El e demonul meu /Terminata/

10.Alte întrebări fără răspuns!

Mărăitul se auzea din ce în ce mai tare în liniştea nopţii.Frică,este tot ce simt.Silueta se afla la 10 metrii de mine.Ce face?Pare să îşi ia o poziţie de atac.Trebuie să mă întorc în căsuţa,fără să mă observe.Prin întuneri,încerc să păşesc uşor,dar aud iar acel mârâit.Teamă.Dacă Erik e prin zonă şi păţeşte ceva.Unde e?

Îmi întorc privirea  spre silueta neagră şi printre copaci zăresc lupul.Parcă era acelaşi lup ce era să mă atace şi pe mine.Mârâie tare,apoi se apropie de siluetă.Nu mai stau deloc pe gânduri şi încep să alerg.Loveam fiecare creangă ce îmi ieşea în cale,încercând să îmi fac loc,dar nu observ noroiul din faţa mea şi alunec.Mă trezesc pe pământul umed,îmi dau părul ciufului din faţă şi privesc în  spate.Eram deja prea departe şi nu mai zăream lupta,dar auzeam mârâitul şi câteva strigăte.Mă ridic uşor şi continui să mă îndrept spre căsuţă.Aş merge la cabana mea ,dar nu ştiu  pe unde sa o iau şi mi-e frică.

Am ajuns! Zăresc căsuţa.Pentru prima oară mă bucur să fiu aici,şi abia aştept să intru înauntru.Mă apropii uşor şi deschid uşa.Intru,trântind uşa,lăsând urme de noroi pe podeaua veche si prafuită.Îmi plănuiam în minte să mă aşez în pat şi să încerc să uit tot,dar cand mă întorc cu faţa spre pat,surpriză.

-Unde ai fost? Parcă nu aveai voie să ieşi de aici,mi-a spus Erik,ridicându-se de pe pat şi apropiindu-se de mine.De ce simţeam  frică.Nu ştiam ce să spun.Îmi transpirau palmele şi zgârieturiile de pe mâini mă usturau.

-Am ieşit la o plimbare,i-am spus ducându-mi mâna la ceafă.Poate am scăpat şi  mă crede.

-Şi de ce eşti zgâriată? m-a întrebat ,ridicându-mi mâinile.Ce?Chiar îi pasă?Mi-am ridicat privirea şi l-am privit.

-Tu  de ce nu ai fost aici?Şi ce ai păţit pe faţă? i-am  spus,atingându-i zgârietura adâncă de pe obraz.Nu cred că era o simplă zgârietură,era prea adâncă.

-Am ieşit să te caut şi acolo m-am zgâriat într-o creangă,mi-a spus luându-mi mâna de pe faţa lui.Să mă caute?Dar nu are cum,pentru că el era plecat deja când eu am ieşit,dar nu mă mai complic.Nici nu mă interesează.

Mi-am tras mâna din mâinile lui şi  m-am îndreptat spre pat.M-am aşezat şi m-am învelit,privindu-l cum se aşează iar pe scaun.Era foarte incomod şi nu îmi plăcea să  îl văd că se chinuie,dar m-am întors cu spatele la el şi am închis ochii,ceea ce îmi  dovedeşte că nu am visat şi totul a fost real.Dar ce a păţit Erik la faţă?De ce nu îmi spune adevărul?Ce e cu  silueta neagră?Alte întrebări fără răspuns.