El e demonul meu /Terminata/

18.Muşcată

Am ieşit din transa aceea ce mă făcea să îmi ignor gândurile şi pe Erik.Deşi mă simţem atrasă ca un fluture de lumină,trebuia să plec imediat de acolo.

În fiecare secundă în care simţeam sărutul lui mă simţeam în siguranţă,apărată,fericită şi uitam de faptul că sunt în această tabără şi că probabil familia mea se distrează la un picnic acum.Îmi amintesc că în fiecare vară obişnuiam să îmi petrec timpul cu prietenii pe malul mării sau să mergem la petreceri şi să facem gălagie.Nu ascultam prea mult de mama,pentru că niciodată nu era de acord cu cine stau,mai ales cu ce iubiţi aveam.Erau tipi chiar normali,ca Erik,doar că erau cu 2-3 ani mai mari,însă eu nu mă drogam,nu consumam alcool în exces,nu mă băteam,eram normală,însă ei nu i-a plăcut compania mea,aşa că m-a trimis în infernul acesta numit "tabără de vară".

Urăsc fiecare secundă în care mă aflu aici.E atât de sinistru,nu mă pot obişnuii deloc.Nu am prea participat la activităţi şi nimeni  nu a observat.Să nu mai zic de faptul că este atât de cald încât prefer să stau în cabană toată ziua ,decât să stau în soare.

îmi e dor să îmi văd camera mov şi să văd trandafirii superbi  pe care îi vedeam de la geam în  fiecare dimineaţă şi care mă făceau să sper că totul va fii bine,că totul e roz,roşu,deşi nu era aşa.Îmi e dor de viaţa mea,de prietenii,până şi de fratele meu,cu care mă certam mereu,dar ştiu că şi el este nefericit.Mereu este trimis în tabăra de vară,dar cel puţin a lui nu se dărâmă imediat.

Şi gata cu amintiriile.Eram încă pierduta în braţele lui Erik,care mă fixa cu privirea şi nu zicea absolut nimic.Ochii lui erau superbi,iar dacă îi priveam mai mult  de 3 secunde mă pierdeam în ei.

Eu tot nu am aflat  de unde are cicatricea de pe obraz,iar acum nu ştiu dacă este momentul să îl întreb,dar pot încerca.

I-am atins uşor obrazul zgâriat,dar el mi-a prins mâna şi mi-a înlăturat-o.Am făcut câtiva paşi în spate,apoi el s-a apropiat de mine.Ce crede că face ce vrea din mine?Că îmi ascunde orice?Până aici.

M-am întors nervoasă,dându-i drumul de la mână şi îndreptându-mă spre intrarea în cabana mea,făcând paşi  mărunţi şi privind subtil în spare să văd dacă vine după mine,dar nu se clintise deloc de acolo.
Ajunsă în faţa cabanei,am atins uşor uşa,dar nu am apucat să apăs pe clanţă că am văzut cum se deschide singură,iar în faţa mea se afla un băiat brunet,înalt,cu ochi negrii ca noaptea şi buze mari.Cu muşchii şi îmbrăcat în negru.

Ce căuta aici?

M-a fixat cu privirea.Gura mea încerca să se deschidă să pot spune ceva,dar m-a privit fix în ochi,iar mintea mea era paralizată.

Încercam să mă mişc,dar nu reuşeam.Fiecare muschi din corpul meu era paralizat.Nu puteam decât să gândesc,dar încet încet mintea îmi era parcă controlată.

-Nu poţi ţipa,nu poţi comenta,nu poţi pune întrebări,deci eşti perfectă,mi-a spus în timp ce se apropia şi mai mult de mine,prinzându-mă de mâna şi trăgându-mă  înauntru.

A trântit uşa destul de tare,de am crezut că va cădea,apoi a revenit rapid lângă mine.Mi-a atins un şold şi m-a lipit de corpul lui,privindu-mi ochii şi observând lacrimiile ce îmi curgeau neîncetat.Îmi era frică.Îmi doream să strig,dar nu reuşeam.Îmi doream doar să apară cineva,să mă ajute,dar nu,nu era nimeni.

Cât timp mă gândeam eu că va  venii cineva să mă ajute,străinul mă lipise de perete,atât de tare,încât am auzit cu mi-a trosnit coloana.Mă durea,dar nu puteam ţipa,puteam doar să îmi mut privirea pierdută.

L-am privit în ochi încercând  să cer îndurare,milă,să mă lase în pace,dar nu am reuşit decât să îl provoc.

Am auzit un mârâit,apoi am vâzut cum îşi muşca buza,privindu-mi buzele mele.Eram pur şi simplu moartă şi paralizată de frică.Nu am mai apucat nici să respir ,că am simtit cum îşi lipeşte buzele de ale mele,apoi îşi îndreaptă privirea spre gâtul meu.

Nu am mai simţit atâta frică niciodată.Mă gândeam doar că nu îmi voi mai vedea familia niciodată,nici pe Erik,pe nimeni.

Tot ce reuşeam să simt acum erau buzele lui lipite de gâtul meu,iar în gândul meu erau doar cuvintele Te iubesc,Erik!.Vreau să îl mai văd măcar o clipă,o secundă,un moment în care să îl simt,nu vreau să mor aici,acum.

La rostirea acelor cuvinte în mintea mea,am simţit cum a lovit peretele cu pumnul,iar gâtul meu în loc de sărutări,avea înfipti doi colţi în el.Durere,era tot ce simţeam.Mă durea.Simţeam cum suge toată viaţa din mine,toată energia,apoi am văzut că se ştergea la gură de sânge.Ce era?E naiba se întamplă?

-Dispari de aici!Ţi-am zis să nu te mai atingi de ea,a urlat Erik furios.Întrase atât de tare,defapt rupsese uşa.

Am văzut în faţa mea o luptă groaznică.

Erik îl lipise pe străin de perete,acesta fiind mai suspendat.Câtă putere are Erik?Se cunoşteau oare?Când s-a mai atins de mine?Eu nu l-am mai văzut niciodată.

În sfârşit mă puteam mişca.Mi-am dus mâna la gât şi am atins rana.Eram plină de sânge şi am scos  un geamăt de durere,care l-a făcut pe Erik să se întoarcă şi să observe că sunt muşcată.

Următoarea reacţie a fost sadică.Am văzut cum i-a sucit gâtul tipului în faţa mea.

Am închis ochii şi am început să plâng de frică şi de durere.

-----------------------------------------------------------------------------------------

Un capitol puţin diferit.Vreau să aflu ce părere aveţi.Vă pup! :*