El e demonul meu /Terminata/

27.De ce îmi fac asta?

Am închis ochii şi am respirat adânc, dar deja simţeam cum tot aerul din jurul meu dispărea, iar eu mă înecam cu salivă. În sertarul rece şi întunecat nu puteam face mişcări prea brusce, pentru că nu aveam spaţiu şi oh, da, eram legată de mâini şi de picioare. 

Mi-am deschis ochii, analizând pereţii metalici, pentru că ochii mei se acolodaseră puţin cu întunericul. Am deschis gura pentru a ţipa iar, dar nu puteam scoate nici măcat un sunet normal, aşa că m-am auzit iar şoptind "Ajutor!" . 

Gata! Aici am să mor, dar stai eu acum sunt vampir, deci nu mor. Oh, perfect îmi voi petrece eternitatea aici. Un singur lucru nu înţeleg. De ce mama m-a trimis aici, dacă ştia ce îmi vor face? De ce îmi fac atât rău? OK, am priceput de la faza cu scaunul că nu mai trebuie să beau sânge de om, dar deja m-au tăiat şi m-au închis în sertarul ăsta, de parcă sunt doar un trup, ce trebuie disecat, tranşat, care evident se reface, aşa că îşi pot relua activitatea ce le aduce atâţia bani.  Păi cum să mai beau sânge de om, dacă nu văd nici măcar o rază de lumină.Mi-am trecut limba uşor peste buze, simţindu-le încă arse şi uscate. De ce nu s-au refăcut? Trebuia să mă vindec deja. 

Am respirat adânc, apoi ochii mi-au fost deranjaţi de lumina ce venea din micile găuri din pereţi. Ceva e pe partea cealantă?Ceva ce nu era înainte, pentru că acele găuri erau acoperite, altfel aveam si eu aer. Am putut să privesc pentru câteva secunde, sertarul în care eram, semăna  cu un sicriu. Vreau acasă! 

Pentru câteva secunde am respirat normal şi am analizat fiecare bucăţică din sertar, apoi am fost nevoită să îmi strâng ochii, pentru că am fost stropită prin acele găuri de verbină, aceasta atingându-mi răniile proaspete şi făcându-le şi mai adânci. 

SImţeam durerea şi usturimea până în oase, apoi am auzit deasupra capului bubuituri. Cineva lovea sertarul,din exterior.

*Erik*

Ce fel de loc e acesta? De ce o torurează în halul ăsta? Nu e tabăra în care credeam că trebuie să meargă, deci trebuie să o  scot urgent de aici!

Stăteam deasupra laboratorului, privind-o pe masa metalică, prin geamul subţire. Stomacul meu se strângea din ce în ce mai tare şi parcă simţeam fiecare tăietură de pe corpul ei, de parcă era pe al meu, iar când au pus şi verbina, făcându-i răni şi pe faţă, urlând de durere, am simţit cum mi se rupe inima în două. Nu e uman aşa ceva. Nimeni nu merită asta, nici măcar cel mai rău criminal. Iar dacă ea a omorât câteva persoane, este pentru că era începătoare, dar este de ajuns. Cred că a prins ideea.

Am văzut apoi cum o mută de pe masa rece, pe o targă metalică, care este introdusă într-un sertar din perete. O vedeam cum ţipă, cum plânge, cum se zbate şi încearcă să iasă, dar e prea slăbită.

Am privit cum laboratorul se goleşte şi am acţionat. Am spart cu piciorul geamul din tavan, sărind în laborator şi îndreptându-mă spre sertarul în care e. Auzeam cum suspină din sertar şi cât de greu respiră, apoi am auzit cum şopteşte "Ajutor!". 

Mâiniile mele au prins mânerul sertarului şi au tras de el, dar era de neclintit. Simţeam cum fiecare muşchi din corpul meu se contractă de nervi şi am început să lovesc sertarul cu putere, îndoindu-l.  Trebuie să existe o metodă pentru a deschide sertarul, nu o pot lăsa acolo.

Am analizat fiecare bucăţică din exteriorul lui, zărind o încuietoare. Mi-am aruncat privirea în laborator, căutând o cheie. M-am îndreptat spre  birou, răsfoind printre hârţoagele de pe el, dar nimic. Am deschis sertarele biroului. Erau pline de seringi, cuţite, mănuşi şi măşti, dar nici urmă de cheie.

Am făcut paşi rapizi spre vitrina din laborator. Am deschis  fiecare uşă,dar nimic. Erau numai sticle cu verbină, dar chei nu. Mai era un singur loc de căutat, iar privirea mi-a fost fixată pe cuier, unde se afla un halat alb cu 2 buzunare. Am alergat până acolo, smulgând halatul şi cotrobăind prin buzunare. În primul nimic, nefolositor, aşa că a sfârşit pe jos, dar în al doileam am găsit cheia.

Am luat-o şi m-am îndreptat spre sertarul  metalic. Am introdus-o în incuietoare, apoi  am învărtit, auzind cum se deschide. Am prins de mâner şi am tras spre mine, deschizând ditamai sertarul, unde Jane stătea speriată şi rănită, pe tara metalică, legată de mâini şi de picioare.

*Jane*

Am auzit un păcănit, de parcă cineva a deschis sertarul. Am respirat speriată, gândindu-mă ce urmează. De această dată poate mă scufundă în verbină cu totul, dar as sfârşii prea repede. 

Ochii mei au zărit lumină, apoi s-au ciocnit de chipul lui Erik ce se pregătea să mă dezlege. Se vedea pe chipul lui că este disperat. Mi-a privit răniile, după ce a scos targa din sertal. Mâiniile lui s-a apropiat de centurile îmbibate în verbină, pregătindu-se să le atingă, dar l-am întrerupt.

-Verbină, sunt îmbibate! Ar trebui să iei mănuşi. Am rostit răguşită, îndreptându-mi privirea spre masa unde se aflau mănuşiile. S-a depărat rapid de mine şi a înşfăcat mănuşiile, trăgânduşi-le pe mâini, apoi desfăcându-mi centurile. Mi-am şimţit încheieturile, de parcă mi le lipise cineva la loc.

L-am privit în ochi şi i-am întins mâna pentru a mă putea ridica de pe targă. Stăteam pe picioarele mele, momentan, sprijinindu-mă de el. Mâna mea i-a atins umărul, iar pe faţa mea printre  lacrimi a apărut un zâmbet, şi am putut rosti "Mulţumesc!".

I-am simţit buzele reci, peste buzele mele arse. Parcă buzele lui erau antidotul refacerii mele, pentru că nu mi-am mai simţit răniile de pe corp, deşi erau acolo,iar buzele  mele păreu moi  iar.

Mi-am pus capul pe umărul lui şi am închis ochii, simţindu-i mâna cum îmi  mângâie părul lung şi ciufulit, iar buzele presându-le de fruntea mea încruntată.

-De ce ? De ce îmi fac asta? Am rostit printre lacrimi. Du-mă acasă, te rog! 

 

Pam,pam,pam! Capitolul 27. Sper ca ati citit cu placere si ca va placut ! Nu  uitati sa imi  lasati parerile voastre!  Imi cer scuze daca mai sunt greseli, le voi corecta mai tarziu! :)

O seara frumosa va doresc ! Kiss! :**