El e demonul meu /Terminata/

21.Evadarea

Nu îmi venea să cred.Eram un monstru.O criminală.Mi-am ucis prietena doar pentru că vorbea prea mult.

Sentimentele mi se amplificau şi mă durea din ce în ce mai tare.Nu suportam să îi văd trupul pe pământul rece,aşa că am alergat în cabană.

Am deschis uşa brusc, intrînd cu viteză înăuntru.M-am  repezit la şifonier.Am deschis uşile şi am scos toate hainele din el,bîgându-le apoi în geamantan.Bagajul era făcut.

Stâteam  în genunchi în mijlocul camerei şi îmi  aminteam prima zi în care venisem aici.Totul era normal.Mă bucuram de singurătate,oarecum,îmi petreceam timpul,ascultând muzică,participând la unele activităţi din tabără,până când am mers la focul de tabără şi l-am întâlnit pe el,urmând să îl vânez,sâ aflu cine e.Îmi e dor de casă,aşa că plec de aici.

M-am ridicat în picioare şi am  încercat să schiţez un zâmbet,deşi nu îmi prea reuşea.În loc de zâmbetul meu natural,acum aveam un zâmbet  fals,probabil unul criminal.

Mă uram.Uram ceea ce devenisem numai într-o singură zi.Uram durerea aceea din stomac pe care o simţeam când îmi era foame.Uram totul.Îmi uram până şi gândurile,dar tot ceea ce îmi doream era să ajung acasă,să îi cer explicaţii mamei mele.

Am privit în jur,admirând pereţii  vechi şi murdari,patul vechi,acoperit de pătura prăfuită,podeaua ce scârţâia la fiecare pas şi ferestele murdare,prin care nici soarele nu mai pătrundea,tavanul şi colţuriile pline de pânze de paianjen,canapeaua ruptă pe care mă căţăram doar să ajung la Erik, şi uşa din lemn putred pe care o trânteam de fiecare dată când eram nervoasă.

Mi-am ridicar geamantanul şi am pornit spre uşă.În sfârşit reuşesc să scap de aici,acum nu mă mai opreşte nimeni si nimic,iar daca Erik  vrea să rămână, să rămână.

MI-am ridicat ochii din pământ şi am auzit vocea piţigăiată,ieşind din gura directoarei.O femeie înaltă şi slabă,cu părul prins într-un coc perfect,cu riduri ce îi acopereau faţa şi cu ochii albaştrii sticloşi.

-Unde crezi că pleci fetiţă?mi-a spus ea,ţinându-şi mâinile în sân.

-Acasă,i-am răspund sec,încercând să  o ocolesc.

-Nu pleci nicăieri,până nu se termină vara,a urlat la mine,îmbrâncindu-mă să intru înapoi în cabană.

Uram să îmi comande cineva,uram mai ales să mă îmbrâncească şi cel mai mult o uram pe ea.

Nu o mai suportam,iar faptul că m-a îmbrâncit mi-a pus capac.

Mi-am trântit geamantanul pe jos,repezindu-mă să închid uşa,prinzând-o pe directoare de încheietura mâinii extrem de fragilă,ţinând cont că avea în jur de 50 de ani.Am zdruncinat-o puţin,apoi mi-am fixat privirea în ochii ei.

-Nu ţipa! i-am spus calmă,urmând apoi să îmi  înfig colţii în gâtul eu subţire,sugându-i sângele ce avea un gust nu tocmai plăcut,fiind bătrână,dar îmi era foame şi momentan  asta era tot ce aveam.

M-am oprit înainte să o omor.M-am şters la gură şi am privit-o în ochi spunându-i "Uită tot ce s-a întâmplat",dându-i drumul apoi.

Am privit-o cum cade pe podeaua prăfuită apoi mi-am luat bagajul şi am fugit.

Am alergat rapid până la gard,luându-mi avânt apoi şi sărindu-l.

Eram în pădure.Puteam mirosii aerul libertăţii.Mirosea a ..Erik.

-Unde crezi că pleci? mi-a şoptit la  ureche Erik.

-Acasă.Tu de ce rămâi? l-am întrebat, întorcându-mă cu faţa spre el.

-Cine  a zis că rămân?Vin cu tine,mi-a spus venind din ce în ce mai aproape de mine,atingându-mi uşor obrazul.

Nu mai suportam aşteptarea,era ca un iad când îl simţeam aşa aproape.Când îi simţeam mirosul şi când îl vedeam îmi doaream doar să îi simt buzele pe care le-am  sărutat prima oară în cabană.

Mi-am băgat mâna în parul  lui,trăgându-l spre mine,privindu-i buzele şi sărutându-l.

Am simţit cum zbor.Eram amândoi în aer,zburând peste pădurea prin  care îl urmâream acum câteva zile.Priveam cum lăsăm în urmă tabara şi mă bucuram extrem de tare.

Peste câteva minute,ne aflam deja deasupra casei mele.

-Aici,i-am spus lui Erik,simţind cum coboram,trezindu-mă cu picioarele pe iarba din faţa casei,privind trandafirii roşii şi simţindu-le mirosul.

Ne-am apropiat de uşa din lemn maro,lăcuit.Aveam o casă mare,dar cel mai mult îmi plăcea camera mea de la mansardă.Era un bej ciocolatiu,iar în mijloc se afla un pat de aceeasi culoare,acoperit de o pătură maro închis  şi multe perne.

Am ciocănit la uşă,dar nimic.Nimeni nu ne deschidea.M-am  gândit că nu e nimei acasă,aşa că am mers în dreptul geamului de la camera mea,care era deschis şi am întrat pe acolo,urmată de Erik.

Priveam cum totul era neatins,cum nici măcar uşa nu era deschisă.

Am păşit pe covorul moale ,ajungând la uşă.Am apăsat uşor pe clanţă,ieşind pe scările ce duceau în bucâtărie.

Am coborât cu grijă,lăsându-l pe Erik să aştepte în camera mea.

-Bună mama! i-am spus zâmbind.Stătea pe un scaun în bucătărie.Privirea pe care mi-a aruncat-o m-a surprins.

-Janee,nu îmi vine să cred că te-ai întors,mi-a spus venid şi  îmbrăţisându-mă.

-Da!Cred  că te bucuri enorm,dar de ce m-ai trimis acolo?

-Pentru siguranţa ta,acum că eşti vampir cred că ştii mai bine.

Stai!De unde ştie asta?Eu nu i-am spus nimic şi nici Erik,pentru că nu îl cunoaşte.

-De unde ştii?i-am spus ştergându-mi zâmbetul de pe faţă.

-Erik mi-a spus.Eu l-am trimis să aibă grijă de tine,pentru că nu vroiam să devii hibrid.

-Dar acum  nu sunt?

-Nu,pentru că Erik te-a făcut vampir,iar el este doar vampir şi îl iubeşti.

Deci Erik ştia de ce sunt acolo şi nu mi-a spus.Era acolo pentru mine,iar eu chiar am crezut că mă place şi că îi face plăcere să stea cu mine,dar o făcea din obligaţie,iar eu am ajuns să îl iubesc.