El e demonul meu /Terminata/

31.Tot ce simt

Simteam ca inima mi se rupe in mii de bucatele, doar pentru ca el imi intoarse spatele,insa acest gest a fost suficient pentru a-mi porni emotiile. Nu doream sa mai plang, sa mai sufar sau sa mai simt ceva pentru cineva, inafara de dragoste, pentru el. 

Ma durea faptul ca ii auzeam pasii pe podeaua slefuita, iar eu nu puteam face nimic,decat sa ascult cum se indeparteaza de mine si sa il privesc cum pleaca si ma lasa singura. SIngura pe veci, asta sunt acum! Mama e moarta, tata e plecat, prieteni nu am,iar el, cel care mi-a jurat iubire acum cateva minute, acum ma paraseste, lasandu-ma singura intr-o lume in care nimeni nu imi este prieten, dar toti imi sunt dusmani. 

Lacrimile mi-au inundat fata, iar suspinele au  inceput sa apara, facandu-ma sa cedez emotional. Era imposibil sa il privesc si sa nu plang. Pleca cu atata indiferenta, pleca si ma lasa in urma. Nici macar nu ma privea. Ii simteam parfumul ce il lasa in spate, dar simteam si mirosul cadavrului ce zacea in spatele meu, iar asta strica toata drama.

Am respirat adanc, stergandu-mi lacrimile usor cu mana, apoi trecandu-mi rapid limba peste buzele sarate, indepartand fiecare lacrima. Trebuia sa fac ceva. Trebuia sa ii ofer mamei mele o inmormantare, insa nu merita nimic, absolut nimic. Eu era sa mor in inchisoarea aia, si asta numai pentru ca ea imi dorea binele, oh, dar ce bine! Asa mama sa tot ai!

Mi-am scos neuronii la 2 ture, sa ia putin aer, apoi am privit cadavrul lipit de podea ce se relaxa  intr-o balta de sange, sange ce deja incepea sa miroasa a stricat. "Ce sta prea mult in aer liber, se impute" asta imi spunea mama mereu si se pare ca a cam stat in aer liber, saracuta.

Am insfacat patura ce acoperea canapeaua neagra din fata televizorului si m-am aplecat catre mama, privindu-o pentru ultima oara. Ah, ce emotii, ce durere, ce gol imens simt in suflet, dar cred ca  simt asta doar pentru ca Erik a plecat. 

Patura a fost infasurata in jurul ei, facandu-i un adapost, la fel ca un sac, dar era putin mai moale, doar era mama,merita asta. Ochii mei nu mai lacrimau, ba chiar zambetul  a inceput sa imi apara usor usor pe buze, asta pentru ca prinsesem patura de un colt, tarand-o pe podeaua inca curata si lasand in urma sa o dara de sange.

Trupul trebuia sa ajunga in garaj,acolo nu cauta nimeni niciodata, nici macar tata, iar in caz ca o va gasi, va crede ca unul din prietenii ei varcolaci au omorat-o. Tata nu stie despre mine nimic, si nici nu am de gand sa ii spun. Nu merita sa fie bagat in asta. El mereu a fost aici pentru mine, ba chiar m-am abtinut sa nu ii fac rau, am preferat sa ma ranesc singura decat  sa il vad suferind, dar mama, mama mereu a fost impotriva mea, mereu a vrut sa ma faca sa sufar, mereu a crezut ca sunt diferita.

Dupa ce am trantit cadavrul in garaj, am lasat usa in jos, gandindu-ma ca acum sunt singura. Da singura, ceea ce inseamna ca am nevoie de ceva sa ma faca sa ma simt iubita, dar Erik nu mai e aici.

"Toti m-au parasit!" Am soptit, atingand usa de la garaj cu capul, si spijiningu-ma pentru cateva secunde.

"Eu nu te-am parasit!" A soptit din spate, incercand sa se apropie de mine. Il simteam ! Simteam ca vine usor spre mine si ca eu interpretasem totul gresit. Nu era asa cum a vrut sa para. Era dur, dar sensibil, era mai mare,dar aici pentru mine, era ciudat, dar era al meu.

Mi-am intors trupul usor catre el, privindu-l in ochii sai albastrii de care nu ma saturam niciodata! Imi placea sa ii vad ranjetul atunci cand ma privea. Imi placea sa ii simt mirosul atunci cand se apropia de mine, imi placea sa ii simt gustul atunci cand imi devora buzele, ca pe o ultima gustare, imi placea de asemenea sa ii simt  mangaierile fine, atingerile pe care mi le lasa pe obraji, sa ii aud cuvintele frumoase pe care mi le spunea, doar ca sa nu omor pe cineva sau sa ma opresc din plans, imi placea sa rad de el cand era prea protectiv, sau sa il privesc cum conduce concentrat la drum, cum isi inchide ochii doar cand imi miroase parul. Il ador cu totul!

"Dar am crezut ca.." Am spus, fiind intrerupta de unul din degetele sale ce imi atingea buzele, facandu-ma sa tac.

"Te iubesc! Nu zic ca e bine ceea ce ai facut, insa o merita, pentru ca era gata sa te omoare, iar tu nu meriti asta! Nu meriti nimic din ceea ce ai primit. Tu trebuia sa fii om acum, iar eu sa am grija de tine mereu, pentru ca esti fragila, dar povestea s-a schimbat,iar tu ai devenit ceea ce sunt si eu. Esti puternica si iei hotarari singura, te poti apara, insa eu tot simt nevoia sa te tin in brate si sa te protejez pentru ca te iubesc! Esti tot ce am, pentru ca si eu mi-am pierdut familia intr-un incendiu si era sa mor si eu, dar am avut  noroc ca cineva m-a transformat,  iar acum sunt aici cu tine, incercand sa te fac fericita si sa nu vezi ca de fapt sunt un demon,un demon ce te iubeste!" Erik mi-a spus, privindu-ma in ochi si zambindu-mi de parca asta il facea cel mai fericit om de pe planeta.

"Eu, eu te iubesc pentru ca inca vrei sa ma protejezi, pentru ca m-ai protejat si pentru ca nu m-ai abandonat niciodata! Iti multumesc pentru aceste cuvinte mari, care inseaman enorm pentru mine si vreau sa iti spun ceva. Te iubesc si te voi iubi mereu, pentru ca tu esti demonul meu si nimic nu schimba asta! Nu conteaza cu ce te hranesti, animale sau oameni, conteaza doar sa te hranesti, pentru ca nu vreau sa raman singura." Am spus mutandu-i degetul de pe buzele mele si apropiindu-ma  mai mult de buzele sale ce abia asteptau sa fie sarutate. 

I-am simtit gustul dulce ce ma facea sa zambesc, am simtit muscatura lui pe buza mea, ce m-a facut sa tresar, am simtit dorinta de a ma avea mereu langa el.

"Nu conteaza cu ce ma hranesc, dar acum as bea sange de blonda!" A chicotit, intrerupand sarutul pentru cateva secunde.

Da, nu e ceea ce sperati sa fie! Nu cred ca va asteptati la un capitol asa slabut, insa ma pregatesc sa finalizez cartea,  dar voi ma scrie cateva capitole pe care nu le voi posta decat in cartea pe care o public! 

Astept parerile voastre si imi cer scuze daca v-am dezamagit! :(

Noapte buna ! :*