te rog,lasă-mă jos,i-am spus pe un ton cât se poate de calm.S-a oprit brusc şi m-a lăsat pe jos.
-Poftim!Stai jos,dar sper că poţi ţine pasul cu mine,mi-a spus aranjându-mi părul ciufulit.A început să mearga ca înainte,din ce în ce mai repede.El mergea ,dar eu eram nevoită să alerg.Am ajuns într-o zonă a taberei în care erau mulţi copaci.Se strecura printre ei atât de repede,că nici nu aveam timp să reacţionez.Am început să alerg şi mai repede,atat de repede,încât nu mai simţeam pământul sub picioare.Parcă zburam,dar am aterizat la sol,imediat de am dat de o potecă ce ducea spre vechiul depozit de lemne.Am căzut şi am stat acolo câteva scunde,dar parcă am stat ore.Priveam în toate părţiile şi observam fiecare copac.De ce mă simţeam captivă?De ce m-a adus aici?Simt că am încredere în el,dar poate nu trebuie!
Captivată de fiecare frunză,care în mintea mea părea un cui,ce mă înţepa la fiecare atingere,mă trezesc iar în braţele lui!Minteam mea îmi soptea să mă opun,dar restul simţurilor îmi spuneau să mă las purtată de val.
-Acum nu mai vrei să te las jos? mi-a spus zâmbind.Nu chiar, nu vroiam să mă lase jos,dar am hotărât să nu răspund.Mi-am pus capul pe umărul lui şi am privit drumul pe care mergeam.Iar mergeam atât de repede de parcă zburam.Cum putea alerga aşa de repede?De cine fugea?Şi de ce fugea?Unde vrea să mergem?
CITEȘTI
El e demonul meu /Terminata/
VampiroDupa ce Jane este trimisa intr-o tabara unde monotonia predomina, ajunge sa se indragosteasca de cel mai negru cosmar al ei;demonul ce o va schimba pentru totdeauna. Ajunge sa descopere lucruri despre ea si familia ei, ce nu credea ca pot fi reale...
