Miraculos: Adrien si Marinette

Capitolul 52 -Inapoi impreuna-

Adrien POV
Ma plimbam abatut pe strada pe care locuiesc. Despre ce tot vorbeste Marinette? Ce trebuia sa ii spun? Ma asez pe trotuarul rece si ma uit in zare. Apoi aud un zgomot de usa. Vine de la casa Alyei. Desigur. Apoi iese Marinette imbracata intr-un tricou roz, pantaloni scurti albi si tocuri roz exact ca tricoul. Impreuna cu o femeie, care are parul ras exact ca Marinette, care arata EXTREM de mult ca Marinette, doar ca are buze mai subtiri si ochi de un albastru extrem de inchis. Femeia poarta un maiou roz, blugi rupti mulati albi si tocuri roz, similare cu ale lui Marinette. Seamana asa de mult!! MY GOD. Cred... ca am halucinatii, dar femeia arata ca mama lui Marinette. Dar nu se poate. Mama ei e moarta. Nu? Curios, ma duc mai aproape sa vad despre ce vorbesc.
"Si... mama, imi povestesti? Sau ar trebui sa iti spun Christina, sau Sabine?" intreaba Marinette cu un zambet pe fata. My god. WHAT?! Dar... cum. Este mama ei. Mama ei. Doamne pazeste-ma. "Te rog, spune-mi Christina sau mama. Imi place mult mai mult numele Christina. Din secunda in care mama m-a nascut, am iubit acest nume. Pe mama o chema Beatrice, dar isi spunea Tris. Iar pe tata Tobias, dar isi spunea Four. Am fost adoptata pentru ca ma plimbam singura pe strada la 5 ani. Cica mama nu a avut grija de mine destul. Tata spunea ca un copil trebuie lasat liber. Dar si protectat. Parintii mei adoptivi erau reci cu mine. Niciodata nu le-am spus 'mama' sau 'tata'. Si cum ti-am spus aseara, Evelyn a fost "sora" mea." spune Christina. OMG. Am aflat atatea lucruri. Mama a fost sora cu Christina. Eu si Marinette inseamna ca nu avem legatura de sange. Phew. "Si de ce ai disparut?" o intreaba Marinette. Christina ezita putin. "A trebuit sa plec. Si eu si tatal tau. Evelyn ne-a inscenat moartea, ca sa scapam de acele amenintari. Lila a fost cea care a 'ne-a omorat' si a jurat sa nu spuna nimanui asta. Nimanui. Si s-a omorat ca sa nu mai fie judecata. S-a saturat sa pastreze secretul." spune ea. Marinette ii povesteste prin tot ce a trecut dupa ce a disparut. Apoi ambele pleaca tinandu-se de mana. Marinette se opreste in pragul usii si ii spune ceva Christinei. Apoi se uita dupa cineva. Ies din ascunzatoarea mea si ma duc spre ea. Pare fericita.
"Adrien. Imi pare... extrem de rau. Vreau sa iti explic..." incepe ea. Eu o opresc. "Am auzit totul Marinette. Imi pare rau. Nu stiam de relatia ta cu mama mea." ii zic. Ea se lumineaza la fata si sare in bratele mele. O strang la piept. E rasa sau nu pe o parte a capului, nu ma intereseaza. "Te iubesc!" ii spun. Ea ma saruta. Apoi ne plimbam si vorbim despre Sabi-Christina.